"We are the heroes of our time,
But we're dancing with the demons in our minds."Racer
Abia am așteptat să se facă dimineață, ca fetele mele să coboare pentru a merge la cumpărături împreună. Le aștept rezemat de mașină și-mi ascund tatuajul sub tricou. Vreau să fie o surpriză pentru mai târziu. Antonia iese în fugă din scară iar un nenorocit e gata-gata s-o lovească cu bicicleta. O evită la timp și cade pe jos dar Antonia nu se sperie de el. Seiya o ajunge din urmă și o ia în brațe. Mă îndrept spre cretin cu intenția de a-l băga cu totul în asfalt dar idiotul e pe două roți și se evaporează.
— Idiotule, ești pe trotuar! Uită-te pe unde mergi! strig iritat dar mă întrerupe privirea avertizantă a Seiyei.
— Bună, Anthony.
Mă prinde de mână și mă imploră din ochi să tac. Mi-o dă pe Antonia în brațe care are deja mânuțele întinse spre fața mea.
— Tati! Tati!
— Ce fac frumoasele mele?
— Melgem la cumpălătuli cu taaati.
Antonia se mâțâie la complimentul meu iar Seiya mă privește zâmbind.
— Ale tale? întreabă Seiya, ridicând o sprânceană și încrucișându-și brațele la piept.
Azi pare bine dispusă. Deci nu dau înapoi. Sunt decis să-i fac o curte furtunoasă și o s-o fac cât de evident pot, să nu fie deloc confuză. Cu toate armele înainte!
— Da.
Seiya își dă ochii peste cap și se îndreaptă spre mașina tatălui ei.
— Ce faci? o întreb nedumerit.
— Iau scaunul Antoniei.
Oh, uitasem că nu o putem ține în brațe în mașină.
După ce Seiya instalează repede scaunul pentru Antonia și îi pune centura, iar eu urmăresc atent pentru a învăța și treaba asta, Seiya se îndreaptă spre ușa din dreapta mașinii mele.
— Ce faci?
— De ce mă tot întrebi ce fac? spune ea uitându-se la mine mirată.
— Păi văd că eviți să conduci.
— Ce să conduc? mă întreabă cu ochii mari.
— Mașina mea. Ai spus că-ți place.
— Oh, nu. Una e să-mi placă, alta e să conduc un monstru de autovehicul.
— Hai, urcă, îi spun blocând portiera din dreapta cu trupul meu ca să fiu sigur că nu se urcă unde nu trebuie.
Seiya înconjoară mașina și se urcă la volan.
— Dumnezeule, spune crispată. Cred că n-o să plecăm de pe loc.
Mă așez pe scaunul din dreapta și-i explic bordul. Nu cred c-a mai văzut atâtea butoane. După ceva vreme, cred că se prinde.
— Off, strigă Antonia din spate. Tu chial vlei să conducă? Mami nu vede bine că nu mănâncă molcovi ca mine! și din cauza asta alelgăm aiulea după autobuz. O să ajungem mâine!
Nu mă pot abține să nu zâmbesc. Micuța mea e genială. Seiya se lasă cu capul pe volan și oftează.
— Ce ați făcut cu autobuzul? întreb captat de poveste.
CITEȘTI
Antiexemplu
RomanceRacer nu-și asumă niciodată nimic. Este un băiat crescut de un tată bețiv și violent, marcat de moartea mamei, care încearcă să-și găsească un echilibru în viață dar care constată că îi este mai ușor să se lase pierdut în distracții, sex, violență ș...