Mă urmărise până aici?Dacă eram un psihopat şi vorbeam singur, iar ea mă auzise?Mi-am spus că-s un cretin dacă-mi fac asemenea griji.Am privit-o cum se aşează lângă mine fără să mă bage în seamă, continuând să cânte acea melodie.Oare chiar nu mă observase?Nu,cretinule,desigur că te-a observat,dar nu vrea să-ţi dai şi tu seama de asta.Îmi făceam atâtea gânduri,încercând s-o înţeleg şi nu reuşeam,dar la urma urmei ce era de înţeles?Karmen doar stătea acolo şi cânta, cânta cu vocea ei perfectă.Stătea cu mine,iar eu aveam o chitară cu care o puteam acompania,dar mâinile nu mă ascultau.Erau înţepenite de parcă le-aş fi lipit cu super glue.Într-un final am ajuns să fredonez şi eu acea melodie , privind în gol.
Ea s-a oprit.M-a lăsat s-o cânt singur,apoi mi-a arătat chitara,parcă spunând „Păi şi pe ea de ce o mai cari după tine?Foloseşte-o în vreun fel.”M-am uitat în ochii ei verzi precum sulfina şi i-am şoptit:
-Nu vreau.
M-a privit fix în timp ce ochii ei se întunecau, devenind căprui şi-mi spuse cu zâmbetul pe buzele pline:
-Bine.Atunci ce-ar fi să mi-o dai mie ,iar tu să-ţi găseşti ceva de făcut cât timp mă bucur eu de ea?
-O să stau aici,neclintit,până o să mă convingi că meriţi să o atingi. i-am întors-o eu.
Îşi aplecă capul într-o parte.
-Dar tu?Tu te crezi demn de ea?mă întrebă cu inocenţa unui copil.
-Eu nu mă cred .Eu sunt.
-Să spunem că aşa e.De ce ai plecat de la liceu?
-Păi ce vroiai să fac?
-Ştiu şi eu... să aştepţi până se termină programul.
-Acelaşi lucru l-ai fi putut face şi tu.Ce faci aici?
Pentru câteva secunde nu spuse nimic.Probabil îşi cântărea răspunsul.Când m-a văzut că încă o priveam mi-a zis fără a trăda niciun fel de sentiment:
-Te-am văzut cum ai plecat din clasă, fără să spui ceva,în timp ce zâmbeai tâmp.Mi-am spus că nu eşti în toate minţile şi am venit să văd dacă vrei să faci vreun lucru prostesc.
-Poate că sunt eu mai deplasat,însă n-am ajuns la stadiul ăla de demenţă.
Îmi zâmbi, dezvelindu-şi un rând de dinţi albi precum laptele.Atunci am observat că nu era blondă.Părul ei avea o nuanţă de şaten deschis,însă tenul ei îl făcea să pară şi mai deschis.Încă mai există fete ca aceasta?Fete care să poarte o simplă conversaţie cu tine,luându-ţi minţile de la orice doar cu un zâmbet?Oare mama ei e la fel de încântătoare ca ea?Nu cred.Dacă ar fi fost,Karmen ar fi avut alt comportament,altă educaţie.Întotdeauna am crezut că femeile frumoase sunt nişte scorpii mofturoase,egoiste ,care cer imposibilul ,oferind în schimb doar propria frumuseţe.Poate nu era conştientă de frumuseţea pe care o deţine.Da,ăsta să fie motivul.
Probabil ştia că în mintea mea se desfăşura o adevărată anchetă deoarece a aşteptat fără să spună ceva până am privit-o iar în ochi.Atunci,puţin stânjenită a încercat să schimbe subiectul.
-Lev, caci acesta îmi este numele,de când ştii să cânţi la chitară?
-De vreo câţiva ani.
-Cine te-a învăţat?
-Tata.Odată l-am văzut cu un instrument în mână.Pe atunci nu ştiam cum se numeşte.Ne-am aşezat pe marginea patului în timp ce mama îl acompania.În acea seară au cântat de la melodiile care-ţi făceau corpul să danseze până la acelea care te făceau să plângi deoarece ştiai că tu nu vei trăi niciodată ceea ce descriau versurile,sau poate eu ştiam.
-De ce povesteşti totul cu tristeţea asta în ochi?încercă să afle Karmen.
Mă privea în ochi?N-am fost în stare să-mi întorc faţa către ea pentru a vedea asta.Gândul doar îmi zbura departe,iar eu făceam tot posibilul pentru a-l ţine aici,aproape de mine, de ea, şi nu reuşeam.
-Care tristeţe?am întrebat-o încercând să zâmbesc.
-Cu mine nu trebuie să te prefaci,Lev.Eu îţi pot fi prietenă.Poţi vorbi cu mine despre orice doreşti,când doreşti.Am o singură rugăminte la tine. Să nu înfloreşti ceea ce-mi vei spune.
-Prietenă?Ciudat e că nu am avut niciodată un prieten.zâmbeam amar.
-Dar te cunoaşte atâta lume..Saluţi şi eşti salutat mai mereu..
-Asta nu-i nimic.Sunt nişte cunoştiinţe,doar cunoştiinţe.S-a făcut cam târziu.Cred c-o să plec acum.Ai grijă de tine.
M-am ridicat de pe bancă şi am plecat,lăsând-o acolo.Simţeam nevoia să fiu singur,să mă gândesc la tot ceea ce-mi spusese.Era prima dată când vorbeam cu ea.De ce dorea să afle atâtea despre mine?De ce îmi punea atâtea întrebari?Cu ce scop?
Cum i-am spus şi ei, o să vă spun şi vouă.Eu aveam doar cunoştiinţe.Salutam aproape tot liceu, însă eu tot nu mă simţeam unul de-al lor.Nu eram unul de-al lor.Nu puteam fi.
