PRECIOUS

UNU - ÎNCEPUTUL

Încă un pic și ajungeam acasă. Dar nu în brațele mamei mele ca alții...ea dispăruse foarte misterios. Nici măcar nu am avut ocazia să o cunosc. Oare cum arăta? Oare era o persoană bună? Atât de multe întrebări la care nimeni nu îmi poate răspunde. Nici măcar așa-zisul meu "TATĂ". Nu mi-a fost niciodată mai mult decât o cunoștință. L-am văzut doar când eram mică într-o poză și cam asta a fost tot. Nu a suportat gândul că mama nu mai era și că trebuia să crească o astfel de "povară" singur. În schimb la mama...La mama chiar și acum am momente în care mă întreb ce se întâmplase cu ea. Îmi rămâne doar să sper că într-o bună zi voi afla cumva. Într-o bună zi.

Și acum mă îndreptam spre casa mătușii mele, Jessica, o femeie plictisitoare și tristă. Sincer, nu o compătimesc. Își pierduse sora, soțul și părinții. Practic nu mai avea nimic. Și o înțeleg. Mă aflu în aceeași situație.

Însă, adevărul e că ea chiar s-a schimbat mult după moartea unchiului Jerry, omul pe care îl iubea enorm. Probabil și singurătatea e destul de urâtă. Nu are copiii. Sunt singura rudă pe care o mai are în viață, și ea pentru mine e la fel...Bunicii mei au fost cei care m-au crescut. Au făcut o treabă minunata. Chiar îmi e dor de ei și de diminețile de joi, când mă conduceau spre școală și ne opream sa luam pâine sa hrănim porumbeii din parc.

-Domnișoară, am ajuns.

Astfel am fost eliberată din închisoarea gândurilor în care mă aflasem. Am ajuns la casa Jessicăi. Locul în care copilărise și mama.

Și, nu mă înțelegeți greșit, trecusem deja prin multe pierderi, care ar fi trebuit să mă întărească, dar se întâmplase exact invers. Așadar, intrasem în casă și îmi salutasem mătușa. Ne-am îmbrățișat și apoi mi-a arătat camera mea. De fapt, camera mamei. Nu era mare, dar nici mică. Era albă. Simțeam cum aștepta să fie umplută de culoare, de veselie.

Mi-am desfăcut cele 2 valize. Am început să despachetez. Nu aveam prea multe haine. Din cauza asta cei de la fosta școală se luau des de mine și mă făceau săracă. De fapt, aceasta fusese o minciună. Era doar chestia că, eram diferită. Nu îmi plăcea să merg la Mall sau să socializez. Tot ce iubeam să fac era sa citesc și Dumnezeule, să desenez. Dacă vedeam pe cărți, pe caiete sau pe orice altceva, un spațiu gol, clar trebuia umplut. Mulți mă judecau dar cam ăsta era adevărul pentru care nu aveam cine știe ce lucruri.

Oricum, după ce mi-am ordonat tot ce aveam în bagaje și am mers la masă. Am avut o mică discuție cu Jessica. Mi-a spus la ce liceu urma sa merg. Nu prea mă interesa. Mai aveam timp. Era abia începutul verii. Poate nu avea despre ce să vorbească. Aș fi vrut să o întreb despre mama, dar nu era momentul.

După un timp scurt, deoarece nu mănânc mult, m-am reîntors în cameră. Era un dulăpior în care nu umblasem și voiam să îl golesc. După ce am deschis primul sertar am găsit un fel de agendă. Sau o carte. Sau un jurnal. Nu știam ce era. L-am deschis din curiozitate.

Deodată puteam simți cum o lacrimă mi se prelingea pe obrazul meu pistruiat și rece. Pe prima pagină era numele mamei mele :

ACESTA ÎMI APARȚINE
Juliet Morgan

L-am citit în toată seara aia. La un moment dat adormisem cu el în mână. Era interesant, dar somnul mă străpungea și nu îl puteam opri.

Dimineață am fost trezită de razele soarelui. Jurnalul ăla mi-a răspuns la o mulțime de întrebări la care credeam că nu voi afla răspunsul vreodată. Existau unele lucruri de care nici nu știam. Era vorba despre un băiat. David. Cred că se referea la tata. Nu îi știam nici măcar numele. Atât de laș a fost. Iar bunicii, ei bine, ei nu au avut intenția să îmi facă rău, așa că nu mi-au spus nimic despre el niciodată.

Într-un final terminasem de citit tot. Aparent, Juliet Morgan avea părul șaten, ochii azurii și o inimă uriașă. Din cele citite mi-am dat seama că îi plăcea să ajute pe toată lumea fără să aștepte ceva în schimb. Spunea că atunci când oferă se simte ca în al nouălea cer. Ce vorbe frumoase...Am observat de asemenea și că avea mulți prieteni. Poate voi vorbi cândva cu unii din ei să mai clarific câteva nelămuriri pe care le am. Dar, ciudat era că din ce descrise, aceștia nu aveau nume sau înfățișări obișnuite.

Deși aveam iar multe lucruri în ceață, am hotărât că ar fi timpul să cobor să iau micul dejun. Însă, când am încercat sa pun jurnalul înapoi am rămas cu mânerul sertarului în mână și am fost uimită observând că acela nu era chiar un mâner. O lanterna cu ultraviolete acesta era lucrul care mi-a dat mult de gândit până seara.

Ar fi fost o zi frumoasă dacă gândurile nu m-ar fi apăsat atât. În cele din urmă, după ce am analizat situația, m-am gândit că în acel loc se afla numai caietul cu trăirile mamei mele și ca celelalte sertare aveau mânere normale.

LANTERNA UV AVEA CU SIGURANȚĂ LEGĂTURĂ CU JURNALUL.

**🌛***
e prima dată când scriu o carte
as vrea sa primesc păreri pentru început și sa îmi spuneți cei care citiți dacă sa continui
mulțumesc 💞
see ya next time