opusii se atrag | m.yoongi

XVIII.

în sfârșit ajunsesem la concert. mulțimea ovaționa, țipa și se manifesta în felul ei unic deja, dar când muzica a început iar fumul ce acoperea siluetele băieților s-a răspândit de-asupra scenei, deja știam că am să devin surdă, mi-o făcusem totuși cu mâna mea.

melodia "blood, sweat and tears" se auzea pe fundal, iar ceea ce apărea ca fiind jimin, păşea în față, puțin câte puțin, făcându-i pe toți să țipe entuziasmați. nici nu era nevoie să vin cu cineva la acel concert. toată lumea era prietenoasă și păreau că te vor lua pe sus de bucurie când te vei aștepta mai puțin, iar asta doar pentru că simțeau nevoia să facă ceva pentru a se elibera de sentimentele primite de la uimitorii băieți. trupa aceasta, bangtan sonyeondan... chiar mă uimesc oamenii ăştia.

fanii le spuneau numele în cor, până când fiecare membru a apărut pe scenă iar țipetele s-au intensificat, determinându-mă să-mi acopăr urechile. ce-i drept, eram bucuroasă că scăpasem de toate grijile mele și în sfârşit mă puteam simții în pielea mea alături de alte persoane ce îi iubeau pe acești băieți la fel de mult ca mine.

când fumul a dispărut în spatele bieților, am început să țip și eu, ovaționând și strigându-le numele până când au început să cânte, făcându-ne și pe noi să cântăm împreună cu ei. era totul o nebunie, părea chiar ireal că eram în sfârşit la unul dintre concertele lor și aveam ocazia să îmi văd preaiubiții idoli coreeni, stând la numai câteva sute de metrii depărtare de mine.

ochii mei căzuseră asupra lui yoongi.

nu îl mai văzusem în realitate de ani buni, iar acum, după atâta timp, aveam ocazia în sfârşit să-l admir știind că e conștient de prezența mea în această sală imensă, printre miile de army. puteam în sfârşit să-i admir fiecare caracteristică a feței, felul în care se mișca, puteam să-i aud vocea răgușită de care mă îndrăgostisem pur şi simplu.

iată-mă aici, printre miile de fani ce aclamau și cântau împreună cu ei, stând cu gura întredeschisă, ochii ațintiți asupra lui. da, eram ferm convinsă că acesta nu se uita în jurul sălii după mine ci pur și simplu se bucura de atenția primită și își încânta privirea cu iubirea primită de la toate aceste persoane. eram ferm convinsă că nu făcea o treabă mai bună decât de-obicei din cauză că eram aici, ci pur și simplu din cauză că iubea ceea ce face și voia să dea tot ce are mai bun din el.

dar nu puteam să fiu ferm convinsă de un singur lucru.

de ce atunci când se uita în direcția mea, chiar dacă nu mă putea vedea, îmi făcea inima să-mi bată mai repede? de ce nu puteam să-mi controlez bătăile accelerate ale inimii și să mă opresc din a mă roşii? de ce îmi transpiraseră palmele de parcă eram din nou la liceu, făcând contact vizual cu el?

chiar dacă fetele de lângă mine erau entuziasmate, transmițându-mi parcă energie în timp ce eram mişcată dintr-o parte în alta din cauza lor, nu puteam decât să stau cu gura ușor întredeschisă, uitându-mă atentă la el. fețele lor se puteau vedea pe ecranul cel mare, și de fiecare dată când prindeam ocazia să îl văd pe acesta, credeam că are de gând să mi se înmoaie inima de tot.

da, deja știam că ce îi voi spune după ce toată acea căutare pentru un apartament se va termina, nu va fi deloc ușor, în special când va fi exact la câțiva centimentrii depărtare de mine, și nu la câteva sute.

min yoongi, ce mi-ai făcut?