Introvertitul

Prolog

7 august 1853

Din casa bătrânului Skarsgard și a soției lui, Kirsten, se auzeau numai țipete de bucurie, muzica clasică răsuna iar cei prezenți dansau fericiți căci acum o săptămână se născuse unicul lor fiu, Istvan. Avea să fie un copil special, ce va aduce doar bine pe pământ.

— Acest pahar îl închin pentru minunatul meu fiu. Ești și vei fi un om mare! ridică paharul William Skarsgard iar ceilalți aplaudă bucuroși și bău din vinul vechi ales.

William lăsă paharul pe masă și se strecură printre lume până în partea cealaltă a camerei, unde soția lui stătea la vorbă cu prietenele sale iar în brațele sale, micul Istvan se foiea. Îi zâmbi ușor lui Kirsten apoi își luă fiul în brațe. Îl ridică la cer și începu să-l pupe pe toată fața. Inima lui era plină de fericire, căci în sfârșit, Dumnezeu avusese grijă ca sarcina asta să fie dusă la bun sfârșit, copilul s-a născut sănătos ajutat de către moașele sale.

Cu doi ani în urmă, Kirsten rămăsese însarcinată, însă a pierdut-o peste câteva luni când, din neatenție, căzu pe gheață atunci când vru să ducă apă puținelor capre pe care le aveau. Avea să fie o fetiță..

După acea nenorocire, i se făcuse frică și n-au mai încercat să aibe un copil. Până acum un an și câteva luni. Dumnezeu le dăruise o fetiță, Reka Emese, copia identică a mamei.

Însă William și-a dorit și un băiat, urmașul lui. Istvan a venit pe lume la nouă luni și o săptămână.

— Mă scuzați că deranjez! se făcu liniște când un bărbat înalt și mulatru își făcu apariția în mijlocul petrecerii. Unde este nepotul meu? întrebă și-și dădu jos pălăria neagră.

— Iacob! se auzi din partea cealaltă a camerei. Vino numaidecât să-mi vezi fiul! spuse William cu mândrie.

Iacob Huges se mișcă alene până lângă William. Salută doamnele cu o plecăciune, apoi fu atent la noul membru al familiei Skarsgard.

— Măi să fie, William, ai un bărbat în toată regula! glumi el și-i atinse mâna micului bebeluș.

— Iacob, bea cu mine de fericire! spuse acesta și-i înmână un pahar cu vin.

— Să-ți trăiască! ridică paharul apoi dădu pe gât băutura de culoarea mierii. Dar mă tem că n-am venit aici doar pentru asta. Am primit ordin să te anunț că peste două zile plecăm la război, spuse cu amărăciune vărul său și puse paharul pe masă.

În mintea lui William era ceață. Nu putea pleca acum când fiul său abia se născuse, când avea atâta nevoie de el. Războiul era unul crâncen, nu mulți rezistau până la sfârșit, iar el avea doi copii cărora trebuia să le ofere tot ce-și doreau.

— Bine, spuse într-un sfârșit, dar acum lasă-mă să petrec!

Peste două zile urma să fie un adevărat coșmar. Mai fusese în război, știa cu ce se mănâncă, dar atunci lupta doar pentru un suflet, soția lui. Acum mai are încă două la care să se gândească.

Dar nu vru să strice o așa seara cu gânduri negative. Își propuse să fie fericit căci în sfârșit avea un băiat. Lăsă paharul jos pentru câteva minute și începu să danseze alături de rudele sale și prietenii familiei. Nimic nu putea fi mai bun decât seara asta.

Însă în scurt timp, în jurul casei apăru un fum negru și dens. Eric Hoffmann privea prin fereastra casei mulțimea ce dansa. Însă lui îi atrase altceva atenția. Micul Istvan ce era legănat acum de către mama lui. Se gândi că e prea devreme, băiatul trebuie să mai crească.

Se roti pe călcâie, dar înainte să plece își ridică mâinile la cer și începu să adune tot fumul negru până-l făcu să dispară.

— Doar 17 ani! șoșoti apoi cât ai clipi, dispăru. Doar șaptesprezece ani avea de gând să aștepte, iar acest timp va trece ca și cum ar trage un pui de somn.