XI

19 4 0
                                    

         "Mi-am continuat viața acolo. Tata a ieșit de la închisoare și eu eram gestul de dezamăgit cum am văzut că justiția nu-și face treaba.

         Trecuse câțiva ani,iar eu îmi făcusem încă un plan, planul final care urma să le întreacă pe toate, un plan de care încă sunt mândru.

         Am reușit să îi conving pe cei de la stat să mă lese să îl văd pe tata singur, îl iertasem din câte le spuneam, dar asta era doar o minciună pentru a putea ajunge la el.

        Tata vine într-o cameră de la cămin. Părea că îi e dor de mine, mă privea fericit și cu sclipiri în ochi.
 
       — Sam, spune el, privindu-mă.

       — Și mie mi-a fost dor de tine, tată! îi spun eu îmbrățișându-l.

        Mă strânge în brațe și mă întreabă, printre lacrimile de bucurie:

       — De ce... ai mințit atunci?

       — Nu știu! Am fost un prost, îmi pare rău! Iartă-mă! am spus eu.

       Am încep să plâng, tata continuând să mă îmbrățișeze. Era un mare prost. În momentul următor am scos un cuțit și i l-am băgat în stomac. Acesta a rămas confuz, încercând să riposteze, dar nu a reușit. Am continuat să îl înjunghii,  lacrimi curgându-mi pe obraji din cauza stresului și a furiei pe care o simțeam atunci.

      Acum îmi înec amarul în scris, e un fel de scăpare de la viața mizerabilă pe care o duc la această închisoare.

       Nu ar fi fost mai bine dacă nu murea? Poliția e chiar nedreaptă, de ce nu poate înțelege... eu... doar m-am răzbunat, ce e așa de rău? Am încercat să îi răzbun moartea mamei, am reușit, dar de ce trebuie să plătesc acum? "

Nu ți-e dor de ea?Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum