Dimineața următoare Yoongi se trezi înaintea lui Jimin. Se freacă la ochi vrând să se întoarcă, cu fata la Jimin, însă mana lui îl imobiliza fiind pe talia lui. Yoongi roșește dandu-se puțin în spate pentru a nu cădea din pat, dând de erecția de dimineață a lui Jimin. Roșește și mai tare când o simte.
Jimin se foi până se trezește, nu spune nimic observând că fundul lui Yoongi este încă lipit de membrul lui.
Yoongi se preface că doarme vrând să vadă ce va face băiatul de lângă el. Peste câteva minute simte cum Jimin se freacă de el scoțând câteva gemete mici. Mana lui coboară la membrul lui Yoongi începând să îl maseze încet, observând că nu are boxeri pe el.
Nu știe ce să facă, să se trezească sau să se prefacă din nou că doarme.
Din greșeală scoate un mic geamăt din cauza lui. Își acoperi repede gura cu mana sperând că Jimin nu l-am auzit. Dar nu e așa.
Se opri din ce făcea punandu-se peste el
-J-jimin, spune Yoongi surprins
Nu îi răspunde și continuă, acum bazinele lor frecându-se reciproc.
Jimin incepe să îi sărute gâtul mușcându-l și făcându-i semne.
Îl dorea foarte mult, îl cunoaște de aproape un an și în fiecare zi se gândea cum ar fi sa fie cu el așa cum este acum.
Mâinile lui Yoongi sunt în părul negru al băiatului.
Jimin coboară cu mâinile la pantalonii lui Yoongi desfăcându-i ușor, Yoongi făcând același lucru cu ai lui Jimin.
Amândoi voiau mai mult, chiar acum.
Jimin se trânti in pat așezându-l pe Yoongi deasupra lui. Îl mai săruta o dată, apoi intra în el, ajutându-l să se ridice prinzându-l de talie, mai face de câteva ori, apoi îl lasă pe Yoongi să se descurce singur.
Yoongi se ridică și coboară pe toată lungimea membrului.
Jimin se ridică sprijinindu-se in coate pentru a-l mai săruta o dată pe Yoongi, pregătindu-l pentru ce va urma.
Acum Jimin era deasupra lui mărind viteza cu fiecare minut care trecea. Yoongi se joacă, cu sfârcurile băiatului excitandu-l mai tare.
Simțind că este aproape, Jimin mărește și mai mult viteza dandu-si drumul in Yoongi, iar el pe abdomenul partenerului.
Jimin lua puțin lichid alb de pe el cu doua degete băgându-le in gura lui Yoongi. S-a strâmbat puțin la gustul acesteia, dar nu a spus nimic.
S-au îmbrățișat și au adormit la loc.