Lacrimi

Theodor, Mereu acolo

Nu pot sa astept mai mult, trebuie sa fac dus, e aproape 12, fetele inca dorm. Nici nu ma mira, azi dimineata pe la 5, inca le auzeam vorbind. Ma bucur ca nu dorm îmbrăcat, pentru ca ar fi trebuit să merg sa imi iau alte haine din camera, dar asa le-am lăsat pe fete sa se simtă bine, nu voiam să o supăr pe Vanessa, nu stiu ce i-a spus nebunul ala, dar nu am mai văzut-o niciodată asa. Oricum, o sa ma asigur ca o sa isi ceara scuze.
    Acum incerc sa ma furisez in camera fără să le trezesc, deschid usa usor si ma strecor inauntru ca un ninja. Nu unul foarte bun, pentru ca nici nu apuc sa fac doi pași si aud cum se tranteste usa in urma mea. Nu a fost un sunet exagerat si ma rog in gand ca fetele sa nu se fi trezit. Înghit în sec si imi întorc privirea spre pat. Vanessa doarme bustean, dar micuța de lângă se străduiește să își deschide ochii. Am trezit-o, la naiba! Ma priveste confuză si ii fac semn din cap spre dulap. Cum ma asteptam, intelege ce vreau si imi zâmbește abia sesizabil. E extrem de ciufulita, ochii ii sunt puțin umflați, probabil pentru ca nu a dormit suficient, iar trupul micuț ii e acoperit până la șolduri cu plapumă mea. Tricoul ei mi se pare foarte cunoscut. Prea cunoscut. Ma holbez la el, până imi dau seama ca e defapt tricoul meu cu Mickey Mouse. L-am primit de la Vee cand am împlinit 18 ani, are si ea unul cu Minnie. A spus că nu contează că am crescut, sunt tot un copil si ea e tot surioara mea. Nu l-am purtat niciodată, dar e, oarecum, important pentru mine.
Își da seama ca ma uit insistent la tricou, ma priveste, mimând pe buze un "imi pare rau". Banuiesc ca Vee e cea care probabil a convins-o sa imi poarte tricoul, dar sincer, nu ma deranjează, chiar imi place faptul că îl poartă. Ii zâmbesc, sperând să înțeleagă că nu trebuie sa isi ceara scuze, imi iau hainele si merg spre baie. 
După ce fac un dus, ma simt ca nou. Merg spre bucătărie, unde mama pregătește ceva ce miroase cu adevărat divin. Ma apropii de ea si o sărut apăsat pe obraz. Tresare cand simte si ma priveste dojenitor. Profit de faptul că nu e atenta si imi bag degetul in oala in care pregătește un sos. Stiu ca asta o enervează, dar mâncarea pe care o face e prea buna si nu ma pot abtine. Gem mulțumit cand simt gustul sosului pe care la pregătit. Ma priveste zâmbind oarecum mustrător si clatină dezaprobare din cap, asta fiind încercarea ei de a ma certa ca mi-am băgat din nou degetele "unde nu-mi fierbe oala." 
Ma întorc spre masa si ma asez pe un scaun, privind-o pe mama cum gătește. Imi asez capul in palma si o admir, incepe sa fredoneze un cântec pe care l-am auzit de prea multe ori. Mereu il asculta spunând că bunicul meu a cerut-o în căsătorie pe bunica pe acest cântec. O poveste pe care si Vanessa o adora, spunând că e extrem de romantic si ca vrea si ea un bărbat ca bunicul. Ca veni vorba de Vee, fetele inca sunt sus. Daca nu a putut sa urce, bănuiesc că micuta nu poate coborî. Ma ridic si merg spre scări, vocea Vanessei ma anunta ca s-au trezit asa ca urc fără să ezit. Bat la usa, ceea ce e foarte ciudat, dat fiind că e camera mea. Fetele raspund in sincron si ma îndeamnă să intru. Le spun de ce am urcat si ca mama pregătește mâncarea. Inca sunt cu hainele in care au dormit, ceea ce ma încântă oarecum.
    După ce am dus-o pe Katrina jos, si i-am adus si scaunul, ne-am așezat toti la masa si mama a adus mâncarea.
Fetele au început să vorbească despre un băiat din clasa lor, care a invitat-o pe Vee la o întâlnire, dar ea zice ca e tampalau* si ca nu il place. Katrina spune că ei i se pare un băiat drăguț. Si aici intervine mama.
