Introvertitul

1. "Eric Hoffmann"

7 august 1870

Astăzi este a șaptesprezecea aniversare a lui Istvan.

Trebuia să fie o zi senină, plină de bucurii alături de părinții lui și Emese, sora lui mai mare. O zi în care, cu puțina mancare pe care o aveau, o serbau așa cum se cuvine. Mama lui trebuia să-i facă un tort mic în mijlocui căruia să-i aprindă o lumânare și apoi să-l pună pe Istvan să-și pună o dorință. Emese trebuia să râdă alături de el și apoi să-i dea un mic cadou făcut manual de ea. Tatăl său, ca în fiecare an, îl învăța alt lucru cu care s-ar fi descurcat în viață în momentele puțin mai grele, apoi îl bătea bărbătește pe spate și-i spunea "sunt mândru de tine, fiule!". Iar Istvan s-ar fi simțit minunat. Ar fi suflat în lumânare după ce s-ar fi rugat ca familia lui să nu se destrame și ar fi desfăcut cadoul de la Emese. Știa dinainte că sora lui i-ar fi dat un medalion pe care scrijelise inițialele I și E iar dedesubt ar fi scris "te iubesc de 17 ori" pentru că iubirea dintre ei n-o putea distruge nimeni. Medalionul ar fi fost înconjurat cu pene mici, ceea ce îl făcea mult mai frumos. S-ar fi bucurat mult mai mult, chiar dacă știa despre cadou, o găsise pe Emese acum o săptămână în poienița din spatele casei având în mână penele și restul materialelor. Dar cu toate asta, el ar fi părut suprins doar ca să-i facă surorii lui pe plac.

Ar fi fost o zi de naștere ca toate celelalte, dar pe el nu l-ar fi deranjat, ar fi fost plăcut surprins.

Însă anul acesta ar fi semănat ca cel de anul trecut, sau cu cel de după anul trecut pentru că de acum trei ani, viața lui Istvan a luat o imensă întorsătură.

Tatăl său a murit în război după ce a fost chemat de mai multe ori dar a refuzat, iar într-o zi armata a venit și l-au luat pe sus. Probabil așa a fost să fie. Mama lui a murit acum un an de supărare, din câte i s-a zis, însă Istvan nu a avut voie să-și ia adio de la ea. Cât despre Emese, sora lui mai mare cu un an, a fost luată de cel mai bun prieten al tatălui lui, sau cel puțin așa auzise el. Numai Istvan a avut ghinionul să ajungă în mâinile lui Iacob Huges, vărul tatălui său. Iar acesta avea pretenția ca băiatul să-i spună tată, dar Istvan mereu avea o greutate în suflet când trebuia să-i spună așa.

Iacob Huges era un om rău. Rău din toate punctele de vedere. Nu doar că timp ce trei ani l-a maltratat pe Istvan de câte ori îi ardea lui, dar și-a bătut joc și de întreaga familie Skarsgard. Luând toate bunurile materiale ale lui William, dându-i în judecată pe bunicii lui Istvan, a provocat un adevărat război între el și familia din care, zicea el, nu a făcut niciodată parte. Dar a uitat toate momentele în care Will l-a ajutat, l-a îngrijit iar soția lui i-a dat de mâncare și i-a spălat hainele.

Căci acum mult timp, înainte ca William să aibă copii, casa lui Iacob a fost arsă din temelii. De pe atunci, el i-a fost gazdă până acesta a reușit să-și înalțe o altă casă sau să cumpere una. Și apoi venise un moment în care Iacob înebunise. Era singur și simțea că moare încet, până a întâlnit-o pe Idona, femeia care a putut să-i miște un milimetru inima, dar nu îndeajuns. Când aceasta a observat câtă mânie se poate naște în el, a plecat fără să-l anunțe, abia peste ceva timp, cineva i-a spus lui că ea s-a căsătorit și s-a mutat. Aceasta fu picătura ce umpluse paharul, Iacob Huges înebunise de tot și începu să se răzbune pe oricine.

Iar ultimul rămas a fost Istvan.

— Istvan! se auzi un strigăt gros apoi trei bătăi în ușa masivă. Copilul se trezi speriat și alergă să descuie ușa pe care "tatăl său" l-a rugat să nu o încuie niciodată. De câte ori ți-am zis, nu mai încuia niciodată ușa! privirea plină de venin îl făcu să înghită în sec și să facă câțiva pași în spate. Îi era frică de ce putea urma, îl știa foarte bine pe Iacob și știa ce poate să îi facă din nou.