fragmente iluzioniste

(doi) șah mat

este un fapt bine cunoscut acela că aveai de gând să pierzi în acest joc și nu din cauză că eu știu să stăpânesc piesele, nu are legătură cu ele victoria mea. a fost o plăcere să joc împreună cu tine, deși am jucat, de fapt, împotriva ta. se prea poate ca strategia ta să fi fost puțin mai calculată, s-ar putea ca mișcările tale să fi fost mult mai precise decât ale mele, dar în final toate acestea nu au mai contat. până la urmă cred că tot ce contează e distragerea adversarului. sau a adversarilor. dar de ce aș spune un asemenea lucru când toată lumea știe că șahul este un joc cu numai doi participanți? adevărul e acela că, din punct de vedere logic este greșit să afirmi că există mai mult de doi jucători, dar din punctul meu de vedere, care nu este ipotetic, ba chiar dimpotrivă, am jucat împotriva a numeroase personalități concretizate în ființa ta.
știam că joc cu cineva îndrăzneț atunci când a treia ta piesă mutată a fost nebunul. știam că joc împotriva cuiva rezervat când ți-ai retras pentru prima oara regina. știam că ești o persoană care ascunde un secret măreț în momentul în care ezitant ai făcut rocada mică.
vezi tu, întotdeauna am știut cine ești, așa că pentru fiecare secundă în care privirea ta era fixată în a mea, tabla de joc devenea ceea ce voiam eu să devină. mai știi, când te-am întrebat cum e să te simți neputincios? iar tu te-ai uitat confuz la mine, pentru că nu realizaseși că și eu aveam un secret ascuns într-un zâmbet cu subînțeles. piesele tale erau acum ale mele.
aveai o ambiție desăvârșită, dar aceasta nu înseamnă că știai să te descurci în situația mea. pentru că am observat că jocul nu mai era atât de ușor pentru tine, nu vorbeai, te uitai în gol căutând să găsești ceva ce n-avea să vină, gesticulai excesiv și poate doar ironic te-am întrebat: ce s-a întâmplat cu confidența?
ai tăcut.
                                       ***
nu cred că am reușit vreodată să terminăm partida aceea, dar voi considera plecarea ta un așa zis șah mat. nu cred că a fost lașitate cât a fost o măcinare anume că nu ți-ai gândit mutările de cel puțin două ori. este ceva legat de mândrie, nu? presupun.
uneori mă întreb unde ai plecat și dacă te mai întorci. totuși am ferma convingere că nu lași niciodată un lucru neterminat odată ce l-ai început, așa cum un rege stă pe tablă până la final, chiar și singur, în fața oponenților săi. dar tu nu ești un rege, tu ai fost doar un simplu pion la dispoziția mea care s-a lăsat manipulat de complimente înșelătoare și de o privire temătoare. nu în totalitate false, căci actoria nu-i prefăcătorie.
și să nu uităm de la cine am învățat toate acestea, maestre. îmi pare rău să te anunț, dar chiar și dacă ți-ai găsi accidental un drum spre unde am rămas acum multă vreme, te asigur că nu mai este nimic acolo. nici tablă. nici piese. nici mutări. nici eu. bănuiesc că ești într-un șah perpetuu.