- Alison, ai avut dreptate! Am strigat din cealaltă parte a coridorului.
- Catherine, calmează-te! Ce este cu zâmbetul ăsta de copil tâmp?
Am inceput sa ii flutur creionul în fața.
- Și nu doar atât, l-am privit. Am fost atât de aproape unul de celălalt. Inimile noastre erau aproape.
- Ai aflat numele lui?
Oh, nu, am fost atât de concentrata pe sentimentele mele încât nu l-am întrebat cum îl cheamă.
- Păi, nu...
- Catherine!!
- Sunt dezamăgită că s-a terminat și că...
- Catherine! Mă întrerupe Alison.
Nu trebuie sa fii dezamăgită că s-a terminat, bucură-te că s-a întâmplat.
- Daca a fost doar atât?
- Când doua suflete sunt făcute să fie unul pentru celălalt, se întâlnesc, iar și iar.
*Clopoțelul*
- E timpul sa mergem la ora de desen, gata cu filosofia.
*Intra domnul Stephan*
- Buna ziua, copii!
Hei!
Puteți face puțină liniște?
*Haosul era în toi*
- Am spus sa faceți liniște! Spuse el înfuriat.
-E prima dată când îl văd furios. Am incercat sa șoptesc eu spre Alison.
- Ai spus ceva domnișoara Catherine?
- Ăm, nu domnule. M am bâlbâit eu.
- Bun, pentru ziua de azi, avem ca temă iubirea. V-as ruga sa va scoateți o foaie de hârtie și un creion.
Desen sub forma de schiță. Umbrele vor da formă. Veți suprapune pe foaie iubirea din perspectiva voastră.
Oh, ce as putea eu sa desenez?
- Catherine, tu poți să desenezi pumnul pe care l-am primit de la tine. Spuse Luke.
- Luke! A strigat Stephan.
- Mă scuzați!
Ce am desenat vă întrebați?
Doi oameni ce se privesc. Oameni care au renunțat la gândurile lor pentru câteva minute pentru a privi ce se petrece în jurul lor. Oameni ce au ridicat privirea pentru a-și expune sentimentele doar prin sclipirea ochilor.
Pentru că adevăratul mesaj al iubirii, nu este întotdeauna cel pe care îl exprimi prin cuvinte, ci este acela pe care îl transmiți printr-o privire.
Străinul pe care eu l-am cunoscut nu a fost o întâmplare. O coincidență. Un accident. A fost un destin ce era menit să se întâmple. Era scăparea de care aveam nevoie ca sa pot evada din lumea asta și să îmi creez un refugiu. Refugiul meu este privirea lui. Cândva, vor fi brațele lui. Atingerile lui. Șoaptele lui. El, el e motivul pentru care eu cred că dragostea e reală. Nimeni nu m-a făcut să mă simt așa, așa cum el a reușit să o facă.
- Catherine, îmi poți prezenta ce ai desenat?
- Sigur.. am spus foarte nesigură pe mine.
- Îmi poți spune cum vezi tu iubirea? Cum arată în viziunea ta?
- Nu pot sa descriu foarte bine cum arată un sentiment atat de puternic pe care eu nu l-am trăit. Dar nu vad iubirea doar ca pe o simpla ploaie de vara trecătoare. Ca pe un curcubeu de scurta durata. Sentimentele in sine sunt cele mai scumpe lucruri pe care nu le putem vinde. Ele ne definesc pe noi ca oameni. Iubirea însă, este atât de greu de găsit, dar atât de ușor de pierdut. Iubirea este precum vântul, nu se vede, dar se simte. Poate fi exprimată prin nenumărate moduri.
Uneori printr-un simplu "Te iubesc", alteori printr-un "Îmi e dor de tine". Printr-o îmbrățișare, pentru alții pare banală, dar pentru unii o îmbrățișare de la o persoana draga înseamnă universul. Dar ceea se afla în sufletul unui om poate fi văzut doar in ochii lui. Ochii spun mesajele pe care de multe ori nu le putem pronunța.
