Distruge-mă

Capitolul 1

Stau pe un câmp, locul meu de supraviețuire, plină de sânge , îmi place să văd cum curge, așa curge și durerea din mine , viața mea se prelinge odată cu el. Vreau să mor , mă uit , privesc ,dar nimic nu se întâmplă, eu tot vie sunt, înfig mai tare ciobul,dar deja a intrat prea adânc și nu îl mai simt în mâinile mele. Mă las pe spate și aștept, privesc stelele, singura lumină pe care o mai văd acum, singura care  mă mai veghează.  Adorm în liniște.

Privesc în jur, nimic cunoscut nu mi se pare, culoarea predominantă este cea de alb imaculat, nu știu cum am ajuns sau cine m-a adus la spital. Sunt bandajată pe coapse ,dar mă irită locul infectat , e o mica înțepătură, dar se vindecă. Mă ridic în fund, cu greu, dar reușesc , amețită mă uit în jur, dar nimeni nu e lângă mine. Sunt singură cum am fost mereu. Pierd noțiunea timpului cât mă uit pe pereții fără urmă de negreală.

O asistentă mă consultă, îmi adresează niște întrebări, dar nu ascult ce spune. Mă ridic îmi iau hainele și încep să mă îmbrac , trec pe lângă ea forțat și ies din spital. Îmi târâi picioarele până ajung la cocioaba în care stau. Ceasul bate ora 4:00 ,îmi iau geanta de mărime medie din cameră și plec spre California, un drum de aproximativ 70 de ore nu e tocmai cel mai confortabil, dar e singurul pe care mi l-am putut permite.

Autocarul huruie fără încetare parcă acum s-ar dezmembra, persistand un miros de mortăciune combinat cu o putoare de mucegai. Nu sunt mulți oameni, dar ma îngrozezc fețele lor chiar dacă lumina abia persistă afară, le pot vedea jegul de pe față și animalele pe care le poartă cu ei și care presupun că-s moarte de foame de zile bune, mirosind a rahat de animale în tot autovehiculul.

Mă afund mai tare în scaun și îmi așez mai bine căciula pe cap și geaca pentru că frigul are cote înalte, telefonul meu second hand îmi arată  1 grad. Îmi frec mâinile în poală de frig , mănuși n-am și sunt îmbrăcată cu doar o bluză ruptă pe alocuri și o geacă la fel de răpciugoasă, o pereche de blugi pe care i-am rupt când am fugit de poliție și adidași negri de murdărie.

Soarele nu mai are mult și răsare, iar eu simt cum podeaua se mișcă, un bărbat se deplasează spre scaunul meu, se așază lângă mine , eu mă afund mai cu putere în scaun, până la refuz, când omul își pune mâna pe coapsa mea și îmi șoptește lângă ureche cu o voce care mă face să tremur "Delicvento, știu că nu dormi", încerc să mă ridic , dar mâna bărbatului mă oprește. Mă zbat mai cu putere în strâmsoarea lui, îl lovesc peste față cu geanta pe care o am și fug. Strig din toată puterea la șofer să oprească, frâna mă aduce pe jos, durerea persistă ,dar continui să mă lupt cu durerea , îmi pun toată forța în mâini și mă ridic, alerg fără să mă uit înapoi, autocarul trece pe lângă mine cu un șuruit asurzitor și cu priviri criminale.

Mă uit în dreapta și tot ce disting este pământul care pare nesfârșit , acoperit cu o peliculă subțire de rouă, iar când mă uit în stânga ,văd același lucru doar cu mai multe buruieni, singurul lucru pe care mai pot să-l fac este să merg și să fac autostopul când zăresc vreo mașină. Mă simt slăbită , corpul meu cedeaza, mă așez pe jos și aștept. Fac cu mâna, o lumină mă orbește , dar eu continui să stau pe jos și să dau din mână ca o bezmetică. Mașina se oprește în dreptul meu ,din ea se dă jos o bătrână care se uită cu ochi miloși la mine și mă întreabă "Unde mergi, drăguțo?",îi răspund cu un singur cuvânt și acela fiind locația. Mă ridică de pe jos și mă așază pe bancheta din spate , mă las cu capul pe geam și adorm cu gândul că voi ajunge la dracu în praznic. 

Mă simt înconjurată de o ceață, iar obrazul stang mă arde, mă uit la fața persoanei din față fără expresie și tot ce simt este ură. Persoana de sex feminin de lângă cealaltă persoană se uită cu ochi rugători, mă uit cu silă și îi scuip.  Monstru se dezlănțuie, îmi mai dă o palmă care îmi întoarce capul ,dar aceeași expresie mi-o mențin pe față, îmi torc capul cu încetinitorul și îl provoc cu atâta ardoare pe persoana din fața mea, îl lovesc unde îl doare cel mai tare, adică în orgoliu. Îmi oferă un pumn și apoi altul până pierd numărătoarea și zac inconștientă pe jos. În jurul meu se mai distinge un zgomot de sticlă spartă, un plânset și niște rugăminți, iar eu sunt fericită de sfârșitul meu.

O mână mă trage din coșmarul pe care îl aveam, mâna bătrânicii care m-a cules de pe drum , îmi spune că am ajuns, îi mulțumesc și plec încheindu-mi conversația cu numele meu, Aaliyah. Mă îndrept buimacă spre un taxi și îi dau adresa campusului,  în zece minute mă aflam cu fața la o clădire imensă cu porțile larg deschise din fier forjat. 

Am luat-o la pas, agale, spre ușa secretariatului , am bătut la ușă, am auzit o confirmare de a intra, am deschis ușa, era un bărbat în fața mea și m-am prăpădit pe jos, inconștientă,  de durere și oboseală.