prolog

1K 94 5
                                    

-Haide Jimin, e o ideea geniala, vom avea mult succes dacă, colaborăm cu acea cafenea, ii spune Jin in timp ce își strânge niste fise de pe birou
-Dar dacă renunță și o să închidă afacerea, cine o să pice de vina? Noi
Jimin era genul de persoană care pune răul in fața. Se gândea la toate posibilitățile, cafeneaua dădea faliment, dădeau și ei, cafeneaua pățea ceva, ei trebuiau sa răspundă.
-Jimin, așa am făcut și anul trecut, nu am acceptat propunerea de la ferma aia care acum este foarte cunoscută.
-Dar..
-Nici nu vreau sa mai aud, acceptăm și gata.
-Daca acceptam și gata, de ce mai m-ai întrebat?
-Am vrut sa știu părerea, acum vreau sa o uit
-Hahaha
-Acum hai
-Unde?
-Sa bem o cafea
-Te rog nu îmi spune că la cafeneaua aia
-Sigur că la ea
Jimin pufni fiind în spatele lui Jin, închide ușa și plecase spre cafenea care nu era departe de compania lor.
Ajunși acolo își comanda o cafea așteptându-l pe patronul de acolo pentru a vorbi.
Au așteptat mai bine de 10 minute, dar patronul și-a făcut apariția.
-Scuze pentru întârziere, spune și se așează pe scaunul lui
-Nu face nimic, îi răspunde Jin
-Deci să înțeleg că v-ați gândit la propunerea mea
-Da, și ne-am hotărât să acceptăm
-Ma bucur enorm sa aud asta, spune și îi întinde niste foi pe care trebuiau să le semneze, semnează și Jimin și îi atrage atenția un băiat cu un buchet de trandafiri, prima data a crezut că a venit la întâlnire cu iubita lui, pentru că nu arata rău, dar hainele lui lăsau de dorit.
-Ma bucur sa lucrez cu voi, spune iar patronul cafenelei întinzând mana. Jin ii imita gestul făcându-i semn lui Jimin sa fie atent.
-Păi, acum va las să savurați cafeaua, sper sa va placă.
-Oh, scuze că întreb, spune Jimin repede, dar cine este băiatul cu florile?
-Păi el vine și vinde flori aici, îl știu de ceva timp și nu are o situație financiară destul de bună, așa că îl las sa vina aici. Va deranjează?
-Nu, este ok spun amândoi în același timp
Ochii lui Jimin erau pe băiat, analizându-i toate mișcările, toate gesturile pe care le făcea i se păreau foarte interesante lui Jimin, se gândi mai bine și își lua gândul de la băiat, nu putea să se îndrăgostească de el. El este un om de afaceri nu ar putea să fie cu un băiat ca el, i-ar strica întreaga imagine.








 El este un om de afaceri nu ar putea să fie cu un băiat ca el, i-ar strica întreaga imagine

Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.

hai ca am inceput și cartea asta

Blooming || YoonminUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum