Winter

Meaningful what?

                  Prima zi de școala după vacanță era mereu o experiență neplăcută, dar aceasta fuse  într-un mod nu foarte bun, specială, sau cel puțin așa i se păruse lui. Știuse că ziua acea nu va merge pe placul său din momentul în care se trezise. Își petrecuse seara precedentă terminând un serial, fapt care îl ținuse treaz până la o oră indecentă. Consecințele lipsei somnului se văzură dimineață în adevăratul sens al cuvântului, dând startul acestei zile blestemate. Cearcănele întunecate îl făceau să arate ca și cum s-ar fi dat cu machiaj ieftin, lucru care nu putea să îl deteste, iar tenul lui palid de la lipsa soarelui, lăsa cearcănele să se evidențieze și mai mult. Dar nu asta îl deranja cel mai tare, ci trezitul atât de devreme. „Este total stupid, toți sunt treji dar totul e adormit”. -- își zicea el în fiecare dimineață; ca un fel de motto. Iar absența luminii în timpul dimnineții îngreuna drastic situația, făcându-l să caște și să înjure încet aproape jumătate de zi. 

          Al doilea lucru care făcuse experiența acestei zilei  neplăcultă, era vremea. Ningea încontinuu de zile în șir. Mereu îi plăcuse iarna, dar nu și zăpada. I se părea un lucru total nefolositor și stupid. Lucrurile reci, umede şi în cantităţi colosale nu se regăsesc foarte des în lista sa de lucruri plăcute. Dar plăcute sau nu, tot existau şi trebuiau înfruntate. Auzise azi seară la televizor meteorologul spunând că dimineaţa vor fi gradele pe minus şi va fi multă gheaţă pe străzi, aşa că se pregăti. Îsi alese hainele seara, aşa cum făcea aproape mereu, pentru a avea mai mult timp pentru dormit.

            Avea doar două perechi de încălţăminte, nişte tenişi simpli roşi şi nişte cizme îmblănite, pe care desigur le alese. Dar aceasta era ceva mai uşoară decizie pe care avea să o ia în acest domeniu. Fiind şi prima zi de şcoală îngreuna situţia cu câteva procente considerabile. Nu îi plăcuse nici odată să poarte haine şleampăte, murdare sau cu ori ce alt defect. ,,Oamenii te judecă după aspect." îi spunea mereu bunicul lui, de fiecare dată când trecea pe la el, chiar dacă el ştia prea bine adevărul ascuns în acea simplă şi banală afirmație. 

       După mai multe combinaţii, luase decizia finală. Un pulover gri peste un tricou negru, pantalonii negri şi nelipsitul fular şi palton. Mai avea zeci de fulare şi încă câteva paltoane dar mereu refuza cu încăpăţânare să le poarte. Fularul îl primise de la un coleg în clasa a IV-a sau a V-a. Nici el nu îşi aducea bine aminte, dar nu asta era important. Important era faptul că acel băiat cu care vorbea doar atunci când erau obligaţi la şcoală, fuse singurul care îşi aduse aminte de ziua sa de naştere, şi ba chiar îi dăduse un mic cadou. Se vedea că nu era nou, şi nici cel mai frumos fular, dar sentimentul care îl simţise când primise acel fular îi rămasese în suflet şi parcă îl retrăia de fiecare dată când îşi infăşura eşarfa în jurul gâtului. Iar paltonul nu avea o poveste aparte, nu era nimic special cu el. Fusese acum zeci de ani al tatălui său, dar îi rămăsese mic aşa că i-l dăduse fiului său. Nu ştia de ce voia acel palton şi de ce îi plăcea atât de mult. Poate era culoarea, poate era textura. Nici el nu ştia. 

           Dar nu lucrurile acestea îi făcuse ziua una chinuitoare, ci evenimentele întâmplate în decursul zilei. În fiecare dimineaţă avea trei neplăcute obţiunui. Prima, să meargă 25 de kilometrii cu bicicleta sau pe jos până la şcolă, lucru care ar fi aproape imposibil, a doua, să meargă aproximativ 200 de metrii până la cea mai apropiată staţie de autobuz sau să se ducă cu părinţii şi cu sora sa mai mică cu maşina. Prima variantă era din motive clare tăiate de pe listă şi a doua la fel, aşa că mai rămase cu a treia, chiar dacă nici aceasta nu îi convenea pe deplin. Părinţii lui nu lucrau în acelaşi oraş unde era şcoala sa, ci într-unul puţin mai îndepărtat, aşa că trebuiau să plece mai devreme de acasă. Ştia că ar ajunge cu aproape jumătate de oră înaintea începerii orelor, şi va trebui să stea cu colegii lui, lucru care nu îi plăcea aproape deloc. 

            Încă din prima zi când îşi văzuse colegii de clasă ştia că nu o să îi poată suporta şi că o să îl scoată din sărite. Nu îi plăceau oamenii gălăgioşi, obsedaţi de atenţie şi popularitate, falşi şi obositori. Nu putea înţelege de ce unii oamenii preferă să se comporte de parcă ar fi fost copiaţi, fără pic de personalitate şi culoare, black 'n white. Dar zilele de luni şi cele de după vacanţe erau mereu cele mai obositoare. Toţi povestesc lucruri banale şi mediocre, aceleaşi poveşti doar puţin schimbate, lucru care îl înebunea încet dar sigur. 

         Oricum, oricât de plictisitoare, stresantă, tâmpită sau enervantă ar putea fi o zi de școală tot își va avea după șase ore sfârșitul, așa cum se întâmplase și cu acesta. Iar ultimul gong îl salvase de profesoara pe care o plăcea cel mai puțin, cea de artă. După terminarea orelor avea din nou trei obțiuni. Să meargă pe jos, să aștepte autobuzul sau să își aștepte părinții, iar cum primele două nu îi conveneau de loc o alese pe ultima. Sora lui mai mică avea aproape zilnic șapte ore de școală așa că trebuia să aștepte aproape o oră, dar acest  lucru nu îl deranja aproape deloc. Norii lăsară loc soarelui, făcând vremea suportabilă și topind un pic zăpada, lăsându-i loc să se așeze pe o bordura a parcării.  

    -Dimitri Krushnic Miller? întrebă o voce aproape imediat după ce puse jos.

     -Depinde răspunse el încercând să se uite în sus dar neputând din cauze soarelui. Putea vedea doar o siluetă slab conturată, mică dar impunătoare și oarecum luminosă. Nu putea distinge culorile care le purta dar putea observa că este o paletă de nuanțe calde, și că persoana din fața lui părea una aleasă și importantă. Ajunse la acestă concluzie nu nu mai cu ajutorul hainelor ci și al vocii, care era suav și dulce dar ușor aspru și răutăcios. 

-Ai ratat. mai adăugă femeia lăsându-se pe spate și dispărând în podea. Băiatul se ridică în picioare uitându-se la locul unde tocmai stătuse strania ființă, dar nimic. Nu era nimic neînregulă cu acea porțiune de asfalt. Nimic.