Iubire pe drumuri

Capitolul 9

Peter

Văd o rază de soare care încearcă să-și facă loc prin cameră, deși draperiile sunt trase. Abia m-am trezit, după un somn mai odihnitor ca oricând. Se pare că iubita mea încă doarme buștean, după cum respiră. Iubita mea. Parcă ceva se încălzește în mine când o asociez cu acest cuvânt. Mă uit cu grijă la oră pe telefon, ca să nu o trezesc. E aproape opt și jumătate. E bine, am dormit ceva, deși speram să fie mai mult de opt ore. M-am trezit așa cum am adormit, cu Anisia în brațele mele. Are un picior peste al meu, așa că ar fi bine să nu mă ridic până nu dă semne de trezire.

Nu m-am trezit deloc azi-noapte, nu-mi amintesc să fi visat ceva. Nici coșmaruri nu am mai avut de când dorm cu ea lângă mine. Mai mult ca sigur, meritul pentru somnul meu liniștit este ființa asta mică și fragilă care și-a făcut pernă din brațul meu stâng. Cu mâna dreaptă, o mângâi pe spate, iar ea se lipește și mai mult de mine, dar încă nu deschide ochii. Aproape că nu-mi vine să cred. E atât de frumoasă când doarme! Parcă ar fi un mic înger, deși îți e greu să te gândești la ea așa atunci când deschide gura și găsește o replică ironică la orice îi spui.

Mi-au lipsit tachinările ei aseară, când nu se simțea bine. Nu am exagerat atunci când i-am spus că m-a speriat. Mă bucură și mă sperie, în același timp, ce simt pentru ea. Ori mi-a revenit încrederea în femei după ce am pierdut-o, ori Anisia este diferită. Sau poate ambele. Faptul că simt un gol în stomac atunci când mă gândesc că la toamnă o vom lua pe căi diferite trebuie să însemne ceva. La fel cum înseamnă și mulțumirea că voi fi relativ aproape de ea. În mod clar, Anisia este diferită de fetele pe care le-am cunoscut. Am fost cu alte fete de când m-a înșelat Judith, dar nu m-am atașat prea mult de ele. Am încercat, dar nu am putut. Mi-am creat niște ziduri în jurul meu pe care micuța asta de lângă mine le-ar putea dărâma.

Nu pare să fie obișnuită ca oamenii să aibă grijă de ea. Mi-a mulțumit de zeci de ori că am dus-o la spital. Deși asta face orice om normal, care vrea să ajute pe cineva. Doar că ea nu e un simplu cineva. În același timp, simt că o cunosc de ani buni, dar tot nu știu destule despre ea. Bine că îi știu culoarea și trupa preferată, dar nu și ziua de naștere. La naiba. Nu am întrebat-o și nici ea pe mine, doar i-am pomenit eu în alt context. Probabil că a reținut, acum e rândul meu să aflu. Ar putea fi chiar acum, iar eu să ratez, cine știe!

Iau telefonul și intru pe pagina ei de Facebook, sperând să aibă ziua publică, mutând privirea la ea de mai multe ori, ca să nu se trezească. Îmi plac pozele ei, nu au nicio urmă de indecență în ele. E adorabilă și sexy în același timp. Acum, ziua de naștere. Ochii mi se măresc instant: peste cinci zile. Cum de nu m-am gândit la asta? Oare călătoria asta e și un cadou pe care și-l face singură de ziua ei? Chiar nu mi-a dat prin cap. E cu vreo cinci luni mai mică decât mine. Dar mă voi preface că nu știu și încerc să-i găsesc o surpriză fără să afle.

Mă uit la trăsăturile ei: fața ovală, mai ascuțită la bărbie, pielea albă, părul blond închis, care nu pare deloc vopsit, genele lungi, buzele nici prea groase, nici prea subțiri, sprâncenele arcuite. Atât de simplă, dar e mult prea frumoasă natural, fără machiaj. Sincer, dacă nu ar folosi negru la ochi, nici nu mi-aș da seama când e machiată și când nu e. Cine a spus că nu poți avea inteligența și frumusețea în același timp, să vină să o vadă pe ea.

Am mai închis ochii câteva minute, dar nu am reușit să adorm la loc. În schimb, văd cum ochii Anisiei se deschid încet, iar ea își întinde mâna stângă. Mă privește confuză, după ce clipește de câteva ori.

— Ești bine? o întreb în timp ce-i dau un scurt sărut pe gât.

— Da, dar mă simt încă amețită de la medicamentele alea de la spital, îmi spune încet. Te-ai trezit demult?