Ultima bătaie a inimii

Revedere

 SAKURA:

           Anii au trecut ca vântul pe lângă mine, au trecut 10 ani de când am plecat de aici, iar azi mă întorc. Sunt în avion, în drum spre România, Părinții mei au rămas la Los Angeles. Abia aștept să îmi revăd prietenii.

            Am ajuns în toiul nopții. Pe străzi este o liniște asurzitoare, care îmi dă fiori. Abia aștept să ajung acasă, Orașul Rozelor, mi-ai lipsit!

            Ajunsă acasă, îmi pun jerseul pe cuier și brusc aud ceva căzând și spărgând-se, la etaj. Merg sus și văd ușa de la camera mea, între deschisă, așa cum am lăsat-o. Intru și văd că și geamul e rabatat, așa cum l-am lăsat. Este cam dezordine aici, în fața noptierei este ceva căzut. Ridic obiectul și văd că este poza cu mine, Naruto și Sasuke. Ultima noastră poză. Când am plecat de aici, am uitat s-o iau cu mine.

             Îmi este somn, ar trebuii să mă culc, dar mai întâi să fac un duș.

SASUKE:

            Oh tu Soare! De ce strălucești atât de tare? 

-Sasuke, vino puțin! -e mama, ce-o mai vrea?

-Vin! -îmi iau o perechede pantaloni scurți peste boxeri și cobor.

            Ajungând jos dau de o pereche de ochi verzi. Ea, acest păr, această ținută, Sakura Haruno!

-Sasuke, nu te mai holba așa la ea!

-Bună! -îmi spune ea zâmbind.

-Salut! -mormăi eu cu jumate de gură.

-Bună Sakura! -apare și Itachi la un moment dat.

-Itachi, bună! -îl îmbrățișează.

-Itachi, bună! -o îngân, iar mama mă lovește peste umăr.

-Eu trebuie să plec!

-Sakura, abia ai venit! -îi spune mama.

-Da, dar am uitat apa la fiert, cred că s-a evaporat! -zâmbește.

            Zâmbet nervos, clar, minte! Pleacă, dar înainte să pășească afară, mă privește.

-Ne mai vedem, Sasuke!

-Cum spui tu!

            Fug sus, trebuie să îl anunț pe Naruto, nu o să îi vină să creadă. Îl sun!

NARUTO:

            De când mi-a spus Sasuke de Sakura, sunt foarte gândit, de atunci am stat întins pe pat și nu am mai facut nimic.

-Naruto! -strigă mama și mă lovește.

-Cumde?

-Cumde ce? Kiba este aici de cinci minute, iar tu ești total absent! -strigă în continuare.

-Ajunge, scuze!

-Scuze, scuze, hai du-te cu el și cu Akamaru la o plimbare!

-Merg, merg!

            Ne plimbăm de vreo 12 minute, iar eu sunt foarte tăcut, ceea ce de obicei este imposibil.

-Ok, Naruto, până acuma am tăcut și eu, dar m-am săturat! Ce este cu tine?

-Oh, hei Kiba! M-ai nimic! -zâmbesc.

-De ce mă minți?

-Nu știu cum să îți spun...

-Cu cuvinte!

-Dauă cuvinte, Sakura Haruno!

-Ce e cu ea?

-Sasuke mi-a spus că s-a întors!

-Și?

-Oare de ce nu a venit și la mine?

-Habar n-am! Se întunecă, ar trebuii să ne întoarcem!

-Ai dreptate!

           Mergând spre casă tot povestim. La intersecția de la străzi, fiecare își vede de drum. Oh, Sakura, aș da orice să te văd!

            Ajuns în fața porții, mă mai uit o dată la cer și dau să intru, dar cineva îmi sare în gât!

-Naruto! ..........

Va urma...