Băiatul din vecini

Capitolul 24

Nu pot sa cred asa ceva. Trebuie sa fie o gluma proasta. Mama lui Marry e si mama mea. A fost mereu langa noi, ne-a tinut toate secretele, ne-a ajutat in orice problema, poate chiar mai mult decat mama mea, care nu e atat de deschisa la minte. Nici nu vreau sa ma gandesc cum o sa fie lucrurile de acum inainte pentru Marry. Ce o sa se intample? Mama ei sustinea toata faimila, atat financiar cat si emotinal. Marry e minora, fratele ei la facultate, iar tatal... ei bine, nici nu se merita mentionat. Sau numit tata. Sper din suflet ca nu o sa intervina autoritatile, desi ei au in continuare nevoie de un tutore responsabil. Sunt sigura ca tata l-ar ajuta din nou cu un loc de munca pe tatal ei, dar nu sunt atat de sigura ca el o sa accepte sa lase bautura si prietenii pentru copiii lui.

-Marry, tu si Mike sunteti bineveniti sa stati la noi cat timp aveti nevoie. O sa va fie putin greu cu scoala, dar avand in vedere situatia de fata, sunt sigura ca puteti sa va luati cateva zile libere. Si o sa va ajutam si cu cheltuielile care sunt necesare. le spune mama pe un ton cat mai delicat.

-Va multumim, dar nu putem ramane. ii raspunde Mike. Tata nu e nici el prea bine si trebuie sa fim acolo pentru el... Cineva trebuie sa gateasca si sa ii spele hainele. O sa iau o pauza de la facultate, o sa imi gasesc un job si o sa fac treburile casei.. Nu pot sa o las pe Marry de una singura.

Mike a fost mereu cel responsabil. Si il iubeste pe tatal lui mai mult decat pe oricine. Desi niciodata nu am inteles de ce. Nu face altceva decat probleme. Dar Mike a fost langa el sa le rezolve. Lasa totul si meregea sa il aduca acasa cand era prea beat sa vina de unul singur, ii dadea din banii lui de buzunar cand el nu mai avea, dar tot el era cel care il punea la punct cand lucrurile si certurile cu mama lor scapau de sub control.

Usa de la intrare se dechide si intra tata. Mama l-a sunat si i-a spus care e situatia, asa ca a iesit de la munca mai repede. Cand Mike da cu ochii de el, se ridica si il cuprinde intr- o imbratisare de urs. Ei doi au fost mereu prieteni foarte buni. Tata l-a invatat sa meraga cu bicicleta, l-a dus la pescuit cand a fost mai mic, a fost langa el cand tatal lui era absent. Si asta face si acum. Nu l-am vazut niciodata pe Mike sa planga, dar in bratele tatei isi da drumul si ii aud suspinele si ii simt durerea. Nu vreau sa ma pun nici o secunda in locul lui.. Tata nu ii spune nimic, doar il tine strans langa el. Observ ca scena o afecteaza pe Marry, pentru ca are ochii plini de lacrimi. O iau de mana si o duc in camera mea.

Nu prea stiu ce sa ii spun sau ce sa fac, nu am fost niciodata pusa in situatia asta. Tacem amandoua si linistea devine incomfortabila...

-Vrei sa facem ceva? o intreb stangaci. Nu cred ca puteam sa pun o intrebare mai proasta...

Da din cap ca nu si se intinde in pat.

-Ti-e foame? Vrei sa bei ceva? Sau sa faci o baie, poate te mai relaxezi...

-Poti sa ma iei in brate? Te rog... se uita la mine si lacrimi incep sa ii curga pe obraji.

Ma intind repede langa ea, o iau in brate si o strang cat pot de tare. Lacrimile ei imi uda tricoul, dar plange in liniste... Suferinta ei imi rupe sufleteul si ma omoara gandul ca nu pot sa o ajut cu nimic... Mi se pune un nod in gat si incep sa plang si eu alaturi de ea. Ii simt respiratia regulata si imi dau seama ca a adormit.. Mai stau langa ea cateva minute, apoi ma ridic incet, o invelesc si ies din camera.

Jos, tata si Mike vorbesc despre posibile locuri de munca in timp ce mama incearca sa pregateasca cina.. Chiar daca doctorii i-au scos ghipsul de aproape o saptamana, inca nu e total refacuta. Tata e cu laptopul in brate, incearca sa ii gaseasca un job cat mai usor si cat mai bine platit lui Mike.. Cam greu.. Suna si la firma unde lucreza el, iar vestile sunt bune. Au mai multe posturi libere. Decizia ii apartine lui Mike. Merg sa o ajut pe mama, sunt sigura ca i-ar prinde bine. Vrea sa pregateasca paste. Lucram destul de bine in echipa, iar in scurt timp cina e aproape gata.

Se aude un ciocanit in usa, dar nimeni nu se deranjeaza sa deschida, asa ca ma duc eu. Cand dau cu ochii de vizitatorul surpriza raman socata. E tatal lor. Dar ce face aici?

-Marry si Mike sunt aici? ma intreaba pe un ton destul de dur.

-Da. ii raspund sec si ma trag putin din usa pentru a ii face loc sa intre.

Ajunge in living si da cu ochii doar de fiul lui, Marry e inca sus, doarme. Nu spune nimic, dar il vad ca se lupta cu ceva din interiorul lui. Se apropie de Mike, se pune pe vine in fata lui si incepe sa planga. Mike il ia in brate si plang impreuna. Scena ma lasa fara cuvinte. Oare a fost nevoie de asa ceva pentru ca tatal lor sa o ia pe calea cea buna? Eu si ai mei asteptam in tacere. Momentul nu dureaza prea mult, Mike ii pune capat.

-Ce faci aici? Cu ce ai venit?

-Nu conteaza asta. i-o taie rapid tatal lui. Am venit sa imi cer iertare. De la tine si de la Maria. Am fost mereu o pacoste, mai ales pentru mama voasta. Imi pare rau ca nu am fost langa voi niciodata... Dar o sa fiu de acum incolo. Unde e? Unde e Maria?

Sa il aud ca ii spune pe numele intreg e ciudat, nimeni nu prea ii spune asa. Oare au pierdut un parinte si au castigat altul? Nu sunt sigura daca a meritat.. Ii pare cu adevarat rau, vad cum ii tremura mainile si cum se chinuie sa nu planga.. Sau oare tremura din cauza ca nu a baut de cateva ore?... O sa vedem unde o sa se ajunga si cu asta. Nu prea am incredere in el. Gandurile imi sunt intrerpute de sonerie. Oare acum cine mai e? Deschid usa si cand il vad ma urasc ca sunt atat de aiurita. E Jason.. Am uitat complet ca l-am invitat la cina..

-Buna, imi spune in timp ce imi da un buchet mare de flori. Cat de dragut... Sper ca am ajuns la timp.

Glumesti cumva? Moment mai prost nici nu se putea...