14 days until suicide

2.

Îmi scot batista din buzunar și îmi șterg cuțitul pătat de sânge...
Cuțitul acela este obiectul la care țin cel mai mult. Nu aș renunța la el nici în ruptul capului. L-am folosit la prima mea crimă, și la a doua la fel..iar după l-am folosit la fiecare. Fie ca era vorba de o ființă umană sau un animal, cuțitul pe care îl purtam mereu la mine era pregătit.
Îmi admir cuțitul. In lama lui rece se reflecta lumina lunii. O imagine superbă, sau cel puțin așa o văd eu.
Micuța mea armă îmi trezește mult prea multe amintiri.
Prima dată când l-am folosit a fost în toamna anului în care împlinisem 12 ani.
Nu îmi mai pot aminti prea multe; în mintea mea apar doar câteva imagini și oricum îmi e greu să le pun cap la cap.
Era vorba de mine, stând în camera mea, speriată, auzind urletele tatălui meu la adresa mamei mele.
Am stat o vreme bună rezemată de ușa camerei mele, îmbratișându-mi genunchii. Îmi era prea frică să ies din cameră, dar urletul îndurerat al mamei îmi face curaj. Nu puteam lăsa să se întâmple asta. Trebuia să caut o armă pentru a-mi putea apăra ființa care mi-a dat viață. Încep să caut ușor în noptiere, fără a face gălăgie. Sunetul unui pumn lovit in carne îmi inidică că trebuie să mă grăbesc.
În sfârșit, găsesc un cuțit cu o lamă ascuțită. Ies din cameră si simt că mi se taie respirația. Nenorocitul acela o ținea pe mama de gât, lipind-o de perete. Ma abțin să nu îmi scap un urlet de spaimă.
-Ai făcut multe greșeli; dar vei plăti cu vârf și îndesat, spune el strângând-o și mai tare.
Nu mă mai gândesc prea mult si acționez: îi înfig cuțitul cu viteză în spate. Gemea de durere, iar o pată imensă de sânge și-a făcut apariția pe cămașa lui de un alb imaculat.
Cade la pământ, cu lacrimi in ochi si cu vocea subțiată îmi spune pentru ultima dată :
-Heshima.
Ceea ce, în swahili înseamnă,, Respect".
Își dă ultima respirație, iar apoi închide ochii pentru totdeauna.
Când eram mică, ținea să mă învețe să vorbesc swahili, doar era limba lui natală.
După marea scenetă, ceea ce eu speram că a fost doar un coșmar, mama se prabușește in colțul peretelui, cu genunchii la piept.
Își acoperă fața cu mâinile, eu putând să o aud cum suspină.
Îmi părea atât de rău ca mi-am omorât tatăl..
El mi-a făcut copilăria mai frumoasă.Nu aveam prea mulți prieteni, dar el făcea cât o mie.
El mă scotea iarna la vânat de căprioare. Eu nu făceam nimic niciodata, dar, în schimb eram foarte atenta la el. Și, spre mirarea lui învățam destul de repede.
El m-a învățat să folosesc un cuțit și să țin o pușcă.
Pe lângă toate chestiile care nu erau pentru vârsta mea, am mai experimentat cu el multe chestii drăguțe. Tata m-a învățat să fac un compot sau un gem; tata m-a învățat cum să plantez roșii și fasole sau flori.
Eram conștientă cât voi regreta că l-am omorât, dar nu puteam să stau și să privesc moartea mamei, fără a face nimic.
Oricum dacă îi permiteam să o omoare, poate cândva m-ar fi omorât și pe mine.
Iar eu nu îmi doream o astfel de moarte.
Asta a fost prima crimă comisă de mine.
Mama a fost la psiholog timp de doi sau trei ani, dar nu consider că a avut nevoie. Și eu am trecut prin asta, dar singură. Mi se pare ca toată aceasta dramă este inutilă.