Opelon

ll

-Haide Uriel! Te implor, lasă-mă să ies!

-De ce mă rog, vrei să ieși? întreabă plictisit arhanghelul care păzește poarta Sylcăi. Băiatul scoate cartea învelită în piele neagra de demon cu o pentagramă desenată în mijloc, de sub roba de aceași culoare ca și coperta cărții. Ridicând dintr-o sprânceană.

-Vreau să citesc în liniște, știi foarte bine că aici nu o să pot citi niciodată în liniște! Te rog Uriel. Merg în poiană, nu sunt aproape de cetate, nu o să mă vadă nimeni și nici nu merg îngeri acolo! Te roog! se milogește băiatul de unsprezece ani la nemilosul arhanghel.

-Bine! Dar dacă nu te întorci când apune soarele....jur că te strâng de gât până mori, și puțin îmi pasă că ești moștenitorul tronului peste Sylca. Ești tot un demon împuțit. Rostește printre dinți îngerul bătrân.

-Da da am înțeles ideea. Jur pe Lucifer că mă întorc la apus! a rostit băiatul cu mâna pe inimă uitându-se direct în ochii verzi ai îngerului. Uriel și-a rotit ochii peste cap și i-a deschis un pic poarta pentru a putea ieși.

Micuțul și-a deschis aripile bucuros, în interiorul cetății lui, nu poate să facă asta din cauza vrăjii puse peste cetate de către Serena, mama Thelemei. Aripile lui nu erau ca ai oricărui demon, erau ca a unui înger doar că nu albe ci negre, asta se datorează mamei sale, de proveniență înger, din păcate, aceasta nu-și mai are aripile de culoare gri, căci heruvimii nu au aripi albe-argintii strălucitoare, ci un alb murdar. Din cauză că a păcătuit cu Agreas, care era demon, a fost aspru pedepsită, aripile i-au fost tăiate iar ea izgonită în Sylca pe vecie. Aripile de un negru strălucitor l-au ridicat un metru deasupra pământului apoi s-a făcut invizibil pentru a nu fi observat de nimeni și a pornit spre poiană.

Ajuns în pădurea care desparte Sylca de poiană, se urcă în cel mai înalt copac pentru a putea vedea în interiorul poienei dar și înspre cetatea sa. Prins de carte nu observase că în poiană își mai făcuse apariția cineva. Abia atunci când soarele se pregătea să apună acesta a auzit un glas frumos de fată. A coborât din copac deranjând câteva frunze care au protestat supărate. Micuța a întors privirea spre el. Și el se uita înspre ea, crezând că încă este sub vraja invizibilității. Dar atunci când fata s-a ridicat venind spre el, și-a dat seama că greșise când gândise că nu îl poate vedea, așa că s-a intors mergând încet spre casă. Poate vede că n-am chef de ea și nu mă mai urmărește!

-Heei! Stai! strigă micuța după el. Da cum să nu, și să vezi că sunt demon! Darkness a mărit pasul și a început să alerge, dar fata asta nu se lasă deloc. Uf! s-a întors pentru o secundă și a vazut-o pe jos, a profitat de ocazie făcându-se invizibil. Atunci când a ridicat privirea s-a uitat fix înspre el, dar nu-l văzuse. S-a ridicat greu de jos, și-a scuturat rochița și a plecat înspre Opelon. Oare și ea s-a rugat de un înger bătrân și rău ca să iasă din cetatea ei? Băiatul a dat să se întoarcă pentru a pleca acasa, dar ultima raza de soare s-a reflectat în ceva pe jos. Hmm....un pantantiv! E al ei, l-am vazut la gât. Nu îl las aici îl poate lua cineva. O să il dau eu! Poate nu fusese înțelept din partea lui să se facă invizibil și să nu o ajute. Mama sa ar fi fost dzamăgită de comportamentul său. Ar trebui să o strige să îi înapoieze pantantivul. Nu voia ca fata să aibă probleme acasă din cauza lui. Pff Darkness ești un demon! Dacă află tata cum vorbești te omoară! Se ceartă singur băiatul.