   -Scumpa mea, tu, din pacate, ai moștenit gusturile mele. Eu am gusturi extrem de proaste la băieți. Nu ma pricep la oameni. Vocea ei e calmă si trădează o notă de amuzament. Mama nu s-a plâns niciodată de nimic. Se mulțumește cu ce are si multumeste pentru orice primește. E o femeie minunata si ma bucur ca e mama mea. Nu am simtit niciodată lipsa unui tată cat timp am avut-o pe ea. Spune mereu ca relatiile ei nu au fost un esec pentru ca are doi copii minunați. Nu vorbește despre tatăl meu sau despre al lui Vee si sincer, eu nici nu vreau sa stiu nimic despre ei. Au parasit o persoană care merita totul, chiar dacă nu vrea nimic.
   -Stiu mama, dar el chiar e oarecum pampalau, adică e prea timid, sensibil si...bleg. Eu am nevoie de un bărbat puternic, care sa ma protejeze. Dacă suntem amândoi stângaci și emotivi am fi un dezastru. Vee pare serioasă, e chiar puțin încruntată, dar vocea ei e calmă.
Eu privesc neînțelegînd ce gandesc sau spun aceste femei. Sunt bărbat până la urmă, nu inteleg femeile aproape deloc, pot doar sa le iubesc, nu sa le inteleg.
  -Vreau pe cineva ca Theo!
Asta m-a luat prin surprindere atat de tare incat m-am înecat. Incerc sa ajung la paharul cu apă in timp ce tusesc. Vee? Vee vrea pe cineva ca mine? Ma simt flatat! El e mereu acolo pentru mine, ma protejează, rade cu mine, ma iubeste, ma ajuta, ma intelege! Asa vreau sa fie cel cu care o sa imi petrec restul vieții! Priveste visătoare peretele din fața ei in timp ce ma descrie, iar eu o privesc uimit. Nu stiam ca ma vede asa, asta chiar ma face fericit!
Mama o priveste zambindu-i cald, pare fericita ca isi doreste pe cineva ca mine, zâmbesc și eu, iar privirea imi fuge spre o anumită micuța ce ma priveste zâmbind rușinată si ma face sa ma intreb ce gândește. Privirea mea rămâne blocată intr-a ei si pentru prima dată pot spune ca m-am pierdut în ochii cuiva.
    -Kattie, tu ce crezi? Tresare cand Vanessa ii adresează intrebarea, ceea ce o face sa isi întoarcă privirea, eu imi cobor încet privirea si ma uit in farfuria ce acum e goală.
   - In legatura cu..ce? Katrina se rusineaza pentru ca nu mai fusese atenta la discuția din mama si Vee, ceea ce ma face sa cred ca nu sunt singurul care s-a pierdut pe moment.
  -Despre baiatul potrivit, tu cum vezi baiatul perfect? Intrebarea asta imi stârnește curiozitatea asa ca privesc din nou înspre fete.
  -..Nu stiu.. Nu cred ca exista un băiat perfect, nu cred nici în suflete pereche sau in destin. Cred doar ca ne îndrăgostim de cine ne intelege cu adevarat, de cineva care ne cunoaste fără să ii spunem nimic, care ne accepta asa cum suntem. Cred ca mi-ar plăcea cineva care sa se comporte cu mine normal, chiar dacă sunt diferită... Nu imi place cand lumea ma priveste de parcă aș fi un copil mic sau neajutorata. E adevarat ca exista momente in care am nevoie de ajutor, dar atunci o sa il cer. Vreau pe cineva care sa ma faca sa ma simt acasa, oriunde as fi. Spune totul calm, privind undeva pe perete.  Este pierdută în gânduri, ceea ce o face sa para serioasă și extrem de drăguță.
Se rusineaza cand isi da seama de ce tocmai a mărturisit si privirea ii coboară undeva pe podea, intalnindu-se in treacăt cu a mea. Încep să imi dau seama ca ma îndrăgostesc de ea....
          Încă ma gandesc la cum am inceput sa o plac, chiar dacă au trecut aproape trei săptămâni de când a dormit la noi, am vazut-o in fiecare zi, am vorbit din ce in ce mai mult cu ea si, sincer, imi place tot mai mult de ea.
