Petale de trandafir

 Vineri, 10 Martie.

 Vineri dimineata. O  vineri banala ca orice alta zi din  saptamana . Asa mi se parea la inceput  insa spre seara  lucrurile  aveau  sa   devina mai interesante  .

Sunt  Clara , o fata normala cu multe probleme – si nu exagerez cand spun multe- , par castaniu deschis  si  ochi albastri cenusii . Locuiesc  in  Romania , in  Brasov , destul de aproape de marele castel a lui Dracula. Da  da , ai spune ca e o  onoare sa poti  vedea  acest castel aproape in fiecare   sfarsit de saptamana . Dar nu e nici onoare, nici bucurie . Castelul e un simplu castel . Nu sunt vampri sau alte prostii dinastea  . Incaperile sunt pline cu mobile  de pe vremea bunici  . Totusi  are o prveliste deosebita ca si alte  castele din Romania dar cred ca ar trebui sa incheiem subiectul acesta .

Viata   cateodata este chiar o prostie . Sunt  insa si zile mai bune  de care ar trebui sa ne bucuram  pentru ca nu sti niciodata  cand totul se poate sfarsi. Cam asa am patit si eu.  Pe drumul spre casa am zarit un  baiat  dragut. Sisi si Lusi  colegele mele  faceau iar misto de mine . De fapt  nu le chema Sisi si Lusi dar asa le spuneam eu . Adevaratele lor nume erau  Lorena-Sissi   si Bianca-Lusi si da stiu ca  poreclele lor nu au nici o legatura cu numere dar in schimb  arata exact personalitatea lor. Sisi, Printesa Sissi , da  chiar isi da importanta de fapt daca ma gandesc nici nu stiu de ce suntem prietene . Doar  faptul ca suntem de noua ani in aceiasi clasa  nu ne-a apropiat  asa mult . Lusi, ei bine aici nu prea stiu de ce i-am spus asa , dar stiu bine ca tot timpul  se supara  pe noi daca  faceam o gluma mai ciudata ,totusi spre deosebire de Sissi , Lusi e  mai normal . Acum ca v-am spus poreclele lor ar trebui sa v-o spun si pe a mea , e  pentru mine nu exista asa ceva , adica sunt prea indiferenta sa-mi pese de  cum ii spun ele mie si asta cred ca e unul din defectele mele , nu vreau ca ele sa-mi cunoasca adevaratele slabiciuni . Pot sta ore insir intr-o camera sa plang iar apoi cand voi iesi afara voi avea  zambetul pe buze. Nimeni nu ma cunoaste cum sunt defapt , nimeni nu stie ca imi plac baieti ciudati si ti intrimizi, nimeni nu stie ca oameni  indiferenti  sunt asa pentru ca cineva i-a facut sa  sufere. Dar nu vreau sa va intristezi asa ca sa trecem  mai departe la  baiatul misterios din autobuz. Avea ochi albastri cenusii, o gura micuta , purta o geaca  portocalie si o caciula  albastra cu urechi. Zambetul lui dulce ma facea sa ma simt in al noualea cer dar vocea pitigaiata  a lui Sissi ma facut sa ma trezesc la realitate cu rasul ei zgomotos. Desi practic nu aveam cum sa-il fac sa-mi vorbeasca, inevitabilul s-a intamplat. Eu am scapat telefonul iar el la  ridicat si mi la dat spunandu-mi daca  imi  apartine. Am dat din cap in semn ca da si l-am luat usor.  Pana sa ma trezesc  ajunsesem deja la statia la care trebuia sa cobor.

 Am coborat si desi nu ii mai vedeam ochii cenusii gandul imi era la el. Eu si prietenele mele ne-am salutat si am pornit fiecare spre casa.

Era seara si tot la el ma gandeam. Era baiatul  perfect, intalnit de mine pana acum. Dar eu stiam sigur ca nu il voi mai intalni. Seara de obicei intru pe internet dar parca nu prea mai aveam chef. Totusi curiozitatea de a  vedea ce se mai intampla pe Facebook ,devoratorul de timp din zilele noastre, am intrat si ca de obicei nimic nu era nou. M-am uitat la  notificari , la evenimente apoi  am vazut ca am primit o cerere de prietenie de la un baiat  pe nume Matt. Un  nume  ciudat pentru mine. Traim in Romania si nimeni nu pune nume englezesti  copiilor, dar poate era doar o porecla. Din pacate nu avea poza cu el. Urasc persoanele care nu au nici macar o poza. Pentru ce isi mai fac profil pe siteurile de socializare ? Deci asa e cu ciudatii. Mai  bine sa lasam asta de o parte si sa ne culcam pentru ca maine va fi o zi plina cu distractie.

Sambata 11 Martie.

O dimineata mai buna ca asta nu se putea. Te trezesti la ora 10 mananci  niste  dulciuri, asa ca de o  zi mai speciala, apoi te pregatesti de  hoinareala. Eram hotarata sa o sun pe Lusi si sa plecam amandoua la un suc sau in oras. Imi era indifferent unde.

Am deschis dulapul meu si  incercam sa ma hotarasc ce sa imbrac. Pentru ca era racoare  afara am ales un tricou cu niste flori si blugi. Tricoul era turcuoaz iar pe deasupra lui am luat un pulovaras gri . Parul l-am prins coc , am luat geanta  gri asortata cu balerini si pulovarul si a plecat dupa Lusi.

Dar pe drum cineva imi pregatea o surpriza. Si nu , nu era ziua mea dar era una din zilele mele bune. Ca sa ajung in fata casei lui Sisi am luato pe o alee mica si cand sa ies de pe acel drum dau peste baiatul misterios. Si am dat pe bune peste el, dar nu sa suparat ci ma  rugat sa-i dau numarul de telefon, poate ieseam candva la un suc. Am acceptat  nerabdatoare invitatia lui si mi-am continuat drumul mergand  cu capul in nori.

Desi aveam 17 ani nu avusesem un prieten pentru ca  acum 3 ani  cea mai buna prietena a mea (Diana) – si acum suntem prietene foarte bune -  era cu un tip cu vreo 9 ani mai mare. Nu diferenta de varsta ma speria ci faptul ca se alintau mai tot timpul. Ma cam enerva sa ii  aud toata ziua “ ce faci pui”  sau “piticu’ meu” . In fine acum m-am schimbat, prefer sa imi petrec timpul distrandu-ma, ascultand muzica sau “explorand”  lumea.

Cand am ajuns la Sisi am inceput sa-i povestesc despre aventura mea-daca se putea numi aventura. Am ras si am glumit cum facem noi de obicei iar mai spre seara am plecat acasa.