Roz-Fata Singuratică

Fugi cât poți

                    Se trezi dis de dimineață, abia dacă închise un ochi toată noaptea, o măcina ceva. La cam 30 km distanță de casă se afla un sat ca rupt din povești, își dorea să ajungă acolo, avea o treabă de rezolvat. Așa că nu mai stă pe gânduri și plecă. Ca să ajungă acolo avea de traversat iar toată pădurea, va dura ceva timp. Era lihnită de foame, stomacul îi chiorăia așa de tare încât dacă stăteai aproape de ea puteai să juri că este un urs care se apropie de tine.
                     Pe drum culegea tot felul de fructe și le mânca imediat, fragi, mure... Se auzeau sunete! Copacii se balansau puternic și tufișurile se rupeau! A început să tremure ca varga, întorcându-și capul zări elicoptere, avioane, tancuri și multe altele. O luă cât ai zice „pește“ la goană, în fuga ei nechipzuită se îmiedică de o piatră și căzu. Dar nu stă nici să vadă dacă s-a lovit și continuă fuga până când ajunse la o cascadă. „Ce să fac să sar? Dacă nu sar mă vor prinde, dar dacă sar am șanse să nu mai văd lumina zilei“ își tot repeta în gând. Aruncă o privire la cascadă și după la cei ce o urmăreau... Iar se uită... Și cineva strigă:
                      –– Stai pe loc! Ești înconjurată!
                      Cuvintele acestea i-au fost de ajuns pentru a-și lua viața în dinți și a sări. A sărit imediat, dar într-o fracțiune de secundă o prinseră de picior, dădu din picior dar era în zadar, nu mai putu să facă nimic.