Suferință pe roți | C.M & B.M |

C a p i t o l u l 3

Cristian Munteanu

– Haide tată! Ce se poate întâmpla? Întreabă Vlad.

– De câte ori o să mă întrebi? Am zis că nu!

– De ce nu vrei să ne lași?

– Vlad! Cine știe pe unde umblați. Ultima dată ați spus că mergeți la un prieten acasă, v-am găsit la un bar, cu țuica-n mâna!

Tata nu era de acord să ne lase să mergem la Andrei, să dormim în seara asta la el. Părinții lui ne primesc cu brațele deschise, orice ar fi, dar tata nu voia să ne găsească cu băutură în mână. Asta crede el, că o să mergem să bem. Ne tot bate la cap să nu bem cât suntem minori, ceea ce e normal, dar Vlad vrea să le arate prietenilor noștri, mai mult ai lui, că este foarte mișto, făcând tot felul de tâmpenii.

– Dar...

– Nici-un "dar"! Am terminat discuția!

Și cu asta am încheiat seara. M-am dus la PC-ul meu și mă pregătesc pentru a filma un episod de Minecraft.

***

După ce am mâncat, Vlad a venit cu ideea să mergem pe faleză cu Penny board-urile.

– Nu am chef. Mergi tu.

– Dacă zici tu... O sa te doară picioarele și apoi o să zici că mai bine ți-l luai.

– Mă întreb câteodată dacă tu chiar gândești.

– Cum adică?

– Nu contează...

Își dă ochii peste cap - asta însemnând că își caută creierul - și ieșim.

– Vrei să îți arăt o schemă?

– Nu.

– Ok, uite.

Îmi dau ochii peste cap, dar nu îmi caut creierul. Doar am văzut ceva pe tavan.

Acesta își ia penny board-ul și se dă pe scări, până când îl văd pe jos, cu penny board-ul lângă el. Tocmai s-a izbit în perete. Ce frate deștept am.

– Ridică-te. Cred ca au auzit și vecinii cum ai nimeni în perete.

S-a sprijinit în coate, încercând să se ridice, dar eșuează, căzând iar jos.

Îl ajut să se ridice - pentru că el nu  poate nimic fără mine -, iar el se prinde de bară.

– Ai, doamne, ce mă doare piciorul. Nici să mă sprijin pe el nu pot.

– Hai în casă, vedem ce zic mama și tata despre piciorul tău.

Îl duc în casă, tata ne întâmpină uimit că am venit așa de repede.

– Ce s-a întâmplat?

– Am cam intrat în perete...  Și mă doare piciorul. Rău. De tot.

– Oh, doamne... Care picior?

– Cel drept.

– Hai în sufragerie.

Îl duc singur  până în sufragerie și îl las le canapea.

– Poți să calci pe el?

– Nu. Acum nici nu îl mai simt.

– Mergem la spital.

– Ce?!  De ce?

– Oare de ce, Vlad? E foarte grav, copile.

***

Îl bagă într-o cameră și doctorul ne spune să așteptăm afară. Îi trebuie radiografie sau ceva de genul.

Câteva minute mai târziu, doctorul iese din sală și închide ușa după el.

– Cum este Vlad? Întreabă tata.

– Are piciorul rupt. Trebuie să îl operăm. Oasele de la piciorul drept... Cum să zic... Câteva sunt distruse. Sunt praf.

– Aoleu, Duțule! Zic eu în șoaptă. Așa prost ești, de ți-ai rupt piciorul?

– După aceea îi vom pune piciorul în ghips. Ne anunță doctorul.

        Acesta se întoarce înapoi în salon fără a mai zice nimic.

– Așa de grav? Doar a nimerit peretele, nu o mașină!

– Nu știu, Cristi, nu știu. Spuse tata oftând.

– Eu mă duc la un automat de cafea. Poate beau și eu ceva. 

– Bine, Cristi. Ai grijă puiule. 

– Mamă... Îmi poți spune acasă "puiule"?

– Ți-e rușine cu mine? spuse mama întristându-se

– Nu, Doamne ferește! Mai bine mă duc să îmi iau ceva de băut.

Mă îndrept spre automatul de cafea, de lângă un salon. Aud o fată țipând. Cine ştie ce o mai fi pățit şi ea... Îmi iau cafeaua şi merg înapoi în fața salonului unde este Vlad.

– Şi încă ceva. Spune doctorul care abia a ieşit din salon.

– Ce? Întreabă tata.

– După ce îi vom scoate piciorul din ghips, este posibil să aibă nevoie de terapie pentru a se reface!

– Şi asta cât va dura? Spun eu.

– Păi având în vedere că starea lui nu este chiar așa de gravă şi piciorul se va vindeca vreo 80% când este în ghips, nu mult. Îi trebuie terapie pentru a merge pe el şi pentru a pune presiune.

– Nu mi-ați auzit întrebarea cumva? Am spus cât durează terapia.

– Vă rog frumos să vă liniștiți. Două-trei luni. Atât va dura.

– Omule, a intrat într-un perete, nu i-a călcat cineva piciorul cu mașina! Poate în astea "două-trei luni" mai găsiți boli pe care le inventați pe moment doar pentru a face bani...Spun vizibil nervos, încercând să nu îi torn toată cafeaua în cap.

– Cristian! Își ridică tonul mama, atenționându-mă. Îmi pare rău pentru comportamentul fiului meu, este supărat din cauza stării fratelui său.Nu-i așa Cristian?

– Nu...

#836 de cuvinte

:>

Am pus capitol. Vă bucurați? Sigur nu vă place dar na, nu mai scriu 836 de cuvinte de la capat. Deeeci...

Vă pwp și ne mai citim. Hai pa

~S~M~