Suflete de foc: Fire souls; începutul sfârșitului

Cu 12 ani în urmă

24 decembrie 2004. Ce vă trece prin minte? Un brad mare, cu multe luminițe în sufragerie? Bomboane înșirate peste tot prin casă și miros de portocale?

În Orașul Luminilor, și nu, nu e vorba de Paris, luați-vă gândul, 24 decembrie 2004 a mirosit a fum. Fum mult și negru și înnecăcios ridicându-se alene deasupra orașului. Pe atunci, tata și Philippe erau deja duși. O să explic mai târziu cine a fost Philippe.

Fumul acela negru era de la explozie. Zona din pădure care a fost rasă atunci de pe fața pământului e și acum goală și pământul e încă negru.

Cam asta face una dintre cele mai puternice vrăji din una dintre cărțile pierdute ale unui tip mort de câteva sute de ani.

Stai stai. Ce? Vrajă?

Da, da. Nu prea departe, într-o fâșie ruptă în țesătura Universului, e o mică lume, mică de tot, cam cât a noastră de mică. Nu vorbesc de un Univers întreg, sau cel puțin nu la prorpiu. Așa cum am fost și eu șocată să aflu, Pământul este mai mare decât credeam.

Lumea asta duhnește a magie. O legendă veche —sau mai curând o baladă celtă de acum vreo 2000 de ani, zice că la început, la început de tot, când Dumnezeu a creeat Pământul, sau, mă rog, după marele si legendarul Big Bang, cum vreți voi să credeți, a fost multă magie, multă de tot,peste tot. Dar oamenii, oamenii normali, au fost invidioși pe magie, sau, zic eu, speriați, și și-au împărțit lumile. Sună frumos când spui „și-au împărțit lumile", dar nu a fost deloc frumos și în niciun caz nu s-a semnat vreun tratat de pace.

A fost mai degrabă fugă. Fugă rușinoasă, dar salvatoare. Oamenii mai puțini obișnuiți –cei ca mine –s-au retras în acest mic univers. Întregi orașe și zone cât Manhattanul ascunse de privirile umane, căci privirile umane ar face ce au făcut înainte: ar distruge.

Dar asta s-a întâmplat la începuturile timpurilor și oamenii au uitat. Noi nu am uitat.

Unde eram? Vraja. Fum. Da. Mama. Familia mea are un istoric lung. Atât mama cât și tata. Dar cred că mama îl face pe tata. La mustață. Pentru că pe mama a urmărit-o toată viața o arătare a dracului de frumoasă, de doar câteva sute de ani, care, se vehiculează, și-a vândut sufletul unui demon ca să devină ceea ce a devenit.

De ce? Violet îmi tot evită întrebarea. Cred că știe, dar presupun că adevărul e crud și principiul e că ce nu știu, nu mă afectează.

Violet e sora mamei. Ele au crescut într-un sătuc numit Petit Falaise de pe coasta Franței, care, după cum spuneam, e ascuns de forța ucigașă umană. Încă de pe atunci, mi-a povestit Violet, creatura asta o urmărea mama.

„De ce, Violet, de ce? De ce ar urmari o creatură al naibii de puternică, capabilă de magie neagră la nivel demonic, un copil?". „Mama ta era specială, o să înțelegi mai târziu."

După ce au murit bunicii mei, Violet și mama au plecat în Polis. Pentru aceia dintre voi care nu sunt familiarizați cu latina, Polis înseamnă Oraș. Exact așa. Oraș. Orașul. Polis a devenit în ultimele secole capitala lumii ăsteia mici și magice în care suntem îngropați până la gât. Ca să dau o idee, Polis e undeva lângă New York, într-un golf de care nu apare pe nicio hartă, căci acolo lumea se pliază ca o hârtie. Asta am făcut noi când s-au luat după noi cu făclii și sulițe: am pliat lumea și ne-am ascuns. Strămoșii mei au fost niște lași. Asta zic eu. Hai, Violet, contrazice-mă!

