Urca cu pași mărunți dealul care ducea spre mormântul lui. Parcă se temea de momentul în care va îmbrățișa din nou pământul căzut peste sicriul maroniu ce îi ascundea trupul lipsit de suflu. Vântul o împingea însă de la spate, grăbindu-i treptat ritmul. Rochia albă îi ajungea la glezne. Sandalele albastre cu tocul înalt rezistau, spre surprinderea ei, condițiilor aprige ale drumul de țară. Retrăia cu fiecare pas ziua în care îi văzuse chipul pentru ultima dată, ziua în care îl condusese spre locul în care el își dorise atât de mult să-și construiască casa. Nu apucase să o ridice, dar cu toate acestea, fix în acel loc se odihnea acum și pentru totdeauna. O lacrimă i se prelinse pe obrazul fin când își aminti de ultima lor conversație. Nici prin absurd nu și la imaginat vreodată mort. Aveau atâtea planuri. Trebuia să petreacă o frumoasă săptămână pe malul mării, nu să stea la capul său plângând și rugându-se la o minune. Dar minunea nu aparu, el nu se ridică din sicriu începând să râdă de fețele lor triste... Dar când a fost ea de fapt martora unei minuni? Niciodată... Acesta era răspunsul ce a metamorfozat credința ei în domnul într-o negare totală a existenței spiritului divin.
CITEȘTI
Autostop spre nemurire
Truyện NgắnPentru el fiecare minut reprezintă o oportunitate. Fiecare minut primește o însemnătate, iar amintirile sunt de acum legate de ea, femeia blondă cu ochii verzi. Și astfel zece minute de autostop se transformă într-un bilanț al amintirilor cu femeia...
