Povestea unui pusti [ FINALIZAT]

"12"

Ahhh e deja 7 dimineaţa, ce aş mai fi dormit puţin. Sunt prea obosit, auuu cum doare, cum naiba o să stau eu pe scaun la şcoală? Aseară era o idee bună dar la urmări nu m- am gândit. Dar unde e diavolul?

Mă dau jos din pat şi mă duc să văd ce se întâmplă. Am ieșit din cameră şi am început să îl caut. Ceva neobișnuit pentru el să plece atât de devreme la muncă, dar fie.

La şcoală Mello s-a tot ținut după mi e întrebându-mă într-una dacă mă simt mai bine după ziua de sâmbătă, dar râzând şi de diavol. Ce-i drept nici nu am întrebat ce s-a întâmplat cât eu am fost inconștient, dar scumpul meu coleg mi-a adus la cunoștință.

În momentul în care a văzut că mă îndepărtez de el a început să strige la mine, atrăgându-i atenția lui Dominic, care în momentul în care a văzut că sunt înghițit de valuri a sărit de pe prosop, lăsând-o pe Ino cu ochii în soare, şi la propriu şi la figurat, şi a venit după mine. Când m-a scos din apa faţa lui era împietrită şi albă ca varul, mai avea puţin şi murea lângă mine.

Mello îmi prezenta evenimentele cu o bucurie în voce de parcă aş fi făcut parte dintr-o comedie cu umor negru. Mi se părea cam deplasat, dar dacă aş fi fost în locul lui cred că la fel aş fi reacţionat.

- Se vede că tipul ăsta te iubeşte la cum a reacţionat. Îmi spune plin de entuziasm.

- Păi cine m-a adus la plajă! Era şi normal să fie îngrijorat pentru mine. Îl omora fratele meu dacă eu muream.

- Nu e vorba de îngrijorare. E vorba că el te iubeşte mai mult decât pe un prieten.

- Ha?! Ce vrei să zici cu asta!

- Off Doamne greu de cap mai eşti. Vocea lui compătimitoare îmi dădea de bănuit.

- De ce zici aşa?

- Fiindcă nu înţelegi.

- Ce să înţeleg? Omul doar şi-a făcut griji pentru mine fiindcă el a vrut să mergem la plajă. Era normal.

- Tot nu ai înţeles. Omul te iubeşte la modul romantic. Se vede prin comportamentul lui că este îndrăgostit de tine. Ar fi în stare să-şi dea şi viaţa ca tu să fi fericit.

- Aaaa. Ai febră? Şi îi pun mâna pe frunte, totul părea să fie normal.

- De ce zici asta?

- De unde ţi-a mai venit şi ideea asta idioată? Pentru Dumnezeu suntem băieţi.

- Şi ce! Nu s-a mai auzit că doi băieţi să fie împreună?

- Oamenii ăia sunt deplasaţi mintal. Se pare că Mello a fost deranjat de aceste cuvinte şi a închis discuţia cu un sec "Bine cum zici tu". Chiar nu i-am înţeles comportamentul. Sper că nu am zis ceva ce să îl deranjeze.

Restul zilei a trecut destul de repede, iar eu deja mă obişnuisem cu disconfortul pe care îl simţeam. Oare cum o să mai fiu în stare să-l privesc în ochi după ce am făcut noaptea trecută, oare cum se va comporta cu mine, oare ce să-i zic? Creierul meu iar era ocupat cu chestii inutile pe care nu le puteam face să dispară. Îmi apăreau iar şi iar în gând.

Când am ajuns acasă Dominic tot nu venise. Oare să aibe atât de mul de muncă. Aş vrea să-l sun dar dacă îl deranjez, mai bine nu, o să vină el. Şi uite aşa se făcuse 12 noaptea iar eu stăteam pe canapea aşteptând din moment în moment să se deschidă uşa, dar asta nu s-a întâmplat. Mă simţeam dezamăgit, dezamăgit de mine fiindcă am ajuns să mă gândesc mai mult la el decât la mine.

Ceasul suna într-una, se pare că am adormit pe canapea. Iau repede telefonul în mâna sperând că mi-a trimis un mesaj în care mă anunţă când vine acasă şi ce vrea de mâncare, dar nimic. Senzaţia pe care o simţeam era, era ca şi cum m-ar fi părăsit iubita mea pentru unul mai urât, doar frumuseţea făcând diferenţa.

Mai lenevesc puţin apoi mă duc şi îmi iau uniforma. Se pare că azi nu am chef nici să mănânc, iar la şcoala nu m-aş duce. Ahh ce patetic sunt. Oricum va veni şi ziua în care va pleca de tot aşa că trebuie să mă obişnuiesc să fiu din nou singur în casă.

Deja este vineri dimineaţa iar eu nu mai ştiu nimic de Dominic. Mă simt atât de singur. Îmi e dor să mă cert cu el. Îmi e dor de el, îi simt lipsa. Nici pofta de mâncare nu mai am. Ar cam trebui să mă duc la şcoală, aşa o să fiu oarecum ocupat şi nu o să mă mai gândesc atât de mult la el.

Pe drum mă întâlnesc cu Mello, care este genul de persoană care se trezeşte cu extra energie.

- Te-a părăsit iubitul? Întrebarea lui m-a luat total pe nepregătite.

- Nu a venit de luni acasă. Îi răspund pe o voce supărată.

- Aha deci admiţi că este iubitul tău.

- Ce? Eu nu am zis aşa ceva nici odată. Devenisem nervos.

- Opaa probleme în paradis?

- Nu e adevărat. Nu e iubitul meu.

- Minte pe altcineva. Luni ai fost atât de fericit, iar azi eşti atât de posomorât. De fapt de marţi ai devenit din ce în ce mai trist.

- Nu te mint, nu este iubitul meu. Doar că nu mai ştiu nimic de el.

- Atunci sună-l, ce mai aştepţi?

- Nu vreau să îl deranjez.

- Dacă nu îl suni nu vei şti ce s-a întâmplat.

- Nu vreau să îmi fac speranţe. Doar că îmi e urât să stau singur acasă. M-am obişnuit să fie cineva.

- Atunci hai în noaptea asta să dormi la mine. Părinţii mei sunt plecaţi, iar eu sunt acasă doar cu Ino.

- Ok. Accept fără alte discuţii. Chiar aveam nevoie să petrec timpul cu mai multe persoane.