Adevăruri Ascunse

Capitolul 13

Andreas P.O.V.

Astăzi este vineri și după cum știu și îmi amintesc trebuie să o fac pe Simina să-mi fie iubită. Ușor de spus greu de făcut. Puțin îmi mai amintesc de aseară, știu doar că am băut pahar după pahar iar apoi am ajuns acasă cu Lidia. Ea ma mai vizitat așa deseori înainte,dar acum a fost mult mai experimentată.

După amiaza asta e destul de călduroasă deși e sfârșitul luni septembrie. O aștept pe Simina să iasa,și uite o văd. E cu Samar ca de obicei.

-Haide să bem o cafea,vrei Simina,o întreabă Samar .

-Nu ,nu poate. Spun tare și rece.

-De ce nu aș putea ,mă rog. Întreabă ea pe un ton superior.

-Am puțină treabă cu tine,continui apropiindu-ma de ei.

-A,serios? Ce treabă?mă interoghează ea.

-Vreau să vorbim între patru ochii,răspund privindu-l pe Samar cu dezgust.

-Eu am plecat ne mai vedem.

-Bine Samar,ne vedem luni.

-Bine,spune și o îmbrățișează strâns apoi îi depune un sărut pe frunte.

Sunt destul de nervos și acum mă mai enervează și el. De ce o îmbrățișează? De ce o pupă pe frunte? Cu ce drept?

Se îndepărtează de noi. Uhh am scăpat de el.

-Ce doreai să îmi spui,glasul Siminei mă scoate din gândurile mele.

-Vreu să mergem undeva?

-Unde?

-Să ne plimbăm.

-Și asta nu puteai să spui cu Samar de față? Întreabă ironic.

-Nu . Spun sec.

-Nu știu ce să zic.

-Haide Îți va plăcea.

-Bine. Acceptă cea ce mă surprinde.

O conduc către mașină iar ea întreabă:

-Nu aveai altă mașină?

-Ba da dar m-am plictisit de ea.

-Și le schimbi așa,când te plictisești?

-Da. Pornesc motorul apoi plecăm.

-Unde mergem? Se aude glasul răgușit al Siminei.

-O să vezi. Spun încrezător în mine.

-De ce îți place să fii mereu așa de misterios.

-Nu sunt misterios.

-Dacă spui tu.

-Ce face Anca. Întreb dar Simina privește pe geam într-un punct fix. Trebuie să fiu atent la drum dar nu pot să îmi iau ochii de la ea. E foarte frumoasa. Este îmbrăcată într-o fustă neagră până deasupra genunchilor și un tricou în carouri alb negru care se contrasta minunat . Nu este machiata, și totuși este drăguță. Mă întreb oare la ce se gândește ? Oare de ce a acceptat să meargă cu mine? Îmi pare rău de ea fiindcă e prinsă la mijloc în acest pariu. Ce să faci asta e viața,nu lupți nu câștigi. Nu o mai întreb nimic și continui drumul.

Simina P.O.V.

Nu pot să cred iarăși Andreas ma invitat să merg cu el. Mă întreb unde mă duce. A trecut deja mult timp si tot nu am ajuns.Sper să nu fie vreun club sau ceva.... Oprește mașina iar apoi îmi cere să cobor.

Coborâm din mașină . Wow nu pot să cred. În fața noastră o întreagă câmpie cu flori multicolore . Se întinde cât cuprinzi cu ochii. Andreas mă împinge ușor înainte văzând ezitarea mea. Ne plimbam pe toată câmpia, iar Andreas rupe o floare de fiecare culoare făcând un buchet superb pe care mi-l înmânează. Îl accept și primesc un zâmbet din partea lui. Soarele aproape apune,iar eu nu-mi pot dezlipi privirea de la această priveliște magnifica.
Andreas înaintează iar eu îl urmez. Imediat după câmpia de flori un lac în care te poți oglindi fără probleme se așterne delicat înaintea noastră. Andreas întinde o pătură iar apoi se așează pe ea. Îmi cere să mă asez lângă el cea ce și fac. Privesc toate culorile pe care le am în fața mea. E minunat.soarele care dispare apunând dă o culoare maronie- portocalie cerului cât și apei.