Deschid ochii și mă holbez preț de câteva secunde, poate minute la tavanul roz pal, doar pentru a conștientiza că nu sunt acasă, sunt în casa unui obsedat faimos și a mamei lui care mă urăște, exact ce și-ar dori orice altă fată de 18 ani, nu?
Un sunet strident, un țipăt mă scoate din reverie și mă face să mă ridic în capul oaselor, îmi iau repede papucii de casă și parcurg ca prin vis camera până la ușă, doar ca să-mi dau seama că 1. nu mi-am pus lentilele; 2. nici ochelarii; prin urmare 3. văd totul în ceață. Deschid ușa și mă ciocnesc (la propriu) de cineva, îmi strâng pleoapele și disting părul dezordonat al lui Liam.
- Voiai să intri în camera mea? spun asta prefăcându-mă că îl văd (bine).
- Ha! îmi spune vizibil iritat. Ar trebui să-mi mulțumești, am crezut că tu ai țipat.
- N-am fost eu... dar un alt țipăt mă întrerupe, îl privesc (sau cel puțin încerc), iar amândoi strigăm deodată: ”Alice!” și ne năpustim pe hol înspre scări.
Eu mă opresc în capul scărilor, iar Liam coboară o treaptă, apoi se oprește. Îmi strâng pleoapele în încercarea de a vedea ceva, dar urechile nu mă înșală (a sunat ciudat, right?), țipătul ei era unul de fericire. Am putut totuși distinge o formă care sare în sus, apoi pe canapea, care se rostogolește pe jos pentru că nu a sărit cum trebuie pe canapea, și un cap blond care iese din spatele canapelei spunând cu cel mai mare zâmbet pe care dioptriile mele îl puteau distinge :”Oficial, mama a părăsit clădirea. Ieeiiii”, apoi capul blond s-a făzut nevăzut în spatele canapelei.
Deschid gura în încercarea de a spune ceva, dar n-aveam habar ce-aș putea spune, și ia te uită în ce s-a transformat îngerașul blond de ieri. Îl privesc pe Liam, care se întorcea în camera lui.
- Așa e mereu?
- Ha! succes! o să ai nevoie; mi-a spus asta în timp ce își ducea o mână prin păr.
După ce s-a îndepărtat puțin am adăugat :”Asta înseamnă că DA?”, dar prea târziu pentru că : Ladies and gentlemen, Liam Payne a părăsit încăperea! *ta-da-bum-tss* *facepalm*
Later. 08:15
Precizez faptul că mi-am pus lentilele înainte de a coborî la bucătărie, și DA, acum sunt în bucătărie, urmată de Alice ce continuă să mormăie (fără versuri) un cântec ce mi se părea cunoscut, îmi rezem mâinile de blat și bat ritmul încercând să-mi amintesc de unde știu melodia. Apoi, m-am aprins precum bradul de Crăciun.
Lena: And we danced all night, to the best song ever.
Alice: We knew every line, now I can't remember .
Lena: How it goes, but I know that I won't forget her.
Alice: Cause we danced all night...
Liam: To the best song eveeeeeer!
Stai! Liam?! amândouă ne mutăm privirea către tipul cu tricou cu Batman.
- Uite așa începe o zi genială. spune cu un zâmbet care-ar-trebui-să-fie-”cuceritor” pe față. Nu cu țipete isterice; apoi o sărută pe frunte pe Alice.
- Să vedem ce spune Zayn că i-ai cântat partea. spuse asta țuguindu-și buzele, superior.
Zâmbesc la vederea acestei laturi a ei.
- Hei! Unde e Melissa? sau...stai! apoi și-a ațintit privirea asupra mea; nu-mi spune că mama te-a angajat și ca bucătăreasă, L-lena! (mi-a pronunțat numele atât rar încât am putut să-i văd limba atingându-i dinții, weird me?! ... maybe) , atât de zeflemitor, Oh God!
