Sindromul ADHD/P.JM♡M.YG

Epilog

Viața nu mai e asa roz cum era cand Jimin era in viata. Mi am pierdut locul de munca, si tot ce aveam mai de pret. Încă ma gandesc la el, la chipul său usor palid si pur, vocea melodioasa si calma, si sufletul lui bun. Nu am apucat sa mi spun vreodata sentimentele fata de acest baiat, fata de un pacient special pe care l am pierdut. "Misiunea" mea de al proteja a dat greș. Acum, nu l voi mai putea vedea vreodată dimineata deschizând ochii săi sclipitori.

Ma plimb prin ploaie, stropii deci cazandu mi pe tot trupul udandu mi pielea. Intru intr un bar, beau putin. Muzica lenta de pe fundal parca la alina usor, voiam mai mult. Inca un pahar, inca 2 inca 3. Încet încet devin putin mahmur, si totul e neclar in jurul meu. Un bărbat înalt, se apropie de mine. Ma mangaie pe cap, apoi mă ia in brate forțându ma sa mi pun picioarele dupa talia lui. Imi las capul usor pe umarul lui.

Simțeam căldura, asta ma inveselea. Oare ar putea sa mi umple cumva golul din suflet? Ma duce intr o camera. Nu scoate un cuvânt, doar mă mangaie. Apoi, simt cum lama rece a unui cutit intra in mine si pic. Ii vad fata din ce in ce mai neclar, asta era cert. Buzele i se miscau, vorbea cu mine. Însă tot ce am reusit sa aud, a fost

~Pentru tot ce i ai facut lui Jimin~

Apoi am închis ochii. Acea lumina alba, de la caputul tunelului nu părea să apară. Poate eram inca in viata. Simt. Aud vag. Tot ce se petrece in jurul meu. Eram la spital deja. Vocile doctorilor. Se auzeau in continuu.

~Trebuie sa l stabilizam~

~Nu avem timp, grăbiți va!~

~O sa l pierdem~

Mereu m am întrebat cum era sa auzi acele cuminte, sa stii ca moartea se apropie. Ca esti la un pas intre cele doua lumi, si poti alege. E straniu, încă mi e frica. Aud...aud vocea lui Jimin...

~Te rog nu renunța, trezeste te~

M am blocat. Voiam sa deschid ochii, sa nu renunț. Asta ma gândeam ca ar trebui sa fac. Apoi m am oprit, si, pentru o secundă în mintea mea, am râs. Apoi, s a auzit cea ce toti sperau să nu audă.

^^^^^^^______________

Am facut pasul spre lumina. Am mers spre Jimin, unde stiam ca pot fi mereu cu el.

Îmbrăcat în alb, pe o pajiște, il vad. Era cu spatele, simțeam că mă așteaptă. Însă, înaintează spre un băiat. Il ia in brate, inima mea se frânge. Apar altii in spatele lui si se uita la mine. Imi venea sa plang, însă toti intinsera mainile spre mine, ma chemau.

~Vino cu noi,haide~

M am apropiat, i am luat de mână și am rămas cu ei, pe vecie.

The end