E mai timidă decât credeam, se rusineaza din orice, dar cand e serioasă ar putea speria si un munte. E extrem de glumeață si ii plac bancurile seci, pe care eu nu le inteleg. In timp ce ea rade ca o nebună, eu inca incerc sa inteleg ce e amuzant in: "Un om avea doi cai, unul alb si unul negru. Pentru a-i deosebi, unuia i-a tăiat coada" sau, preferatul ei"cum uiti o rată in beci? Iei rata, o duci in beci si uiti de ea", dar imi place la nebunie cand rade asa ca la ascult tot timpul cand le spune. Astăzi,  a venit împreună cu Vee la noi pentru ca are nevoie de ajutor la o tema pentru istorie, la care, după cum spune ea, este mai varza decât sunt pinguinii la zburat. Tema ei este legata de Revoluțiile Pașoptiste, despre care eu nu mai stiu nimic, asa ca nu o pot ajuta. De fiecare dată când vine la noi, raman jos, pentru a nu fi necesar sa o car pe scări. Ea zice ca e un chin pentru amândoi si ca daca nu deranjează, preferă să rămână în sufragerie sau in bucătărie, iar Vanessa a fost de acord cu ea.
       Le-am lăsat singure si mi-am cautat de lucru prin garaj. Ma gândeam sa o invit sa iesim, dar nu stiu ce i-ar plăcea să facem.
     Vee bănuiește faptul că prietena ei nu imi este indiferenta deoarece nu obișnuiesc să imi petrec timpul cu o fata asa de mult.
   Cand le aud pe cele două râzând, imi dau seama ca urmeaza sa plece. Ma scutur repede si ies din garaj. Merg spre ele si cand ajung in dreptul lor ma trezesc vorbind.
    -Katrina...înainte sa pleci, ma întrebam....daca..E mult mai greu decât credeam, nu inteleg de ce ezit. Dacă ești liberă maine, mi-ar plăcea să mergem împreună undeva... privirea mea cauta ceva in spatele lor, probabil puțin sprijin psihic pentru ca simt ca  urmeaza sa explodez. In cautarea mea disperată întâlnesc privirea Vanessei ce imi transmite un "stiam eu" si "Asta e atat de draguuut"
     -Sigur, sunt libera maine..Ma priveste puțin confuză, dar faptul că a acceptat e tot ce contează in acest moment. Incerc din răsputeri să nu țopăie pe aici cum face Vee cand e fericita, dar e foarte greu.
   - Super, atunci ne vedem maine. Pot sa vin sa te iau pe la cinci? Vocea mea imi trădează entuziasmul, dar nimic nu mai contează acum. Sunt fericit!
  -E...perfect! Răspunsul ei nu întârzie să apară și e tot ce voiam să aud. Ma retrag, lasandu-le singure.
Merg in camera mea si ma învârt ca un nebun, ma duc până la usa, ma întorc, ma mai învârt de două ori si pornesc iar spre usa, imi pun mana pe clanta si iar ma întorc la învârtit. Încep să imi rod unghiile, imi duc o mana la ceafa. Ma asez pe pat, ma ridic si pornesc spre usa, dar ma întorc si ma trântesc în pat, oftand zgomotos. E clar, habar n-am unde sa mergem maine. Imi pun o mana  pe frunte si sper ca o idee brilianta sa imi vina, dar inspirația ma ocolește cu desăvârșire. Am nevoie de un sfat de femeie, nu orice femeie, am nevoie de mama! Ma ridic din pat si pornesc hotărât spre usa, dar ma opresc cu mana pe planta. Cum ar trebui să ii spun mamei ca vreau sa o scot pe Katrina la o întâlnire intr-un loc special, dar habar nu am unde i-ar plăcea. Imi scutur capul ca sa alung gândul de a ma intoarce la învârtit si deschid usa. Merg spre bucătărie unde stiu ca o sa o gasesc pe singura ființă care ma poate ajuta acum.
Mama pare ca ma asteapta. Sta la masa cu o cana in mana si priveste spre usa, zâmbește cald cand ma vede si ma îndeamnă să mă așez în fața ei.
   -Ceai? Aprob tăcut, iar ea se ridică pentru a-mi aduce o cana cu ceai. Imi așează cana in fata si dupa se duce din nou la locul ei intrebandu-ma din priviri ce problema am.
Ii explic cu ce dilema ma confrunt, iar ea imi spune cu vocea ei blândă si placuta, care ma face mereu sa zambesc:
  -Scupule, nu contează unde o sa mergeti, conteaza doar sa mergeti împreună. Dacă nu o sa fie mulțumită de locul în care ai dus-o, inseamna ca nu e mulțumită cu tine, ceea ce înseamnă că nu te merita, dar ma indoiesc de asta, Katie este minunata si ma bucur ca ai vazut asta.
  -Dar chiar nu stiu unde ar trebui să o duc, nu stiu ce i-ar plăcea să facem... Sunt putin descurajat de faptul că mama nu mi-a spus unde sa o duc, chiar dacă stiu ca are dreptate.
