Capitolul 2.

267 12 7
  • Dedicat lui Lusca Maria
                                    

Era dimineata. Razele soarelui imi invadau camera. M-am trezit cu gandul la parintii mei pe care i-am pierdut la varsta de 8 ani. Imi e foarte dor de ei. Dar viata merge inainte.

M-am dus in bucatarie sa iau dejun cu bunica.Dar ea nu era. M-am dus sus in camera ei sa vad de ce nu a coborat sa manance. Am batut incet la usa. Dar nici un raspuns . M-ai bat odata la usa. Nimic. M-am hotarat sa intru in camera. Am deschis incet usa si am intrat. Bunica era in pat. Dormea. Sau cel putin asa credeam. Ce altceva sa faca in pat ?

- Bunico ! Bunico trezeste-te ! - urlu eu

- Bunico ,esti bine ? De ce nu raspunzi ? Bunico ? - zic speriata.

Nu se trezeste. Oare a mu.. ? Nu ,nu ma pot gandi la asa ceva. Dar de ce nu se trezeste ? Mai bine sun doctorul. Poate a luat ceva somnifere. Iau telefonul si sun doctorul.

- Alo ,domnule doctor ? - vocea mea tremura.

- Da ? Ce s-a intamplat ?

- Veniti repede pe strada Rosewood Street ,casa numarul 15. - spun cu ochii inlacrimati

- Ajung imediat.

Asteptam doctorul ,dar totusi speram ca bunica se va trezi. Nu pot ramane singura. Nu pot. Sa o pierd pe ea ? Pe cea care a avut grija de mine 8 ani ? O iubeam mult ,foarte mult.

Bate cineva la usa. Si cred ca era doctorul. Am fugit repede sa deschid ,si da ,era doctorul.

- Intrati doctore ! - ii fac semn sa intre.

- Ce s-a intamplat ? - murmura doctorul.

- Bunica mea nu se mai trezeste ,iar ieri nu avea nimic. Era perfect sanatoasa.

Mergeam spre camera bunicii cu doctorul in spatele meu. Eram speriata.  Am intrat in camera ,iar doctorul a consultat-o pe bunica. Eu stateam si ma uitam agitata.  Urmatoarele cuvinte iesite din gura doctorului m-au blocat.

- Imi pare sincer rau sa iti spun ,dar bunica ta ,tocmai a decedat.

- Po .. poftim ? Nu se poate ! De ce ?

- Nu a murit de batranete ,a fost otravita.

- De cine ? De ce ? Cum ?

- Linisteste-te ! Nu stiu. Va trebui sa o ducem la  spital.

Fug repede in camera mea si o sun pe Abby.  Plangeam ,si nu mai puteam de tristete.  Nu bunica mea ,nu ea.

- Abby ,vi .. vino repede la mine !

- Ce s-a intamplat Ali ? De ce plangi ? Esti bine ?

- Vino doar ! Repede !

In 10 minute se pare ca a sosit. Am fugit repede si am deschis.  Dar nu era singura. Era cu un baiat. Un baiat superb ,brunet cu ochi caprui  ,un caprui in care te pierzi.


ZeiţaUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum