Opelon

l

      -Bună ziua, Metraton! spuse fetița înger în timp ce trece în fugă pe lângă bătrânul arhanghel.

     -Bună ziua, domniță! îi răspunde acesta răstit pentru ca prințesa să-l audă, deja se afla foarte departe de el. Oare unde se grăbește atât de tare? A gândit acesta în timp ce se uita după ea. După ce a pierdu-o din ochi, s-a reîntors la penița și papirusul său, scriind, doar el și Dumnezeu știind ce pe acel papirus.

     -Ușoor prințesă! Unde arde?

     -Nu pot să-ți spun Amias! Că după sigur vrei să vii cu mine. Îi replică fetița de nouă ani, tânărului cavaler de șaisprezece. Amias e un nou recrut din Ordinul Serafimilor. Cei care apără Opelonul și păzesc cetatea Sylca, conduși de Uriel. După ce l-a lăsat cu multe semne de întrebare în cap, Destiny a luat-o din nou la fugă spre poiana de la marginea cetății.

      Această poiană avea în mijlocul ei o masă din piatră cu scaune în jurul său, iar lângă masă se afla un ștejar bătrân. Câmpia era la mijlocul drumului dintre Opelon și Sylca. Poiana era foarte rar vizitată de cineva, doar micuța Destiny de când descoperise poiana își petrecea timpul acolo de fiecare dată când avea ocazia. Îi plăcea să deseneze sau să citească, dar cel mai mult îi plăcea când apunea soarele. Ajunsă la destinație a început să-și scoată colile de hartie și vopselele, pentru a desena.

     Se înserase deja, fetița își strânse lucrurile de pe masa de piatră și se rezemase de copacul bătrân uitându-se cum apune soarele. Ii plăcea foarte mult să vadă apusul. Îi plăcea cum soarele se scundea după dealurile îndepărtate formând pe cer niște culori divine de portocaliu și roz. Dintr-o dată se auzi un foșnet venit dinspre pădurea care înconjura poiana, ochii săi albaștri s-au îndreptat imediat spre sursa zgomotului, uitându-se atentă dar și puțin speriată.
A văzut o persoana cu o mantie neagră uitându-se înspre ea. E un băiat! constată ea. Liniștindu-se puțin. S-a ridicat apoi a luat-o înspre el. Băiat văzând că micuța se îndreaptă spre el s-a întors pe călcâie mergând înspre Sylca.

    -Heei! Stai! a început să strige în urma lui și să mărească pasul, poate poate îl prinde din urmă. Dar acesta a început să alerge îndepărtându-se de ea considerabil. Uf! micuța s-a împiedicat. De ce sunt mereu așa de împiedicată? Acum l-am pierdut! Oare cine era? Nu părea un înger...sau poate era Amias...nu, Amias venea la mine, nu fugea de mine. Gândește aceasta supărată. Era sigură că dacă nu se împiedica îl ajungea, și putea să se împrietenească și să vină împreună aici. Chiar își doarea să aibă un prieten apropiat de vârsta ei, Amias îi era prieten dar acesta era mai mare ca ea și avea multă treabă acum că era unul dintre păzitorii Ordinului. Supărată, se întoarse înapoi în poiană pentru a-și lua lucrurile și se îndreptă cu pași rapizi spre castel.

     Ajunsă înapoi acasă îi ceru Theyanei, moașa sa, să-i pregătească cada pentru a face baie.

     -Domniță, unde vă este pantantivul? o întreabă bătrâna uimită, Destiny nu se despărțea niciodată de pantantivul său.

     - La gât! Dar când duse mâna spre gât, pantantivul dispăruse. O doamne, Theya ce fac eu acum? Mămica o să mă omoare! pantantivul era primit de la bunica sa, mama Thelemei, sigur mama sa avea să o certe urât pentru pierderea acestuia. Nu știa de ce, dar de mica i se spunea să aibă mare grijă de acesta. Părea să fie foarte important pentru mama sa.

     -Stai liniștită puiule, o să-i spunem că l-ai pus în cutia cu bijuterii. spuse Theyana încercând să o liniștească pe fetița de care avea grijă încă de când era în fașă.

     -Ce a pus în cutia cu bijuterii? întreabă Thelema în timp ce se apropie de fiica sa pentru a o ajuta cu rochița de noapte. Theyana? se răstește regina spre bătrână. Aceasta lasă privirea în jos căutându-și cuvintele.

   -Știți...doa...doamnă... 

    -  Am pierdut pantantivul de la buni! spuse micuța repede. Theyana, s-a uitat mirată spre prințesă, nu se aștepta să-și asume responsabilitatea pentru acest lucru. Știa cât era de important acel obiect pentru mama sa. Îmi pare rău mami, o să merg mâine să îl caut! Promit că o să-l găsesc! De fapt, jur că o să-l găsesc, și ți-l dau ție! Spuse cu mânuța la inimă cu un zâmbet trist așezat pe față.

    -Ce cuvinte mari pentru tine, Destiny! i-a zis Destiny, nu scumpo sau puiule cum o alinta de obicei. Acum, culcă-te! s-a ridicat de pe marginea patului fără a-i oferi sărutul de noapte bună pe frunte. Doar s-a ridicat, i-a arătat o privire urâtă bătrânei moașe, de parcă aceasta era vinovată pentru pierderea obiectului, a închis ușa încet și s-a îndreptat spre camera sa și a regelui.

     S-a asezat în fața măsuței de toaletă începând să-și desfacă cocul complicat, fără ai arunca o privire soțului său, știa că dacă va începe să vorbească cu acesta, va dezvălui secretul ținut timp de nouă ani.

     -Regina mea, ce te frământă? o întreabă Gabriel în șoaptă, aproape de urechea acesteia. Thelema și-a închis ochii concentrîndu-se la gesturile lui Gabriel, la micile sărutări aplicate pe gâtul ei. Îmi spui? Sau nu e chiar așa de important?

    -Ba da...e...important. Încercă ea să spună printre gurile de aer pe care le lua, arhanghelul ăsta chiar și după atâta timp, încă mai reușea să-i i-a mințile. Destiny....șopti regina parcă strânsă de gât.

    -Ce e cu micuța mea prințesă? întrebă panicat Gabriel, oprindu-se din tot ce făcea. A pățit ceva?

    - Nu, nu a pățit nimic! A pierdut pantantivul mamei...

    - Doar nu ai țipat la ea! aceasta a dat din cap negativ. Eh, și ce dacă l-a pierdut? E doar o bucată de argint pe o sfoară. Nu avea nimic spe....

   - Nu era doar o bucată de argint pe o sfoară! se răsti femeia. Acel obiect are mai multă magie în el decat îți poți imagina.

   - Magie? întreabă regele zăpăcit de cap. De unde să aibă magie?

    -Mama și-a lăsat toată puterea în acel pantantiv pentru a i-o putea dărui lui Destiny la vârsta de optsprezece ani. Iar daca el ajunge pe mâini greșite va fi jale....acea persoana va putea folosi magia enohă în voie. Desigur, dacă va reuși să dezlege vraja de protecție și îl va purta în permanență la gât. Auzind acestea, regale se albi la față.

    Dacă magia enohă ajunge pe mâna demonilor și ei realizează asta...va fi prăpăd! Ce ai făcut micuțul meu destin?

    Micuța Destiny s-a băgat mai bine în pat după ce moașa sa a ieșit din cameră. Se uita spre tavan la stelele desenate pe acesta, iubea stelele. De fapt ea iubea tot ce ținea de cer și planete. Abia aștepta să crească mai mare pentru a putea citi cărțile despre planete și constelații, cărți pe care tatăl său promisese că i le va oferi. Mintea i-a fugit la băiatul misterios care fugise de ea. La pantantivul pierdut, sigur îl pierduse atunci când s-a împiedicat și a căzut. Dimineață va merge acolo să-l caute. Bine, dacă mama sa o va mai lăsa să iasă din curtea castelului, daca nu, îl va ruga pe Amias să o învețe să tragă cu arcul și va cere să meargă în poiană. Cavalerul de șaispresprezece ani nu o va respinge. Niciodată nu a făcut asta.

     Lumea viselor o chemă ușor ușor, iar aceasta se scufundă mai tare în pernuțele moi, adormind pe loc.