Am întalnit-o pe stradă într-o zi răcoroasă de august. Sunt prietena ei, ce naiba! Dar nu ne vorbim de când el a hotărât să îi întoarcă universul cu susul în jos.
Am încercat să stăm de vorba, dar n-am reuşit să scot prea multe de la ea.
- Cum mai eşti, straino?
- Sunt cum mi-am dorit mereu să fiu, o nemernică.
Am simți furia cum îmi inundă corpul iar lacrimile stăteau să explodeze vizibile în pupilele mele.
- Nu eşti!
- Uite, scumpo, las-o baltă.
- ştiu că te doare, dar...
- Pe lângă durere, e dezamăgirea... iar dezamăgirea taie în carne vie.
