Merg în bucătărie și o văd pe bunica plângând cu lacrimi amare, o întreb ce a pățit, iar atunci mă ia în brațe și îmi spune că părinții mei nu vor putea ajunge la ziua mea. Speriată o întreb e ce, iar atunci plângând și mai tare mi-a spus că au murit amândoi într-un accident de mașină. Când am auzit asta am început să plâng și eu. Era cea mai urâtă zi de naștere din lume. Eu și bunica am stat în bucătărie mult timp, plângând și consolându-ne una pe cealaltă. După câteva ore de plâns a ajuns și bunicul meu, care să panicat văzându-ne că plângem și ne-a întrebat ce s-a întâmplat, iar atunci bunica i-a povestit totul. Bunicul s-a panicat și i s-a făcut rău, am mers cu el la spital și după alte câteva ore de chin și de așteptat un doctor a venit și ne-a zis că bunicul meu a făcut un stop cardio-respirator și a decedat, după ce am aflat asta am început să plângem și mai tare.
Cred că nu se poate mai rău!
A fost cea mai rea zi de naștere, cum se posibil să îți moare 3 oameni dragi într-o singură zi?!
Cât de crud să fie destinul cu mine?