„Kenan are un secret care-l ţine prizonier. Un secret, care s-a insinuat în urma unei tragedii şi a încătuşat astfel întreaga familie Kozan. Pentru el căsătoria cu Lidia nu este decât un parteneriat. Însă, în urma unui grav accident, viaţa lor se sc...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Apa rece îmi inundă urechile, iar corpul mi se îngreunează, scufundându-se spre adâncul întunecat. Înainte de a-mi pierde cunoștința, simt o mână puternică, strângându-mi mijlocul și trăgându-mă spre suprafață. Odată ieșită, trag aer adânc în piept și încep să tușesc necontrolat.
— Tată! se aude vocea micuțului.
Eu continui să tușesc, privindu-l pe Kenan, care era destul de speriat. Îmi dă părul ud la o parte de pe frunte, mângâindu-mi obrazul grijuliu.
— Eşti bine? mă întreabă, prinzându-se cu o mână de marginea bărcii și cu cealaltă ținându-mi mijlocul.
— Da, sunt bine, îi răspund încercând să îmi reglez respirația. Mulțumesc.
— Haide, te ajut să urci. Îmi spune asta, apoi se dezlipește de marginea bărcii și vine în spatele meu pentru a mă ajuta.
Imediat după ce urcăm amândoi în barcă, bărbatul începe să vâslească spre mal, fără ca vreunul din noi să scoată vreun sunet. Odată ajunși la ponton, Mert se îndreaptă spre conac, lăsându-ne singuri.
— Ce a fost în mintea ta? mă întreabă el, ridicând tonul vocii. Puteai să te răneşti.
— De ce îți pasă?
— Nu îmi răspunde cu o altă întrebare, zice el, moment în care eu îmi feresc privirea de a sa. S-a întâmplat ceva? mă întreabă Kenan, luându-mi palmele într-ale lui.
Atingerea mâinilor noastre îmi stârnește un sentiment ciudat de liniște, făcându-mă să tremur. Îi analizez fiecare trăsătură a feței, realizând că în spatele acestui chip se ascunde o adevărată furtună. Îmi retrag repede mâinile, trezită parcă dintr-o transă, negând vehement că ar exista vreo problemă.
— Nu, nu s-a întâmplat nimic. Nu are legătură cu tine.
— Atunci spune-mi cu ce are legătură?
— Cu trecutul și păcatele mele. Nu vei înţelege vreodată, îi zic, apoi mă întorc să plec, însă sunt oprită de aceleași două
— Kenan, te rog.
— Diseară te aştept aici.
— De ce? Nu cred că mai avem ce să ne spunem.
— Dacă vrei să afli, o să vii, spune el, dându-mi drumul la mâini şi luând-o spre conac.
Din acel bărbat rece, cu privire goală, atunci când m-a prins de mâini, s-a transformat într-un om cu o căldură neobişnuită în privire. Cu o dorinţă arzătoare să mă protejeze. Însă nimeni nu mă poate proteja de trecut, nimeni nu îl poate şterge, aşa cum nimeni nu îmi poate reda libertatea de a iubi. Sunt condamnată să trăiesc, prozonieră în propria viaţă, datorită propriilor greşeli. Nici măcar Kenan nu ar putea înţelege ceea ce am trăit eu în acel loc.
