Mă plimbam liniştită pe străzile pustii ale Londrei, privind jocurile de lumini provenite de la maşinile grăbite. Oameni treceau pe langă mine. Cu toţii mă ignorau. Unii chiar mă loveau cu umărul în graba lor, neobosindu-se măcar să îşi ceară scuze. Nu după multă vreme Katie mi s-a alăturat, respiraţia ei gâfâită enervându-mă mai mult decât de obicei. Am mare nevoie de linişte. Şi de un masaj.
-Meg, sigur eşti bine? Ai plecat foarte nervoasă de la şcoală.
-Îl urăsc, Kat. Îl urăsc. Crede că dacă a fost odată cu mine mai are şi o a doua şansă. Nu e de ajuns că mi-a frânt inima o dată? Nu s-a jucat destul cu mine?
Rozalia a tăcut. Şi-a pus o mână pe umerii mei, compătimindu-mă. Apoi a vorbit.
-Ştii, şi Harry a venit azi la mine.
- Maimuţa aia ce mai vrea?
- Mi-a spus că îi pare rău că şi-a bătut joc de mine în seara aia când eram beată în lift. Şi arăta aşa de dulce, cum credea el că o să îi pic din nou în plasă.
Am râs, deşi nu găseam nimic amuzant. Amândouă am învăţat o lecţie importantă în seara aia. Băieţii buni nu există. Sunt doar băieţi răi care nu au fost încă prinşi. Am fost atât de fraieră încât să îi cred toate dulcegăriile lui Louis, iar acum am ajuns să sufăr în timp ce el vrea să joace un nou joc cu inima mea. De data asta, însă, e diferit. Îl cunosc. Îi ştiu fiecare punct sensibil, îi cunosc temerile. Îi cunosc planul. De data asta, eu voi fi cea care se va juca. Şi mă voi distra de minune.
Am privit-o pe Katie cum mergea lângă mine, adâncită în gânduri. Dacă i-aş spune cuiva că ea e în depresie, mi-ar spune că sunt nebună. Fata asta ştie să îşi ascundă sentimentele mai bine ca oricine. Numai eu ştiu cât a suferit după Harry. Ea chiar l-a iubit. Iar el şi-a bătut joc de ea şi de sentimentele ei fără măcar să se întrebe dacă o să mai rămână ceva din vechea Katie după ce va termina. Tot jocul lui a schimbat-o. A devenit mai rece, mai matură. A început să ia totul în serios. Katie e adult acum.
-Îţi spun tot ce mi-a zis Harry?
Până şi vocea i s-a schimbat. Nu la propriu, încă e piţigăiată, dar are o duritate nouă în voce.
-A venit la mine când am ieşit din curte. M-a prins de mână şi m-a tras în gang. Mi-a spus că îi pare rău pentru că a fost atat de bădăran şi mi-a promis – am gesticulat nişte ghilimele în aer pentru efect – că o să aibă mai multă grijă de mine şi că nu o să îmi frângă inima dacă îi mai dau o şansă.
Am făcut un acces de tuse, exact aceeaşi reacţie pe care cu siguranţă că a avut-o şi Kat când l-a auzit. Am luat o gură din sucul pe care îl ţineam în mână şi am numărat până la 10 în şoaptă, apoi m-am calmat. Doar vocea mi-a rămas iritată atunci când am vorbit.
-Katie, să nu cumva să te mai apropii de Harry, clar?
A dat din cap, deşi nu eram sută la sută sigură că o să îi reziste creţului. Băiatul ăla poate avea orice fată îşi doreşte, ori de cate ori vrea. Ochii lui. Ochii sunt de vină. Sunt ca un blestem. Un blestem de culoarea ierbii, unul frumos, dar dureros.
-Nu am de gând să îl las să mă fraierească din nou, Meg... Cum Lou şi-a bătut joc de tine, Harry şi-a bătut joc şi de ultima fărâmă a inimii mele...
Ştia că minte. Am privit-o absentă, privind prin ea. Căutam răspunsul în ea, de parcă vedeam prin haine şi piele drept în inima ei. A clătinat din cap, privind din nou asfaltul.
-Sau putem să le facem jocul, am spus pentru mine, dar m-a auzit.
S-a întors şi m-a privit cu ochii mari. Verdele palid din ochii ei aproape că a fost acoperit de pupilele exagerat de mari. Katie arăta de parcă tocmai a văzut o fantomă, sau ceva de genul, şi asteaptă o explicaţie plauzibilă.
-Ce vrei să faci?
-Dacă Louis are impresia, proastă trebuie să menţionez, că eu ii aparţin lui, atunci ar fi cazul să afle cum sunt eu cu adevărat. De fapt, cum sunt eu acum. O să vadă cât m-a schimbat şi o să regrete. O să îşi dorească să nu mă fi întalnit.
-Megan..
Am privit-o privindu-mă. Avea un rânjet strâmb pe buze, un pic straniu, aş putea adăuga. Sigur s-a prins despre ce vorbeam. Ştie că e un joc periculos.
Mi-am ridicat privirea, studiind chipurile din faţa mea. Femei tinere, îmbătrânite de griji, bărbaţi grăbiţi... Nimeni nu se bucură de culorile oferite de ultimele raze de soare. Galbenuri ceruite, nuante de roşu şters, portocaliu aprins, un albastru violaceu foarte anormal pentru o culoare a cerului. Nici eu nu le observam înainte. Dar odată ce le-am descoperit, odată ce am descoperit pastelul de culori oferit de soare, nu m-am putut abţine să nu vin să îl admir cât de des pot. Nuanţe şterse de galben, portocaliu ceruit, roşu palid, toate acestea puse la un loc pe un glob imens de căldură.
-Meg, chiar vrei să îi faci jocul? E periculos, ai putea să ajungi exact ca înainte. Şi abia ţi-ai mai revenit un pic.
-Depresia a devenit un joc pentru mine, bine? Ştii bine ca îi mulţumesc lui Louis că mi-a frânt inima. Aşa am avut ocazia să mă regăsesc, să aflu cine sunt cu adevărat. Am intrat deja într-un joc mult mai periculos decât o relaţie falsă cu unul dintre cei mai fraieri băieţi ai liceului. Pot să îmi batt joc de el mai rău decât a făcut-o el cu mine. Pentru că acum îl ştiu. Nu e nimic nou pentru mine în căpşorul lui micuţ. Nu e nici o părticică a sufletului său necunoscută mie. Îi ştiu temerile, îi ştiu punctele slabe. Dacă o să am ocazia, o să îl joc pe degete ca pe o păpuşă fără vlagă.
Am oftat, aşezându-mă pe prima bancă pe care am văzut-o. Cu Katie alături, am urmărit în tăcere mulţimea mult prea tristă de oameni grăbiţi, gândindu-ne la un plan de joc bun.
