Asfințit de lumânare

Mă simt ca un NIMENI...

Mi-am deschis ochii și primul lucru pe care l-am văzut a fost un tavan, imaginea încețoșându-se și făcându-mi ochii să mă doară. Nu știam unde mă aflu, am încercat să mă ridic o durere îngrozitoare de cap m-a făcut să renunț. Mi-am aplecat capul într-o parte dar lumina irizată a apusului m-a orbit. Nu știam nici măcar cine sunt...

- Nu!

O voce mi-a făcut inima să bată puternic. De ce oare? Ușa camerei se deschide iar o femeie intră.

- O! Draga mea, te-ai trezit....! Ce mă bucur! Ada! Hai aici!

Mă uitam spre acea femeie deși vederea încă nu mă ajuta chiar deloc.

- Ada, dragă, vii odată?! Iartă-mă, draga mea, pentru neseriozitatea personalului.

În camera s-a ivit o tânără scundă cu părul blond prins într-o coadă de cal. Trăsăturile feței nu le-am putut distinge din cauză că vedeam totul în ceață. Ținea în mână niște haine, urmând să mi le pună pe pat.

- Ai nevoie să te ajute să te îmbraci?

Timid și cu vocea ștearsă am încuviințat că nu. Femeia a dat din cap aprobator și și-a îndreptat privirea aruncând-o spre tânăra blondă ca un semn de retragere.

- Își amintești ceva?

Întreabă femeia înaltă cu părul negru, aruncându-și privirea pe fereastră, parcă ar fi observat ceva foarte important afară.

- Nu, am zis parcă sleită de puteri.

- Nu e de mirare, lovitura aceea a fost fatală pentru tine, nici nu credeam că o să te mai trezești.

În acel moment, femeia a părăsit camera. Oare la ce lovitură se referea, posibil să fi fost victima unui accident cumplit de a zis că ,,nici nu credeam ca o să te mai trezești".

Cu greutate m-am ridicat pe marginea patului. Am încercat să mă ridic în picioare dar fără succes. Am încercat să îmi studiez corpul ca să găsesc vreo urma de rană, dar nimic. Am tras lângă mine hainele. Cu greutate m-am îmbrăcat. Într-un final reușesc să mă ridic și m-am întors spre oglinda cea mare de lângă pat.

Mă uita la propria-mi reflexie ca și cum aș fi văzut un străin. O fată înaltă cu părul castaniu lung, ochii negri învăluiți de o ,,ceață" cenușie. Am vrut să mă apropi de oglindă să îi observ mai bine dar picioarele nu mă ascultau și am căzut. Sunetul căzăturii a alarmat-o pe doamna cu părul negru care a intrat panicată în cameră țipând.

- Doamne!! De ce ai căzut?? Te-ai lovit?

Plină de inocență și cu vocea tremurândă de-abia am scos un sunet ce semăna cu un „Nu".

- Hai să te ridicăm! Ești mai grea de cum îmi amintesc, dar e normal ai mai crescut și eu am mai îmbătrânit... *a râs inocent pentru o secundă, urmând să își ia din nou privirea serioasă ce răspândea respect...*

Atunci i-am putut distinge culoarea ochilor, de un albastru ceresc care parcă te hipnotizau și în care mintea mi s-a pierdut.

- Ești bine? Ai pățit ceva? Te doare ceva?

-Nu, am reușit să spun.

-Bine atunci. Ada te va ajuta să cobori la masă sau preferi să o iei aici.

- O să cobor. wow... cele mai multe cuvinte spuse în aceeași propoziție, sunt pe drumul cel bun... Sper

- Bine, vă aștept jos.