Prolog

13 3 0
                                    

Ce înseamnă cu adevărat viața? Cum o definim? Ca o ,,chestie" pe care o primim prin merit sau ca drept? Moartea ce ar mai trebui sa fie? Un abis gol și fără speranță? Asta ar trebui sa insemne? Atunci asta ar trebui sa fie tot acest întuneric pe care ea îl simte și îl vede...
-Mami, când o să cresc o sa conduc și eu ca voi?se auzi o voce distantă care semăna ca cea a unui copil fara griji care întreba dispărând la fel de repede cum apăru.
-Vrei sa spui că lumea nu este ce pare? Adică tot ce am fost învățată a fost o minciună? Cine ești tu sa zici asta?reveni o voce feminina mai matura e data aceasta, cu un ton la fel de blajin,dar totuși indignat.
-Nu ți-am zis că tot ce ai învățat e neadevărat....mare parte doar! Cine sunt....să spunem că sunt o persoană care a văzut câte ceva la viața ei!de data asta o voce primi și răspuns de la un ton mai gros și calm.
Liniștea se lasă din nou peste acel ,,univers" in timp ce ea se scufunda și era gata să dispară.
-Nu! Nu te las! Nu îmi poți face asta!tipa o voce disperata apucând-o înainte să se scufunde in întunericul rece.
Nu putu vedea pe nimeni, simți doar o forță care încerca să o tragă de mână. O voce care suna familiară răspunse in locul ei cu un ton obosit.
-Nu-i nimic.... dă-mi drumul! Salvează-te....ne vom revedea... cândva! Surori pe vecie! Promit!
O fracțiune de secundă simți cum pica,dar în loc de abis,un ocean înfuriat o aștepta jos. Aerul dispăru din plămânii ei în momentul în care apele spumate ale marii o luară in custodie, stâncile păstrându-i ultimul lucru care o lega de promisiunea aceasta.
----------------------------------------------

Teenagers'spell | •Safirul fugar și smaraldul exilat• Where stories live. Discover now