   -Atunci intreab-o pe sora ta, ea o cunoaste cel mai bine pe Katie. Fata mea se luminează la propriu cand spune asta, e exact ce aveam nevoie sa aud. Imi beau ceaiul repede si ma ridic, pornesc aproape alergând spre camera in care se afla salvarea mea.  Bat la usa si nu astept sa imi raspunda si intru in camera. Vee sta in pat si citeste un roman de dragoste pe care sunt sigur că la mai citit de cel puțin două ori.
După o discuție lunga in care mi-a explicat că dacă o rănesc sau dezamăgesc, supăr sau orice altceva pe Katrina, ma omoară, iar după ce moare si ea o sa ma omoare inca o data. Ceea ce nu are sens, dar m-am prefăcut că inteleg. I-am garantat ca am intentii serioase cu prietena ei, ca eu chiar o plac si ca am nevoie de ajutorul ei. Mi-a spus că ii plac plimbările în aer liber, ca i-ar plăcea un loc in care este liniște, si ca nu ii place mâncarea chinezească. I-am mulțumit pentru ajutor si chiar si pentru informația în legătură cu mâncarea chinezească, notandu-mi in minte sa nu o duc in China. Ceea ce oricum era imposibil, deci am notat ceva inutil. Cat timp am contemplat la cat de inutil a fost gândul cu plecarea în China, am gasit locul perfect.
A doua zi, am crezut ca o sa mor, timpul trecea ba prea greu, ba prea repede. Nici nu stiu cum am ajuns in fata casei ei, sau cand am ajutat-o să urce în mașină.
Pe drum am vorbit despre tot feluri de lucruri ciudate, de la preferinte in materie de muzica, la vise si dorințe. Mi-a spus că își dorește să poată merge macar inca o data înainte să moară, dar dupa spusele doctorilor e imposibil. Pare extrem de trist cand imi mărturisește asta, nu imi place sa o vad tristă, dar nu am timp sa o fac  sa se gândească la altceva ca am ajuns. O anunt si pe ea si ma dau jos din masina, ocolind-o si grabindu-ma sa ii deschid portiera. Scot scaunul din portbagaj si il aduc in față, o ajut sa se aseze pe scaunul ce pare o parte din ea si o las sa admire priveliștea.  Mi-am amintit ca am fost odată aici cu mama si Vee, e un lac micuț undeva in pădure. Nu e foarte departe de oraș și este o stradă care trece la câțiva metri de el, asa ca se mai aud câteodată mașinile care trec pe aici, dar înafară de asta e extrem de linistit.
Ma simt puțin stânjenit, dar ea pare fericita.  Am așezat o pătură pe iarbă, dar ea a spus că vrea sa se întindă pe iarbă.
- Nu am mai facut asta de mult timp, imi plăcea la nebunie sa alerg prin curtea bunicilor desculța, sa ma trântesc pe iarbă si sa privesc norii, dar dupa ce am rămas paralizată, nu am mai fost la bunici sau in locuri in care sa fie iarbă  sau sa ma pot aseza. Pare puțin nostalgică atunci când imi povestește, dar imi place sa ascult tot ce spune. După ce mai vorbim despre familia ei, despre a mea, despre scoala si despre ce ne place, mi-a venit o idee ce si pe mine ma surprins. M-am ridicat repede in picioare, ea ma priveste surprinsă si o întreb nerăbdător.
- Ai incredere in mine? Aprobă încet si eu ma aplec spre ea, o prind in brate si o ridic, se agață instinctiv de gatul meu, ceea ce imi face treaba mai usoara. Ii las picioare usor peste ale mele si o prinde de talie sustinandu-i toata greutatea.  Ma priveste confuză, dar cand fac primul pas, intelege ce vreau sa fac. Imi zâmbește, si nu am mai vazut niciodata un zâmbet atat de frumos. Radiaza de-a dreptul de fericire. Imi dau seama ca daca as face pașii cu spatele, pentru ea ar fi ca si cum ar merge cu fața.  Asa ca nu ma gandesc de două ori si pornesc cu spatele.  Merg aproximativ 10 pasi si ma impiedic in iarbă, cad pe spate iar ea cade deasupra mea.
   -Vrei sa fi iubita mea? Nu stiu daca asta a fost momentul potrivit sa o întreb....

-------
*tampalau=combinație între tâmpit si pampalau 😉
Vreau macar un comentariu!
Multumeesc!❤