Imposibil, dar iubesc !

Capitolul I

     Bună, eu sunt Gia, o fată simplă, scundă, cu ochi căprui și păr șaten. Iubitoare de mașini și muzică rap. Acum iubesc din nou,un băiat, dar pâna acum s-au întâmplat multe ... vino să-mi descoperi povestea :)

     Totul a început în primul an de gimnaziu când ai mei au decis să mă mute la o altă școală. Nu cunoșteam pe nimeni, mă simțeam așa singură, toți colegii mei păreau că se știu, iar primele zile stăteam într-o bancă cu o colega încercând să purtam o conversație normală. Din prima zi, în prima bancă de langă ușă am zărit 2 baieți: Mario și Filip. Semănau așa mult, deși nu erau frați sau măcar neamuri,dar nu i-am putut deosebi în primele săptămâni. A inceput să-mi placă de Mario: un băiat din punctul meu de vedere perfect. Păr șaten, ochi căprui, înalt, buze perfecte, nas perfect.. de corp să nu mai zic. Pur și simplu nu îi găseam nici un defect. De aici a început tot... Nu credeam că o să vorbească cu mine sau măcar să mă salute când mă vedea pe strada, dar se comporta așa drăguț cu mine, vorbeam în pauză, glumeam și asta era doar începutul.

     Bineînteles, ca în orice clasă erau acele fete care se credeau superioare, care coordonau tot, care știau tot și asta doar pentru ca surorile lor au studiat la școala unde studiam și eu. Cum au fost puțini băieți în clasă, Mario și Filip s-au dat pe lânga Maria și Denisa, fetele 'populare'. Și așa au ținut-o mult și bine, ei erau trupa "4midabilă", din punctul meu de vedere. Într-un an am schimbat doar câteva vorbe cu Mario, dar îl al doilea an am aflat că mă place. Atunci am fost foarte etuziasmată, îi scriam poezii și mă gândeam mereu la el. Din păcate el mai plăcea pe cineva, deși la mine ținea mai mult. Atunci ne-am apropiat enorm. Vorbeam toată pauza, râdeam împreună ... era superb. Cu trecerea timpului ne-am distanțat, sau mai bine zis s-a distanțat de mine. Eu am continuat să-l iubesc, timpul a trecut, el și Filip erau tot mai apropiați de fițele clasei, iar eu mă uitam cum râdea și era fericit cu ele. În sufletul meu apăreau nori negri. Nici acum nu le suport pe acele fete, deși nu au nici o vină, dar nu cred că o sa le suport vreodată. Eu mă înțelegeam bine cu toți colegii și înca mă înțeleg, păstrez legătura cu ei și chiar mă bucur când îi văd, dar revenind la subiect. Era clasa a opta: examen, poze, banchet. Ședințele foto au decurs perfect, adică el în toată splendoarea, în costum ... PERFECT. Banchetul a fost draguț, m-am distrat mai mult cu Filip decât cu el, iar examentul a fost amazing. Am intrat aproape toți colegii la aceeași școala, dar în clase diferite.

     Eu l-am iubit necondiționat pe Mario, deși nu mi-am dat seama, devenise o rutină. Mereu mă gândeam la el, la 'noi' și mă treceau niste fiori. Bineințeles că în acest timp am mai văzut băieți care mi-au plăcut sau care au încercat să mă cucerească, dar în mintea mea îl vedeam pe el, băiatul perfect pentru mine. Așa s-au dus anii din gimnazială și urma liceul... 

Spoiler: incercam sa-l uit, pana cand a aparut iar in viata mea, am gasit poeziile compuse de mine pentru el si il iubeam mai mult ca niciodata ...(be continued)