Capitol 1

15.7K 629 119
                                    

Colin

Sunt obosit. Și sătul. Sătul de vremea asta ploioasă, sătul de apartamentul ăsta, sătul de priveliștea pe care o am și pentru care alții ar omorî.

Și asta am făcut și eu, pentru bani buni, cât să îmi pot permite să locuiesc unde vreau, când am chef.

Dar m-am săturat de toate astea. Mereu mă întorc în apartamentul ăsta, dar niciodată nu simt că îl pot numi "acasă", chiar dacă Londra a fost primul oraș unde m-am simțit cu adevărat liber după ce am ieșit din jocurile murdare ale unor grupări irlandeze alături de care copilărisem, și am cumpărat apartamentul acesta acum mai bine de zece ani.

Mă uit în jur și locuința mea e foarte rece. Cum îmi place. Puțină mobila, predominat neagă și niciun obiect personal. Nimic care să facă o legatură cu cine sunt eu și ce fac, doar câteva arme ascunse prin locuri ferite ochilor și un seif foarte bine ascuns cu câteva documente false și pașapoarte cu mai mute identități. Dar și acesta în caz de pericol poate fi distrus de mine chiar dacă sunt pe un alt continent. Mereu pregătit de fugă în caz de pericol. Mereu cu un ochi în spate, chiar dacă identitatea mea este secretă și nimeni nu știe adevărata mea meserie.

Meserie... Râd în sinea mea singru că o numesc așa. Un asasin plătit. Un hitman care și-a câștigat renumele de-a lungul multor ani de activitate și acum îmi permit să accept doar joburi foarte bine plătite, care îmi sunt și convenabile.

Numele meu de cod este "Corbul". Probabil că atunci când l-am ales, am avut în minte imaginea din filmul cu acelasi nume și a tipului care ucidea oamenii care își meritau soarta. Eu am încercat să studiez fiecare țintă și să fiu sigur că face parte din această categorie, înainte de a accepta jobul.

Mă uit în continuare pe geam și Londra este la fel de rece ca starea mea de spirit. Mă face să am poftă de o țigară, dar m-am lăsat de prea mulți ani, ca să fac prostia să mă reapuc.

M-am lăsat când un simplu chiștoc mi-a căzut într-o crăpătură din parchetul locului unde îmi pândeam următoarea țintă și m-am chinuit aproape o oră să îl scot, altfel riscul ca cineva să îl găsească era prea mare și ar fi condus autoritățile spre mine destul de ușor dacă erau băieți deștepți. Toate transpirațiile m-au trecut atunci, știind că în același timp ținta mea se apropia de locul marcat unde trebuia să acționez, iar eu era încă în genunghi ca un câine cu nasul în gaura aia să scot dovada ce mă putea incrimina.

Din fericire l-am scos cu două minute înainte ca ținta să ajungă în raza mea și mi-am dus la bun sfârșit jobul fără alte probleme. Dar din clipa aia mi-am jurat că nu mai pun gura pe așa ceva. Pentru mine era dovada clară că tutunul poate ucide. La propriu. Sau în cel mai rău caz, te bagă la pușcărie.

Dar vremea asta mă face să vreau să fumez... sau să mi-o trag. Aș putea să dau un telefon și firma de escorte să îmi trimită pe cineva la camera de hotel unde mai stau în astfel de cazuri... dar nu sunt decis. Nu am chef să mă duc până acolo, pentru ca e un trafic infernal la ora asta prin centru, iar aici este interzis să vină. Nu am permis nimănui să vină aici.

Sau aș pleca. M-aș duce undeva unde e cald. Mai am un apartament și prin Miami, iar vremea e destul de caldă în perioada asta, dar când verific pe telefon, văd ca plouă și acolo. Nu doar azi, dar și în următoarea săptămână.

Pe bune?! Este începutul verii și plouă în toată lumea asta unde aș vrea eu să mă duc? Oare să încerc prin Franța? Aș putea să mă duc în Monaco câteva zile... Am cumpărat acum câțiva ani o casă acolo, cu vedere spre portul veșnic plin cu yacht-uri.

Lady D și hitman-ul  [+18] (II)Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum