Lumina Zilei

Capitolul 2

În acest loc au murit mulţi copii, din cauza sufocării...sper să nu mi se întâmple şi mie aşa! Simt în sufletul meu, că mama încă mă caută, dar pe tata nu-l interesează de mine...De ce oare mi-ar face tata una ca asta?
Eu nu i-am făcut nimic rău...doar m-am născut. Am aflat că bunica mea locuieşte la 2 kilometri distanţă. Sper că voi ajunge la ea, şi o va anunţa pe mama, şi aşa voi fi din nou cu familia mea.

În şcoala în care învăţ, este un băiat amărât, care este foarte frumos, pe care îl plac...el se uită foarte frumos la mine, ca şi cum m-ar plăcea, dar nu ştiu...Părinţii lui l-au lăsat aici pentru 3 luni, pentru că ei au plecat în altă ţară. Pe el în cheamă Andy.

Este ora 00:00 şi eu nu dorm...voi încerca să sar pe geamul de la baie. Ies din cameră, şi deodată simt o mână rece care-mi atinge spatele...tresar şi încep să ţip, dar îmi pune repede mâna la gură şi îmi şopteşte la ureche.
El: Şşş! Linişteşte-te! Sunt eu, Andy. Încerc să evadez, dar sper să nu spui nimănui, ok?
Eu: Uff...nu spun, fiindcă vreau şi eu să evadez! Mă duc la bunica mea.
El: Măcar ai unde să te duci, dar eu, nu..
Eu: Vii şi stai la mine până vin părinţii tăi! Nu ne vei deranja!
El: Mulţumesc mult, drăguţo. Să mergem acum.
Eu: Vom sări pe geamul de la baie.
El: Ok.

Am reuşit să evadăm, era deja 00:30. Ce bine că nu ne-a auzit nimeni.

Andy: Unde stă bunica ta?
Eu: Am auzit că stă la 2 kilometri distanţă. Crezi că vom ajunge?
Andy: Îţi promit că până dimineaţă vom ajunge!
Eu: Să sperăm.

E deja ora 7 dimineaţa...razele soarelui nemaivăzute de mine,îmi pătrund în ochi. Pur şi simplu, nu mai vedeam. M-am oprit pe marginea drumului.

Andy: Hei, eşti ok?
Eu: Nu pot vedea.
Andy: De ce? Nu ai văzut niciodată lumina zilei?
Eu: Nu...nu am văzut niciodată lumina zilei...
Andy: Off...cred că mai auvem 10 minute şi ajungem la bunica ta.
Eu: Uff...ce bine! Să ne grăbim!