Opelon

Prolog

A fost odată ca niciodată, un ținut îndepărtat care se numea Opelon. Acest ținut avea nouă cetăți care erau conduse de câte un arhanghel.

Doar un singur arhangel conducea înteg ținutul dar și o cetate, care purta numele ținutului, acela fiind vestitul Gabriel, care o avea alături la conducere pe frumoasa sa soție Thelema, cea mai de temut femeie arhanghel, care i-a jurat lui Dumnezeu că în timpul apocalipsei îi va pedepsi aspru pe oamenii care au îndrăznit să se opună cuvintelor Sale.

De la cinci ani de când Gabriel a primit titlul de conducător asupra Opelonului, Thelema a adus pe lume o frumoasă fetiță, cu părul negru ca soala, moștenit de la ea, și ochii de un albastru deschis ca cerul, moșteniți de la tatăl său. Întreg ținutul a fost bucuros de nașterea minunatei fetițe și la botez fiecare înger a venit pentru a-i aduce un dar.

-De astăzi, micuț îngeraș, tu ne vei face viața mai frumoasă. Îi șopti Thelema la urechea micuței și îi oferi un frumos pantantiv din argint care avea sculptați pe el doi trandafiri încolăciți.

-Dumnezeu ni te-a dat în dar drept răsplată iar noi îi vom oferi....

Un zgomot puternic se auzi de pe hol și ușile din lemn masiv se deschiseră parcă împinse de un vânt puternic. Pe ușă intră Serena, cea mai bătrână femeie din Opelon și totodată mama Thelemei, în timp ce se apropia de pătuțul fetiței murmura cuvinte din limba enehă care suna a vrajă. Ajunsă lângă pătuț îi ceru voie din priviri fiicei sale pentru a putea lua copilul în brațe, primind confirmarea, luă pantantivul între degetul mare și cel arătător ridicând vocea în timp ce continua să rostească cuvintele necunoscute. Ochii îi deveniră galbeni, iar pe parcurs ce spunea vraja îi deveneu roșii, erau ca două făclii puternice.

-Amin! și după ce rosti cuvăntul îi înapoie copilul mamei și se prăbuși la pământ, murind.

Mulțimea nu înțelegea ce pățise cea mai puternică femeie din Opelon care avea viață veșnică și cumde murise. Doar Thelema știa ce se întâmplase, și nu putea să se bucure mai tare, doar că durerea îi invada întreaga ființă. Era botezul fiicei sale dar, își pierdu-se mama.

Doar nu credeți că povestea s-a terminat aici, nu?

Am mințit când am spus că tot Opelonul a fost prezent la botezul fetiței. Îngerii căzuți și demonii nu au fost prezenți, dar au aflat de nașterea fetei și au sărbătorit și ei, doar nu era să piardă ocazia de a păcătui, nu? Cu două zile înainte de botez fusese ziua micuțului prinț, Darkness, fiul lui Agreas și al lui Flauros. Cele treizeci și una de legiuni aflate sub conducerea lui Agreas sărbătoreau cum știau ei mai bine, cu băutură și muzică din dimensiunea oamenilor.

Chiar dacă era mic, Darkness era un băiețel foarte neastâmpărat, enervându-și constant tatăl cu întrebările sale "prostești", dar mama sa, fiind un înger căzut, îi răspundea calm și cu o explicație pe înțelesul lui, la fiecare întrebare spunând-ui la sfârșit:

-Într-o zi, sper că vei reuși să ajungi departe de locul ăsta împuțit, sau dacă nu, să poți conduce Silca mult mai bine ca tatăl tău ignorant și egoist. Cu toate că micuțul nu înțelegea ce dorește mama sa să-i spună, zâmbea ștrengar exact ca tatăl său și își lua în brațe mama.

Chiar dacă Flauros își făcea soțul ignorant și egoist, știa că acesta o iubea, era în acele moduri doar cu legiunile pe care le conducea, cu oamenii pe care îi avea în grijă. Agreas ar fi făcut orice pentru iubita lui soție, și ea la fel. Din cauza dragostei lor, Agreas era pe cale să piardă cetatea dar în schimb, Silca fusese încomjurată de o vrajă de protecție pentru ca nimeni să nu poată ieși din cetate prin alt mod decât pe poarta uriașă de metal păzită de arhanghelul Uriel și cei treizeci de serafimi care păzeau cetatea de pe zidurile groase care o înconjurau. Iar Flauros, care fusese un înger puternic și să recunoaștem, o femeie frumoasă, a renunțat la religia și poporul său pentru a fi alături de bărbatul pe care îl iubea.