People like us

Capitolul 2

Lumina soarelui se strecurase printre spatiile libere lasate de jaluzele. Razele ajunsera sa sclipeasca pe chipul bolnav al Alexei. Ea clipi in mod repetat, apoi deschise pleoapele lasand la iveala doua smaralde intunecate. Ochii sai verzi priveau cu nesiguranta incaperea. Se afla in dormitorul ei, cel pe care cu o seara inainte era sigura ca l-a incuiat, insa nici ea nu era sigura ce a facut cu cheia.

Analiza camera. Fiecare lucru era la locul sau, oglinda era curata, hainele disparusera de pe podea.

Se ridica in capul oaselor si iesi pe usa. Ajungand pe hol a putut simti un miros placut caracterisitc carbohidratilor, lipidelor si glucidelor. Nu statu pe ganduri, ii auzea inca vocea, se intoarse automat la 180 de grade. Nu vei face asta. Nu ne vei distruge progresul. Munca noastra impreuna nu trebuie oprita. Eu sunt prietena ta, singura ta prietena pe care doar tu o poti vedea. Eu sunt Mara. Nu vei manca altceva decat ceea ce iti impun eu. Nu vei purta altceva, si nu te vei comporta altfel. Impreuna te putem salva.

Era convinsa ca urma sa se intoarca si sa incuie pe veci usa, dar ceva o opri. 

-Buna dimineata! Te rog, stai cu mine. E o casa prea mare, n-am ce face singura. 

Satena incolti cand din urma ei aparu o femeie de o frumusete rara. Avea parul roscat prins intr-o coada lunga de cal, purta o pereche de sosete gri pana la genunchi, papuci pufosi de casa, un maieu alb si un halat subtire incheiat doar la nasturii de la brau in jos. 

Cine e asta? Arata asa de...altfel...diferit...dar noi suntem mai bune! 

-Eu sunt Christa, vorbi din nou. Sa stam impreuna, ii intinse mana. 

Nu, Alexa, nici asta nu e bine. 

Satena doar o urma cu nesiguranta pana in bucatarie. Se aseza pe unul din scaune, iar in fata ei fusese asezata o farfurie cu trei clatite groase, pufoase si insiropate.

Ha, nicio sansa, Alexa. Nu meriti acea mancare, nu te va ajuta cu nimic. E doar o alta ingrijitoare buna sa faca pe dadaca. Iti interzic sa te atingi de ce ai acolo!

-Eu...eu nu mananc astea. Unde imi sunt cerealele cu ovaz inmuiate in lapte? Dar ceaiul neindulcit?

Bravo!

-Cafeaua va fi gata imediat. Nu mai esti un copil mic, dar nici n-ai imbatranit. Esti o femeie in toata regula. Ai nevoie de energie, de mancare ce sa-i ofere corpului tau energia pe care o merita. Nu-ti face griji, am calculat totul. Nu vei primi niciun surplus de calorii nemeritate. In plus, vom merge la alergat.

Alergat? Ti-am zis, vrea sa ne distruga. Tu nu poti alerga, corpul tau e prea moale, nu esti buna pentru asemenea efort, vrea sa te epuizeze ca sa te termine. Asculta-ma pe mine, ea nu-ti vrea binele!

-Eu nu pot alerga, nu pot face sport.

-Poftim? Asta e ireal. Toata lumea poate face sport, chiar si putin. E dreptul tau sa ai grija de tine, sa iei propriile decizii, sa incerci sa faci ceva bun pentru fizicul tau. Sportul e pentru toata lumea. 

-Pentru mine nu. Am fost candva la sala, nu mi-a placut. 

-Am spus 'alergat'. N-o sa-ti dau ocazia sa te compari cu cine stie ce fenomene cu corpul lucrat, si nici n-o sa te duc printre culturisti.

-M-as putea compara oricand cu tine.

-Poate, dar nu va fi asa. Eu sunt exemplul tau, nu inamica ta.

-Mara e deja profesoara mea, ea e tot ce am nevoie!

-Cine?

Mare greseala, Alexa! Ea nu trebuia sa afle despre mine, nimeni nu trebuia. Ti-am zis, sunt doar a ta. Doar tu ma poti vedea. Daca altii ar sti despre mine, ar vrea sa ma ia de langa tine. Asta iti doresti? Sa ma alungi? Pot pleca si singura, dar ai nevoie de mine. Nu de sport, nu de cosmetica, tu ai nevoie de mine, dar ma vei pierde daca mai faci asa. Eu sunt  un privilegiu pentru tine, intelege. 

-Cine e Mara, Alexa?

-Mara? Nu stiu...Se ridica de la masa fara sa ia vreo imbucatura de mancare, pleca spre dormitorul ei, intra si incuie usa. 

Christa ramase calma in bucatarie savurandu-si cafeaua. Se uita intrebatoare la farfuria Alexei si la locul in care a stat. Incerca sa-si aminteasca privirea ei, expresia faciala si cate putin din gesturile sale. Cand statea colo, Alexa vorbea uitandu-se in directia Christei, dar nu a privit-o niciodata in ochi. I-a analizat trupul, pana si chipul, dar vorbind ea nu o privea, ea doar vorbea...uitandu-se undeva in spatele ei. 

Roscata pregati repede o portie de cereale de ovaz cu lapte si un ceai neindulcit. Aseza masa pe o tava si o duse pana la intrarea in camera Alexei.

-Am adus ceea ce ai cerut. Acum voi pleca la alergat. Daca vrei, te astept si pe tine. Iti las mancarea pe masuta din hol, tu alegi daca o vrei sau nu. 

Alexa nu a scos niciun cuvant, dar Christa era convinsa ca a auzit-o. 

Iesi din casa imbracata intr-o rochie galbena fara bretele, cu decolteu in V, vaporoasa si lunga pana la genunchi. Era incaltata intr-o pereche de sandale albe cu toc, si avea o poseta tip plic in mana. Nici vorba de alergat. In timp ce conducea, apela pe cineva. 

-Cristalul meu, cum merge? Ti-a luat foc parul deja?

-Netotule, sunteti niste nepasatori toti de acolo! Va incanta doar de banii pe care-i primiti daca va prefaceti ca va intereseaza! Niciunul dintre voi n-o cunoasteti, va faceti reputatia pe seama ei! A incercat pana acum cineva sa se apropie cu adevarat de ea? 

-Calma...ce tot spui?

-A incercat pana acum cineva sa se apropie de ea? Raspunde!

-Da, si era sa fie ucisa.