Scarlet, sora mai mică a mamei și a lui Violet, mai acră și mai nesuferită, care, printr-o minune genetică s-a născut fără puteri, a fugit atunci în lumea normală și plictisitoare. Asta se întâmpla prin '99. Nu știu dacă e nevoie să o spun, dar să te naști fără puteri într-un oraș (sau, în cazul lor, sat) izolat prin magie de restul lumii, clocotind cu oameni cu puteri și fel de fel de creaturi te face ciudatul clasei. Ceea ce încerc să spun este că o înțeleg pe Scarlet. Eu nu m-am simțit acasă în lumea ei și ea nu s-a simțit acasă în lumea mea –nu avea cum.

Apoi mama și Violet și-au găsit sufletele pereche si au facut copii. Si totul a fost bine si frumos, până când Nymphadora —asta e arătarea despre care vorbeam —le-a luat urma și a venit după mama.

Nu știu cum au facut rost de vraja aia dar au facut rost, iar mama s-a aruncat în aer cu restul părții centrale a padurii din Polis, împreună cu Nymphadora si alte creaturi care o urmau.

"A mers măcar? A meritat? A murit și acum totul e bine?!"

"Așa sper", a zis Violet.

"Speri?!"

"Nu i-am gasit niciodată trupul. Am presupus că maică-ta a pulverizat-o."

"Wow."

Violet era gravidă când a murit mama. Nu a știut ce avea de gând să facă și nu a reușit să o oprească. Asta zice ea și sper că nu minte, căci nu i-aș ierta-o niciodată.

După ce a murit mama, eu și fratele meu nu o mai aveam decât pe Violet. Tata si iubitul lui Violet —Philippe — iubit, căci nu au apucat niciodată să se căsătorească, muriseră într-o vineri 13, februarie, undeva la granița dintre Polis și lumea normală, încercând să taie gâtul mai multor devotați ai Nymphadorei care încercau să pătrundă în oraș, împreună cu restul cavalerilor.

"Cel puțin au murit luptând."

Violet e înca furioasă pe mama. E un non-sens, e moartă. Asta i-am zis. Nu îmi pasă, mi-a răspuns ea. E furioasă că mama nu a văzut alt mod de a o învinge pe Nymphadora decât propria ei moarte. Am mestecat mult situația asta. M-am pus în situația ei. Viața mea pentru a copiilor mei, a surorii mele și a bebelușului ei nenăscut, și viața tuturor cetățenilor din acel oraș. Nu știu de ce, dar sună convenabil. Poate nu ar trebui să gândesc așa.

Violet și-a dorit atunci să ne păstreze lângă ea. Să ne crească și să ne ajute să ne înțelegem puterile. Dar făcuse o promisiune și —la naiba— promisiunile sunt de căcat.

Și ne-a dus la Scarlet, pentru că așa își dorise mama. "Du-i la Scarlet, acolo e sigur, nu o să îi caute niciun adept de-ai Nymphadorei, sau Nymphadora, în caz că nu moare și ea. Daca mi se întâmplă ceva..."

Și Violet a promis. Probabil că părerea mea nu are valoarea zero absolut, dar tot am una. Violet a fost proastă.

Pe 24 decembrie 2004, mama s-a sacrificat. Nu ca să se salveze pe ea, mi-a explicat Violet când am început să țip și să lovesc pentru cât de egoistă a fost mama, ci ca să salveze toată lumea aceea frumoasă. Nymphadora o voia pe mama, și amenința să dezlănțuie iadul pe Pământ dacă mama nu s-ar fi predat ( "De ce dracu o voia Nymphadora pe mama?" "Mama ta putea face lucruri cu care, cred, Nymphadora ar fi putut pune mâna pe orice voia."). Așa că cine știe cât de rău ar fi fost dacă mama s-ar fi predat. Poate că acum lumea ar fi condusă de Nymphadora.

Pe 25 decembrie 2004 Scarlet stătea singură în casa ei, singura neîmpodobită de pe acea strada, scriind Dumnezeu știe ce. Nu a fost surprinsă să ne vadă, căci mama o făcuse să promită că ne va ține un timp la ea dacă ea ar fi murit.

"Bine, cât?"

"Până face Justin 15 ani." i-a replicat Violet. "De ce atâta?!" "A fost ordinul lui Rose. La 15 ani o să începi să ai probleme cu puterile lor" ." Oh, deja am".

Și așa a început ceea ce eu încerc să numesc viața mea. Acum pare ireal. Pare absolut ireal.