Capitolul 1

42 2 2
                                    

Perspectiva Katherinei 

Mă trezesc din cauza zgomotelor din camera alăturată și buimacă mă îndrept spre baie cu prosopul roz atârnându-mi în josul umărului micuț. Un căscat firav îmi părăsește lăcașul gurii și îmi privesc reflexia în oglinda curată. Se pare că Magda și-a făcut bine treaba.

Las hainele să-mi părăsească trupul pal la culoare și intru în cada ce se umple cu apa fierbinte a cărui miros de trandafiri se datorează spumei de baie. După douăzeci de minute în care dușul m-a delectat cu o relaxare bine meritată am ieșit din baie cu prosopul roz înfășura deasupra corpului. Îmi iau lenjeria intimă din dantelă neagră pe mine și mă uit în dressing, gândindu-mă ce să aleg... 

După multe combinații de haine nereușite aleg să mă îmbrac cu o fustă neagră din piele și cu un maieu negru puțin decoltat, alături de o pereche de sandale pe aceeași nuanță de negru, despre care nu cred că mama va avea o părere prea bună. Într-un final decid ca la machiaj să optez pentru puțin fond de ten, un tuș, rimel și un ruj de buze matt roșu exact ca și focul încins pe timpul iernii friguroase.

Ies din camera mea, închizând ușa în urmă și cobor tiptil scările în speranța de a nu da nas în nas cu mama, care mai mult ca sigur va face o referire negativă asupra ținutei mele și nu am chef de o astfel de morală la ora 8 dimineața când tot ce vreau să fac este să mă întorc înapoi în pat. Trec pe holul imens de la parter făcându-mă nevăzută printre ceilalți servitori care își vedeau de treabă și deschid ușile mari ale bucătăriei, dând peste mama care vorbea cu o servitoare despre amenajarea unei mese pentru diseară. Sper că nu... Oh, Doamne! Iar o sa vina familia Lockwood pe la noi. Încerc din nou să trec neobservată prin spatele mamei ,dar îmi dau seama că am eșuat  când vorbele reginei Elisa se fac auzite în sala mare, spațioasă a castelului.

—Unde pleci domnișoară îmbrăcată așa? Spune dânsa cu o privire ciudată, analizându-mi ținuta de la botinele din picioare, până la tușul ce-mi alungea privirea într-un mod foarte frumos.

—Merg la mall! îi răspund repede, încercând să evit această conversație inutilă, pentru mine.

— Stai, stai, stai. Ce ți-am spus eu de fiecare dată?

Mă îndrept spre frigiderul mare din metal și-l deschid plictisită,  scoțând din acesta o cutie de lapte. Încă sunt conștientă că mama îmi privește ținuta într-un mod josnic, dar asta nu înseamnă că mă voi lăsa influențată în vreun fel de către ea.

— Da mama, îmi cer scuze bine?! Îi spun, fiind deja din ce în ce mai plictisită de această conversație. 

Îmi pun într-un bol cereale și încep să torn cu grijă laptele și să amestec energic în conținut, probabil din vina nervilor ce mă năpădesc.

— Bine dragă Kath, dar sper să fie ultima oară când purtăm o conversație pe tema asta, îmi spune dur femeia șatenă și, către final mă sărută părintește pe frunte.

Reacții ciudate încă de dimineață. Nu înțeleg ce se întâmplă cu mama, niciodată nu a fost atât de agitată. Astăzi, parcă nervii ei au întrecut orice limită, m-a enervat și pe mine și, credeți-mă că eu sunt o fire foarte calmă, nu mă enervez ușor.

— Ah și voiam să te întreb, de ce ești atât de stresată în legătură cu această cină? 

Încă de dimineață am observat că stresul stăpânește întreg castelul, această cină trebuie să fie importantă, nu? Altfel nu ar mai fi toată această hărmălaie prin casa-mi imensă. Cine știe ce alianță se va face în următoarele zile. Am impresia că nu este de bine, dar poate că sunt doar paranoică.

Ai ajuns la finalul capitolelor publicate.

⏰ Ultima actualizare: Jun 21, 2018 ⏰

Adaugă această povestire la Biblioteca ta pentru a primi notificări despre capitolele noi!

Coroana RegeluiUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum