Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
După nu e tocmai înainte.
Corpul îi e bolovan învelit cu materiale de mâna pricepută a unei femei istovite de monotonie. Ochi ieșiți din orbite, nopți stinse, o mașină de cusut fabricată în 1986 cu voința libertății. Un apartament gol și totuși aglomerat.
Ace într-un paradis sângeros o pândeau pentru fiecare voință de a ascunde înfundătura zgomotelor tăcute, marea surdă de valurile așteptării. Se scufunda în bumbacul ars cu gândul unei voci absolut mute. Plutind, trăind. Flăcările o ridică, carcasa îi rămâne ancorată pe stativul oval.
E expusă.
E un manechin.
O victimă din trei.
–Întoarce-te, ca sughițul unei viori ordonă.
Cade.
E înghițită din nou. Nu trebuia să considere aripi false că își vor lua zborul.
— Și privește-mă.
O rotire precaută pe călcâiele decojite și regăsi zâmbetul arcuit zeflemitor pe buzele acelei femei. Un alt corp care aștepta să fie parfumat cu somnul veșnic . Asta îi răsufla sclipirea irișilor ei.
—Ești o versiune mai bună a creației mele, continuă pe același ton croitoreasa așteptând o mulțumire.
Nu răspunse, ci făcuse o ușoară aplecare a capului. Exista un ocean de neînțelegere între ele pe care nu voia să îl navigheze acum.
