Capitol 4

9.1K 573 55
                                    

Ben

Mă pierd cu privirea peste chipul ei, peste buzele ei care mă invită să le gust, dar în același timp ochii ei sclipesc și mă privesc cu o intensitate care mă face să mă întăresc în pantaloni.

Este o curvă, îmi repet. Am zis că nu mă ating de ea.

Dar buzele ei îmi distrug orice decizie luată înainte. Mă apropii de ea și în același timp ea vine spre mine, privindu-ne în ochi.

Nu îi pot rezista. Doar un sărut, să îmi satisfac orice curiozitate și apoi gata.

O iau de mână și o trag spre mine, micșorând brusc distanța dintre noi și lipind-o de pieptul meu. Și îmi lipesc buzele de ale ei. Și în clipa aia corpul îmi e străbătut de un val de curenți care mă fac să cedez și să mă delectez cu buzele ei moi pe care mi le oferă fără ezitare.

Își trece o mână prin părul de pe ceafa mea, apucându-l cu degetele și făcându-mă să îmi conduc limba în gura ei, descoperindu-i imediat limba care mă întâmpină într-un joc ce mă lasă fără respirație. Dar tot nu mă satur de ea. O mușc ușor, sugându-i buza umflată și apoi limba mea să îi exploreze din nou lăcașul cald al gurii ei dulci.

Sunt pierdut în timp, până când respirația mea tot mai grea mă face să mă desprind de buzele ei și să o privesc ușor încruntat.

Ce dracu îmi face femeia asta?! Acum jumătate de oră eram pe punctul de a chema poliția și acum simt cum fermoarul pantalonilor mei e pe punctul de a ceda la cât de mult vreau să i-o trag.

Observ cu coada ochiului mișcare în apartament și gasesc momentul motrivit pentru a ieși din situația asta pe care chiar nu știu cum să o gestionez.

- A venit mâncarea.

Clipește și apoi zâmbește, dar e un zâmbet un pic forțat.

- Cred că o să am nevoie de niște haine de la tine, dacă nu sunt prea îndrăzneață.

Se uită în jos la rochia ei, dar și la hainele mele pline de apă.

- Sau o să stau aici pe terasă până mi se usucă rochia.

Zâmbesc.

- Își aduc un tricou și sper să gasesc o pereche de pantaloni scurți.

Ies din apă și o ajut și pe ea, și din noi atingerea mâinilor mele mă face să simt ceva cald în acel contact. Luam câte un prospo de pe șezlong, dar eu oicum sunt nevoit să mă dezbrac de tot costumul și de camasă. Dacă nu, o să fac o mare baltă în apartament până ajung la baie. Ea rămâne pe terasă până mă ofer să îi aduc niște haine.

Încerc să mă gandesc la oate tâmpeniile, doar ca să evit să o privesc sau să mă gandesc la acel sărut. Altfel risc să sar pe ea și să îi ofer cu adevărat o primă experiență de neuitat în noua branșă.

Eu trag repede pe mine un tricou negru și o pereche de pantaloni scurți care îmi dezvăluie tatuajul imens care îmi acoperă aproape toată partea din față a coapsei drepte.

Pentru ea iau un tricou alb simplu și o pereche de pantaloni scurți, dar care imi par foarte largi. Tricoul este destul de lung și poate să îl foolosească pe post de rochie, dar eu îi ofer variante, iar ea decide.

Mă întorc pe terasă și o găsesc înfășurată doar în prosop și în picioarele goale. Părul ud îi cade peste umeri și se întoarce spre mine. Vine spre mine și îmi ia prospopul din mână. În clipa aia îmi dau seama că din nou am rămas blocat cu ochii la ea.

- O să mă schimb repede și vin, zice trezindu-mă din reverie.

Îmi zâmbește și pleacă spre baie, iar eu mă întorc spre ea pentru a o observa. Sau admira.

Lady C și străinul [+18] (IV)Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum