Atracție perfectă # Grey Sisters Vol II

Capitolul 1

     Jade - 17 ani

-Haide, Jade! O să ne distrăm!
-Nici măcar nu știu să înot. Cum aș putea să mă distrez?
  Stela, verișoara mea își dă ochii peste cap și își pune mâinile în șolduri pe parcă aș fi un copil mic care nu înțelege ce i se spune iar ea trebuie să îi explice iar:
-Haide, Jade! E o petrecere pe plajă! Nu trebuie să faci baie neapărat, poți doar să te bronzezi!
-Știi că nu îmi place să stau la soare, mă ard imediat!
- Ești în nenorocitul de Los Angeles! Dacă nu îți place soarele și marea, de ce Dumnezeu ai venit aici?
  Ca să scap de mama și tata măcar trei luni, dar desigur că ei nu îi spun asta, în schimb spun:
-E vacanța de vară și m-aș fi plictisit singură acasă într-un bloc toată ziua.
-Bine, dar trebuie să mergem la petrecerea aia! O să fie o grămadă de lume, poate și niște băieți drăguți!
   Stela îmi face cu ochiul iar eu mi dau pe ai mei peste cap:
-Ah, haideee! Te roggg!
   Incepe să mă tragă de mână până când cedez și mă ridic de pe pat:
-Bine!
-Iei!
  Stela chiar bate din palme și sare în sus. E precum un copil mic uneori:
-Dar tu o să speli vasele tot restul săptămânii dată vin.
-În regulă! Acum haide să vedem cu se ne îmbrăcăm
  Mă uit la pantalonii mei scurți albaștrii și tricoul galben, căruia i s-a cam dus galbenul adevărat și acum ceva mai spălacit:
-Dar hainele de pe mine ce au?
  Stela își dă capul pe spate și râde de parcă aș fi spus vreo glumă bună. Mă împinge în șifonierul ei uriaș, care apropo, am descoperit că e cam cât dormitorul meu de acasă.
   Mamele noastre sunt surori. Dar pe când mama Stelei s-a căsătorit cu un bărbat care a ajuns impresarul nu știu cărui cântăreț, mama s-a căsătorit cu un bărbat care a ajuns  contabil, care își petrece timpul liber uitându-se la televizor și care uneori se joacă șah pentru distracție.
  Prin urmare, familia Stelei e bogată. A mea nu prea. Dar nu mă plâng. Sunt mulțumită cu ce am.
  
  După ce ne îmbrăcăm, eu cu o rochie galbenă, de vară și Stela cu o rochie asemănătoare cu a mea, doar că pe verde, ieșim din casă.
   Plaja e aproape, la nici jumătate de kilometru așa că mergem pe jos. Stela vrea să ia mașina dar eu nici nu vreau sa aud. Dacă acasă pot să mă trezesc cu o jumătate de oră mai devreme în fiecare dimineață ca să pot lua metroul până în cealaltă parte a orașului ca să ajung la școală, poate să meargă și ea două străzi pe jos.
   După ce se plânge aproape tot drumul de căldură și de faptul că o bate soarele în cap, ajungem la plajă.
   E deja șase seara dar aici e mai mereu cald, mai ales pe perioada verii și e lumină până târziu.
   Stela mă trage spre grupul ei de prietei. Sunt așezați pe prosoape puse pe nispis sau pe câte o scândură sau un scaun pliant.
   Imi face cunoștință cu o parte din ei, dar normal că nu le rețin numele. Doar mie mi se întâmplă să fac cunoștință cu cineva și în secunda următoare habar nu am care îi e numele. Pur și simplu nu îl rețin.
  Însă rețin ochii, în special pe cei albaștrii. Dacă îmi spui cum te cheamă, o să îți uit numele cam în 0, 2 secunde. Dacă ai ochi albaștrii, o să te țin minte toată viața.
  Petrecea inseamă puțină muzică, unele dintre fete se dezbracă în costum ca să se bronzeze și câțiva intră în apă.
  Refuz când mi se oferă o bere. Nu imi place alcoolul și punct.
  Cam după vreo oră, când Stela e prinsă într-o conversație despre care eu nu cunosc subiectul, mă ridic și încep să mă plimb. Văd un mic ponton la câțiva metrii așa că merg pe el.
  E de lemn, nu e foarte lung, iar sub el, apa e mai adâncă.
  Mă pregătesc să mă întorc când cineva strigă:
 -Păzea!
  La început nu știu dacă mi se adresează mie, dar atunci ceva mă lovește și mă dezechilibrez. Picioarele mi se impleticesc, fac câțiva pași să îmi recapătă echilibrul și normal că la norocul meu, pun piciorul în gol și cad.
   Firar să fie!
 Rochia îmi flutură, întind mâna încercând să mă agăț de ceva, dar degetele mele prind doar aer.
  Trag aer în piept atunci când corpul meu face contact cu apa și apoi încep să mă duc la fund deoarce nu știu să înot.
  Dau din mâini și din picioare așa cum cred că se face atunci când înoți, dar probabil că nu fac ceva corect deoarce continui să merg spre fundul apei în loc de suprafață. Simt cum plămânii încep să mă ardă.
  O să mor, îmi spun. Și o să am cea mai stupidă moarte posibilă. Nici măcar nu am apucat să învăț să cânt la chitară așa cum mi-am dorit întotdeauna.
  Am să mor.
 Simt cum ceva mă inhață de braț și sunt trasă din apă spre suprafață.
  Atunci când capul meu ajunge deasupra apei, încep să tușesc și să trag cu nesaț aer în piept.
  Cineva mă ridică în brațe și mă poartă până la mal. Mă întinde pe nisip și eu îmi deschid ochii.
  Soarele bate din spate și tot ce văd la început, e o siluată. Apoi când se mișcă puțin, văd că e un băiat.
  Un băiat care se uită la mine cu niște ochi albaștri și îngrijorați:
-Ești bine?
  Mai tușesc odată și mă ridic în capul oaselor:
-Sunt bine!
-Doamne, îmi pare rău! Unul dintre prietenii mei te-a lovit cu mingea!
-E in regulă. Pe bune.
   Stela apare imediat lângă noi:
-Oh, pe sfântul Elvis, ești bine?
-Da. Da, sunt bine.
-Ce naiba cauți în apă dacă nu știi să înoți? mă întreabă ea
   Tundeam asfaltul...Ce altceva puteam să fac?
-Nu știi să înoți? mă întreabă mirat tipul care m-a salvat
  Scutur din cap:
-Dar ești în Los Angeles. îmi spune el de parcă chestia asta ar trebui să fie evidentă
  Lipiți-mi pe frunte un afiș cu : Locuiește în Los Angeles și nu știe să înoate, ce naiba?
-De ce tot aveți obsesia asta? Sunt în Los Angeles și nu știu să înot. Ce e așa mare scofală? Mai există și persoane dinatea.
-Se pare că există, admite el.
   Se uită la mine câteva clipe și îmi întinde mâna:
- Sunt Tristan!
- Jade!
- Incâtat să te cunosc, Jade!
  Îmi zâmbește și mă ajută să mă ridic în picioare și abea acum e momentul în care pot să îl văd bine.
 E mai înalt decât mine cu un cap, are un zâmbet larg, cu o dantură perfectă. E bronzat și e îmbrăcat cu o pereche de pantaloni scurți tip slip și un maieu care îi pune în evidență brațele puternice.
   Acum e clipa în care realizez că e Sexy.
  Și are ochi albaștri.
  Și îl cheamă Tristan. Oh, wow! I-am reținut numele, ei bine asta e ceva nou.
  Cineva fluieră. Amândoi ne întoarcem capul spre un grup de băieți, cel care are o minge în mână strigă:
-Tristan, vi sau ce faci?
  El se uită la mine:
- Trebuie să plec, dar presupun că ne mai vedem pe aici?
-Da, sigur.
  El dă din cap spre mine și apoi fuge spre prietenii săi:
-Ce naiba tocmai s-a întâmplat?
-Habar nu am. Eu merg acasă.
-Haide, Jade, nu poți să pleci in mijlocul petrecerii!
-Aaa, ba da, pot. Era să mă înec și sunt udă leoarcă.
  Arăt spre rochia mea fleșcaită:
-Eu plec. Dar tu poți să mai rămâi.
   Se uită la mine și își mușcă buza de parcă s-ar gândi ce să facă. Într-un final spune:
-In regulă, ne vedem acasă.
  De ce nu sunt oare surprinsă deloc? Dau din cap și plec spre casa Stelei.
  Când ajung, dau jos de pe mine rochia udă, fac un duș și mă schimb în ceva comod apoi cobor la bucătărie ca să îmi iau o gustare.
  Casa lor e mare și e aproape mereu goală. Tatăl ei e mai mereu plecat iar mama Stelei vine acasă doar seara, așa că dacă nu e ziua în care vine menajera, atunci casa e goală.
   Îmi iau un bol de chipsuri și mă tolănesc pe canapeaua mare din living. Aprind televizorul și îmi caut un film.

    Copertă realizată de Bibi20hzy