Genesis

54 6 4
                                    

Deşi asediul celor fără suflet de acum un deceniu a fost oprit de asasinatul regelui Mathias şi izgonirea tuturor celor loiali lui din Regatul de Sus, războiul cu cadavrele nu a încetat. După ce tehnologia a avansat la stadiul în care natura nu mai avea nici o întrebuinţare, poluarea a ajuns să pună stăpânire pe tot globul. Primele teritorii afectate de boala ce îţi distrugea toate simţurile, pentru ca mai apoi să pună stăpânire asupra părţii raţioanale a omului a apărut în zonele sărace, unde locuitorii trăiau cu minimul necesar. Teritoriu cu teritoriu, cadavrele se înmulţeau rapid, lăsând umanitatea fără speranţă, până să apară unicul salvator. Un navigator, al cărui nume a rămas uitat printre evenimentele istoriei, a găsit o insulă în îndepărtările oceanului Atlantic, pe care a denumit-o Esperanza. A fost momentul decisiv pentru salvarea rasei umane, întrucât insula izolată dispunea de o barieră muntoasă în partea nordică şi centrală, singura intrare fiind doar partea de sud a insulei.

Diversitatea rasei umane rămase a provocat un nou dezastru. După multe dicuţii şi bătălii aprige, cei ce nu posedau multe cunoştinţe au fost obligaţi să rămană în partea de sud şi centrală a insulei, în timp ce "noii aristrocaţi" ai erei dezbinului au căpătat partea de nord, cea mai bine fortificată. Singura cale de a ajunge din nord în partea centrală a insulei este un pod bine păzit, care este urmat de un zid imens, greu de dărâmat.

Nu după mult timp, ciuma apare şi în partea de sud a insulei, ajungându-se ca majoritatea oamenilor ce nu au reuşit să ajungă la pod să fie infectaţi. Cadavrele nu s-au oprit aici, continuând să înainteze spre noul palat regal ce s-a ridicat peste un teritoriu prosper. Aici este momentul când regele Mathias este crud omorât, pentru ca mai apoi cadavrele să se retragă. Cu toate că succesorul la tron era fiul lui Mathias, Damian, ce abia ajunsese la vârsta maturităţii, Aristos, un important şi respectat aristrocat, reneagă moştenirea tânărului, afirmând că Mathias a fost o ruşine pentru Regatul Esperanza. Pentru că Aristos deţinea un impact mai mare asupra populaţiei, acesta devine noul rege şi îi alungă pe cei loiali predecesorului său din regat.

Este mometul în care cei alungaţi sunt obligaţi să folosească natura ca cea mai mare necesitate pentru a scăpa de cei fără suflet, dar şi pentru a supravieţui nevoilor trupeşti.

IncepțiaUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum