Insane [H.S.]

Capitolul 10

Trebuie sa renunt.Nu mai pot continua asa.Nu mai are rost.

Cand mi-am dat seama ca Harry nu a aflat de asta si ca nu il voi mai vedea poate niciodata am inceput sa plang.

Nu iti poate face asta.Parca imi spune subconstientul meu.

Normal ca poate,nu ai18 ani si poate sa faca asta.Este tatal tau..

Am inceput sa ma intreb daca sunt chiar nebuna,daca e adevarat,daca tata are dreptate cu toate aceste lucruri.

Probabil da,altfel nu m-as afla acum in masina spre acel "spital de nebuni" sau ce o fii.

Tata spune ca e un loc bun si sigur,asa ca nu am mai incercat sa il contrazic deoarece nu are rost.Nu mai are.

-Am ajuns,spune,iar eu imi dau seama ca am atipit.

M-am ridicat si am privit pe geam aceasta cladire veche,gata sa se prabuseasca.

-Vei fi in siguranta aici.

Nu am spus nimic,doar l-am privit in ochi,dupa care am inceput sa merg spre poarta.

-Meg,vreau sa sti ca va fi bine,nu vei sta foarte mult aici,dar vreau sa sti ca nu ai voie sa comunici cu nimeni din afara cladirii.

Normal ca nu pot face asta,era de asteptat sa se intample ceva de genul.

Imi ia telefonul,iar eu il privesc.

-Chiar crezi ca l-as fi sunat pe Harry,nu? Si ce? Ce ar fi facut el? Nu e ca si cum ar fi venit pe un cal alb sa ma salveze din mizeria asta.Chiar crezi ca i-as fi cerut ajutorul,nu?deja simteam ca nu imi mai pot tine lacrimile "in frau",dar am continuat pentru ca macar acum vroiam sa ma descarc,sa ii spun ce simt.

-Meg....

-Nu...nu indrazni sa ma intrerupi.Am dreptul sa iti cer sa ma asculti macar o data.Ce s-a intamplat intre noi,tata? De ce esti asa? Nu pot sa cred ca ma crezi ca mama,nu pot fi atat de nebuna,spune-mi ca nu sunt.Nu as face asta....nu m-as sinucide,am inceput sa plang atat de tare incat ma durea pieptul si simteam cum inima mea se strange,iar stomacul meu parca era injunghiat de mii de ori.

Am intrat.Nu puteam sa privesc decat in jos.O asistenta a venit ca ma ajute sa merg spre camera mea.

Tata a venit la mine sa ma imbratiseze,dar l-am respins.Nu ma pot preface ca nu s-a intamplat nimic,asa cum vrea el.

Am urmat-o pe aceasta asistenta care parea totusi draguta,spre camera in care se pare ca imi voi petrece ceva timp de acum in colo.

Cand am intrat am fost "intampinata"de un miros greu,asa ca am intrebat-o daca se poate deschide fereastra,iar ea a aprobat.

-Daca ai nevoie de ceva,poti sa vi jos.Ai un dulap pentru haine,desi va trebui sa porti uniforma noastra,dar vom discuta asta maine,acum te las restul serii pentru a te acomoda.Iti arat programul nostru maine dimineata.A,da si baia e in capatul holului.Noapte buna,zice si inchide usa in urma ei.

Dupa ce a plecat am inceput sa plang,normal,pentru ca asta fac tot timpul in situatii de genul.

Macar daca ii puteam spune lui Harry.

Dimineata am auzit un fel de clopotel,ceva mai galagios decat cel de la scoala.Se deschide usa si o vad pe aceeasi asistenta intrand in camera.

-Buna dimineata,imi spune imtinzandu-mi niste haine de un albastru spalacit.

-A,uniforma,nu?

-Da.Acum iti voi spune programul nostru zilnic.Trezirea dupa cum vezi, este la 7:00.Vei avea timp o ora pentru a te schimba si a face dus daca vrei.De la 8:00 se serveste micul dejun pana la 9:00.Dupa care pana la ora 11:00 au loc mai multe sedinte la cluburile de sprijin cu diferiti psihologi.Pana la ora 13:00,cand se serveste masa,toti pacientii sunt trimisi pe terenul de afara pentru a face sport.Pana la ora 14:00 se serveste pranzul,iar de la ora 15:00 pana la ora 17:00 fiecare pacient are dreptul la timp liber adica poti dormi sau de exemplu avem o biblioteca de unde poti imprumuta carti,in caz ca vrei sa citesti,sau faci ce vrei tu.Iar de la 17:00 pana la ora 21:30 se fac din nou activitati cu psiholigi.