Gust de sânge regal

Ultima zi

     După nenumăratele vizite ale prințului, mi-am căpătat din forță şi acum ieşeam pentru prima oară din camera întunecată. Am dat de un coridor lung şi interminabil. Trebuia să-l găsesc pe Aslan şi să găsim un plan pentru a bea sângele prințului. Însă în loc să dau peste Aslan, îmi ieşi în cale Anthony.

    -Unde merge musafira noastră?

    -Îl caut pe Aslan.

    -Aslan, da. Cred că l-am văzut în grădină. Urmează-mă.

     Ne-am dus în grădină. Arăta superb. În mijloc, o fântână din marmură lucea la soare. Apa era cristalină şi rece. Ne-am aşezat pe margine.

    -Yona, sper că te simți bine aici.

    -Da. Mulțumesc. Dar unde e Aslan?
Îmi luă mâinile într-ale lui.

    -Poți te rog să uiți de el şi să te gândeşti la mine?

    -Îmi pare rău.
Nu pot uita de el. Îl iubesc. Dacă îi spun asta prințului, îl va întrista.

    -Prințesă, rămâi cu mine în eternitate.

Ochii lui mă imploră să îi fiu alături. Inima mea bate pentru Aslan. El e cel cu care vreau să trăiesc. Ăsta e momentul meu. Trebuie să-l muşc şi să fug. Îl caut pe Aslan după aceea.

    -Anthony...Eu...nu sunt ceea ce par.
Se uită confuz la mine.

    -Despre ce vorbeşti?

    -Eu...sunt un...
Nu apuc să spun ,,vampir" că îmi pune degetul arătător pe buze în semn să tac. Zâmbetul lui se transformă în unul malefic.

    -Ştiu ce eşti. Prințesa Yona. Ai devenit un vampir din cauza vânătorului predestinat să te apere. Se pare că nu şi-a făcut datoria față de tine. Interesant e cum a ajuns el un vampir.

    -De unde ştii?

    -Pentru că sunt şi eu un vampir.
Inima îmi stă în loc.

    -Vei muri azi dacă nu bei sânge de regalitate. Aşa că bea.
Încep să beau sângele prințului în timp ce mă gândesc la toate lucrurile auzite. Aslan şi faptul că prințul nu e bun, numai de suprafață mă fac să fiu neliniştită. Simt cum o lacrimă se scurge pe obraz.

    -Acum e rândul meu.
Înainte să mă muşte, o sabie de argint căzu pe umărul lui. Lama era aproape de gâtul lui Anthony. Mă uit înspre persoana care ține sabia şi îl văd pe Aslan.

    -Ia mâna de pe ea!
Anthony râse.

    -Uite cine e aici! Aslan. Nu putea lipsi.

    -Las-o în pace.

    -Eu cred că glumeşti. Doar nu mă trădezi ca să te aliezi cu ea. Doar dacă...o iubeşti?
Mă uit la Aslan şi lacrimi îmi curg pe obraji.

    -Ai dreptate. O iubesc. Şi aş face orice pentru ea.

    -Târziu. Pentru că şi eu o iubesc.

     Aslan mă luă de mână şi am început să alergăm. Anthony era pe urmele noastre. Castelul uriaş ne avantajă şi am reuşit să ne ascundem într-o cameră.

    -Aslan, ce se întâmplă?

    -E mai bine să auzi de la mine decât de la altcineva. Eu...am fost sevitotul lui. Când servitorii tăi au căutat un vânător de vampiri, m-au trimis pe mine să te aduc direct în ghearele lor. Pe parcurs m-am îndrăgostit de tine. Îmi pare rău pentru tot.
Se întristă.

    -E bine că mi-ai spus. Dar asta nu schimbă faptul că te iubesc. Mereu vei avea un loc în inima mea.

    -Mă bucur. Ar trebui să fugim, acum că ai băut sânge.

    -Da.

     Am fugit prin castel să căutăm o ieşire. E ca un labirint nesfârşit. Într-un final, am găsit o cale. Uşa era la doar câțiva metri în față. Salvarea noastră. Puteam trăi fericiți pe veci. Însă era prea frumos să fie adevărat. Anthony ne ieşi în cale.

    -Unde credeți că mergeți?

    -Dă-te la o parte.
Strigă Aslan.

    -Plecați aşa repede? Yona, credeam că o prințesă are maniere. Se pare că m-am înşelat.

     Pocni din degete iar nişte gărzi ne separă şi ne luă ostatici. Strigam din toți rărunchii după ajutor. Dar nu se putea face nimic. Gărzile ne-au dus într-o sală mare şi rece. Un vitraliu în loc de acoperiş era singura sursă de lumină de la soare. În schimb, lumânările ardeau de zor.

    -Îngenuncheați în fața Majestății Sale.
Spuse unul dintre gărzi şi ne trânti în genunchi.

    -E timpul să îl cunoaşteți pe fratele meu. Că tot era prințesa aşa curioasă.

     O siluetă neagră şi înaltă se apropia încet de noi. În întuneric, trăsăturile feței nu se puteau distinge. Veni tot mai aproape şi se opri în fața noastră, la lumină. Părea matur şi gentil. Avea un păr negru ca noaptea iar ochii şi mai negrii. Privirea lui era înspăimântătoare. Se apropie de mine.

    -Atâta zarvă pentru una ca tine. Mă dezguşti.

    -Tu cine eşti?

    -Nu mă recunoşti? Duşmanul tău de moarte.

    -Lordul Andres?!