Septembrie 1998
Sunt singură. De fapt nu, sunt cu mine şi gândurile mele, iar asta conform mamei este de ajuns.1005, 1005 de fulgi am numărat picând din înaltul cerului de când stau lângă geam, şi deşi au mai picat încă câteva mii pe lângă cei 1005 de fulgi eu doar pe aceştia i-am văzut.1006, îmi aud conştința cum îmi spune să mă opresc din număratul ăsta nebun şi nefolositor pe care îl practic de ceva ore, însă nu pot să o fac. La fel cum nu am putut nici să mă opresc din a te iubi chiar dacă am fost conştientă de cât de tare îmi poți mutila sufletul.1007, mai ți minte floare pe care am plantat-o?, cea pe care mi-ai spus clar să o ud în fiecare zi deoarece dacă nu o fac, se va ofili?, şti că ți-am spus că te înşeli? Ei bine, iubitule, află că frunzele ei verzi şi mereu vi, acum sunt moarte şi fără pic de culoare si asta doar din cauza mea , pentru că nu am udat-o la timp, pentru că deşi voiam să o fac aveam mereu alte treburi mai importante de făcut.
1008, din păcate iubitule nu numai floarea s-a stins, ci şi eu o fac.Sunt sigură că o să mă ofilesc, că o să mă pierd uşor uşor în brațele amerei autocondamnări... şti, era de datoria ta să mă ți în viață, era de datoria ta să te asiguri că sunt bine, şi, mai presus de toate, era de datoria ta să ma iubeşti, sunt sigură însă, că deşi voiai să o faci, nu ai făcut-o pentru că aveai mereu alte treburi mai importante de făcut, nu-i aşa?...1009, 1010, 1011, 1012...miA...
CITEȘTI
The moon and the sun
RandomNimic nu a fost mai îngrozitor ca si atunci când am fost obligată să privesc un om care în încercarea lui de a iubi și de a fi iubit, a sfâșiat fiecare suflet din jurul lui...inclusiv pe al său. miA...