Viața mă urăște

În trecut-CAPITOLUL 1

                 Cu 7 ani în urmă

      Mă aflam pe veranda casei si îmi făceam temele. Pe atunci aveam 10 ani.Duceam o viață frumoasă iar tot ce conta pentru mine era familia si prietenii. Eram singura la părinți iar acest lucru nu s-a schimbat.

     Îmi aduc aminte de clipele frumoase din copilărie. De cum mă jucam cu verișorii mei. Îmi aduc aminte de prăjiturile făcute de mama, de jucăriile cumpărare de tata si de cum totul era perfect.

       Îmi aduc aminte de momentele petrecute alături de familie. Îmi aduc aminte de o zi însorită de duminică , când eu împreună cu ai mei am mers pe un câmp cu alți prieteni de familie la un picnic. Totul era perfect. Nu ne-am fi gândit niciodată că are să se întâmple acest lucru. Ca are să se întâmple un coșmar în viata mea perfectă.

      Totul s-a întâmplăt așa de repede că nici nu știu cum a fost. Era o zi de marți când mama  început sa se simptă foarte rău. A început să slăbească foarte mult, nopțile nu mai dormea iar eu cu tata ne-am hotărât să o ducem la doctor. Bineînțeles că mama refuza să meargă la doctor si zicea că se simpte bine dar realitatea era cruntă. Până la urma eu cu tata am convins-o si am mers la doctor.

     Doctorul nu a știu sigur ce avea mama dar ne-a trimis la un spital iar acolo am aflat ceva îngrozitor. Am aflat ceva care mi-a sfâșiat inima. Ceva carev m-a lăsat fără cuvinte si pe mine si pe tata.

    Mama avea cancer. Când am auzit cuvântul "cancer" ieșit din gura doctorilor mii de lacrimi au început sa-mi curgă pe obraz. Simțeam cum mă înmoi si inima cum începea să bâtă din ce în ce mai greu. Nu, nu se putea ca mama să aibă cancer. E imposibil. În minte mea se mai găsea o fărâmă de speranță ca mama să nu aibă cancer. Am început sa urlu să merg la doctori si să mă cert cu ei că acest lucru este imposibil. Le spunem cu lacrimi în ochi să o facă bine pe mama deși stiam că nu mai are mult de trăit. Simpțeam si eu că mor deodată cu mama.

     Iar tata si el era complet revoltat. În fiecare zi se ruga pentru mama. O iubea la fel de mult cum o iubeam si eu.

   Mergeam in fiecare zi la mama si o vizitam, îi duceam de mâncare iar ea ne spunea adesea să nu mai plângem. Ne promitea că se va face bine, că vom trăi iar clipe frumoase împreuna. Ne promitea multe iar eu aveam o fărâma de speranță că toate acestea se vor împlini.

     Dar intr-o zi, dimineața, somnul ne-a fost întrerupt de un telefon. Tata răspunse iar acest domn, un doctor de-al mamei, îi spune tatălui meu că mama nu mai este. A murit. Acel moment a fost pentru mine un adevărat coșmar. Nu credeam ca viata mă urăște chiar așa de mult. Nu credeam ca viata îmi va lua cea ce aveam mai scump, pe mama. Îmi puneam adesea multe întrebări. De ce mie  mi se întâmplă așa ceva? Ce am făcut să merit așa ceva? De ce viața este așa de crudă cu mine? Mama era totul pentru mine. Nu stiam cum o să mă descurc de acum înainte fără ea.

   Am mers la spital unde zăcea corpul neînsuflețit al mamei. Iar pe măsuța mică se afla un bilet.

            Draga mea fiică si scumpul meu
                           soț,

   Îmi pare așa de rău că v-am făcut multe promisiuni si nu m-am ținut de ele. Eu stiam că voi muri dar trebuia să vă liniștesc cumva. Nu puteam să văd cum suferiți așa. Sper că nu sunteți supărați pe mine. Promit că de acolo de unde voi fii vă voi veghea zii si noapte.Vă iubesc si știu că si voi mă iubiți.
  
                               Cu drag,
                 Mama voastră iubită
                       

      Am citit scrisoarea de vreo 5 ori apoi tata a venit la mine si m-a îmbrațisat spunandu-mi ca totul va fi bine.
     
       Însă nu chiar așa a fost...